Extras din referat
FORFETAREA este o formă din ce în ce mai întâlnită de finanţare pe termen mediu. Aceasta presupune achiziţionarea de către o bancă, forfetarul, a unei serii de creanţe provenite de pe urma operaţiunilor de comerţ exterior. Aceste creanţe sunt deseori avalizate sau garantate de banca importatorului. Creanţele sunt vândute cu discount de către exportator băncii forfetare. Banca plăteşte imediat exportatorului, permiţându-i acestuia să-şi finanţeze producţia de bunuri pentru export, şi permiţându-i importatorului să plătească mai târziu.
Creanţele sunt deţinute de forfetar până la expirarea lor, fără a se apela la exportatorul în favoarea căruia ele au fost destinate iniţial. Absenţa acestui apel este cea care face distincţia între forfetarea de creanţe şi scontare, în cazul căreia exportatorul este deschis pentru a fi apelat în caz de neplată. Astfel, forfetarea poate fi definită ca o tehnică de finanţare pe termen mediu prin care forfetarul nu poate acţiona în regres pentru a face exportatorul răspunzător, în caz de neplată din partea importatorului. Văzută iniţial ca împrumut la care se apelează în ultimă instanţă, forfetarea a cunoscut o popularitate din ce în ce mai mare, răspândindu-se din Elveţia şi Germania, unde a apărut, până la Londra, iar mai târziu în Scandinavia şi restul Europei, iar în cele din urmă în SUA. Cea mai mare piaţă de forfetare este în prezent piaţa londoneză.
1. Încheierea contractului de export. Livrarea
2. Forfetarea documentelor financiare;
3. Plata mai puţin comisionul şi dobânda;
4. Plata la scadenţă a importului.
Forfetarea continuă să aibă o importanţă redusă dacă este comparată cu alte tehnici de finanţare, dar în ultima vreme ponderea ei este în creştere, mai ales în cadrul tehnicilor de finanţare pe termen mediu. Doua sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite de către o creanţă pentru a putea face obiectul forfetării: ea trebuie sa fie necondiţionată (disociată şi complet independentă de tranzacţia comercială de bază) şi liber tranferabilă (să poată fi plasat integral sau parţial în altă parte şi oricând până la scadenţă). Titlurile de credit cel mai des forfetate in practica sunt, in principal, cambiile trase de către exportator şi acceptate de importator şi biletele la ordin emise de importator la ordinul exportatorului, dar şi acreditivele cu plata diferată sau garanţiile bancare.
Diferenţa dintre forfetare şi scontare constă în: în cazul forfetării banca preia şi riscul de neplată (la scontare beneficiarul rămâne solidar faţă de banca de scont pentru neplata efectelor scontate), forfetarea se realizează de către instituţii specializate (scontarea se face de către băncile comerciale), costul forfetării este mai mare (riscurile preluate de instituţia forfetară sunt mai mari), scadenţa în cazul forfetării este mai mare, refinanţarea instituţiilor forfetare se face direct de pe piaţa financiară internaţională (şi nu de la banca Centrală sau de pe piaţa monetară locală cum fac băncile de scont).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Forfetarea si Factoringul.doc