Gestiune - Sistem de Informare

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Contabilitate
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 3648
Mărime: 28.87KB (arhivat)
Publicat de: Lorelei Bejan
Puncte necesare: 5
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Ion Popa

Extras din referat

Contabilitatea, ca instrument principal de cunoaştere, gestiune şi control al patrimoniului şi al rezultatelor obţinute trebuie să asigure:

- înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la situaţia patrimonială şi rezultatele obţinute atât pentru necesităţile proprii ale unităţii patrimonial, cât şi în relaţiile acesteia cu asociaţii sau acţionarii, clienţii, furnizorii şi alte persoane juridice şi fizice;

- controlul operaţiunilor patrimoniale efectuater şi al procedeelor de prelucrare utilizate, precum şi exactitatea datelor contabile furnizate;

- furnizarea informaţiilor necesare stabilirii patrimoniului naţional, execuţiei bugetului public naţional, precum şi întocmirii balanţelor financiare şi a bilanţului pe ansamblul economiei naţional.

Astfel contabilitatea reprezintă un sistem informaţional care cuantifică, prelucrează şi comunică (transmite) informaţii despre o entitate economică. În cadrul tipurilor de entităţi economice, fie ele generatoare de profit sau organizaţii non-profit, gestionarea resurselor deţinute şi a rezultatelor obţinute, pretinde informaţii în măsură să releve factorii externi (oportunităţile şi riscurile din mediul economico-social) şi cei interni (punctele forte şi cele slabe privind potenţialul economic şi financiar al unei entităţi ) cu care se confruntă oricare dintre ele.

Conceperea unui sistem informaţional contabil corespunzător, trebuie să aibă în vedere 2 dimensiuni, ce caracterizează activitatea unei entităţi economice:

- o dimensiune globală – care vizează în principal, raporturile cu mediul economico-social;

- o dimensiune detaliată (analitică) – ce se referă la impactul intern al acestor raporturi, precum şi la evenimente ce survin în interiorul entităţii

Contabilitatea de gestiune serveşte gestionarilor din interiorul întreprinderii, şi oferă acele informaţii care privesc gestiunea internă a întreprinderii, criteriile după care aceasta îşi calculează costurile şi asigură măsurarea performanţelor interne la nivel de sector de activitate, funcţie sau produs. Ea are ca obiect analiza cheltuielilor pe categorii şi pe funcţiuni determinând în acelaşi timp rezultatul întreprinderii, urmând criterii proprii în raport cu două optici complementare:

- într-o optică de control “a posteriori”( controlul productivităţii tehnice a produselor, a rentabilităţii capitalurilor)

- într-o optică de gestiune previzională ( alegerea strategiei de dezvoltare, definirea obiectivelor comerciale etc)

Contabilitatea de gestiune are rolul de a furniza elemente destinate a facilita luarea deciziilor, ale cărei obiective şi organizare sunt detaliate în paginile capitolului II ale acestei lucrări. În capitolul III sunt prezentate conturile utilizate în contabilitatea de gestiune, iar în încheierea acestei lucrări sunt prezentate diferite inregistrări şi aplicaţii practice referitoare la contabilitatea de gestiune.

Cap. 1 PROBLEMATICA ŞI SPECIFICUL CONTABILITĂŢII DE GESTIUNE

Din 1 ianuarie 1993 se aplică contabilitatea dualistă: un circuit aferent contabilităţii financiare şi un circuit aferent contabilităţii de gestiune.

Contabilitatea financiară furnizează informaţii sintetice care se finalizează în situaţiile financiare anuale compuse din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţie de fluxuri de trezorerie, situaţia modificărilor capitalurilor şi politici financiare şi note explicative. Aceste situaţii prezintă poziţia financiară a întreprinderii, performanţa şi modificarea poziţiei financiare.

Datele furnizate de contabilitatea financiară se adresează utilizatorilor externi (investitorii de capital, creditorii, clienţii, instituţiile statului, băncile, personalul) şi utilizatorilor interni (managerilor) pentru analize financiare.

Contabilitatea de gestiune furnizează informaţii analitice de detaliu referitoare la eficienţa utilizării factorilor de producţie. Prin contabilitatea de gestiune se determină costul de producţie pe produs, lucrare sau serviciu, costul pe centre de responsabilitate, costul diferitelor funcţiuni, rezultatele analitice (pe produs, lucrare sau serviciu şi pe centre). Ea furnizează informaţii de natură economică exprimate atât în unităţi monetare cât şi nemonetare (fizice).

Institutul contabilităţii de gestiune american defineşte contabilitatea de gestiune astfel: „Procesul de identificare, colectare, analiză, prelucrare, interpretare şi transmitere a informaţiilor financiare şi nefinanciare utilizate de manageri pentru realizarea funcţiilor de planificare, evaluare şi control în cadrul întreprinderii şi pentru asigurarea utilizării şi evidenţierii corespunzătoare a resurselor acesteia.”

Evoluţia contabilităţii de gestiune s-a făcut în paralel cu metodele de management şi contabilităţii de gestiune i se cer tot mai multe analize ale datelor financiare, referitoare la:

- creşterea calităţii produselor şi serviciilor firmei

- reducerea timpului necesar pentru proiectarea, crearea şi livrarea produselor şi serviciilor

- satisfacerea totală a clienţilor

În aceste condiţii contabilitatea de gestiune trebuie să furnizeze date legate de cantitatea de rebuturi, costurile de prelucrare a produselor necorespunzătoare calitativ, costul reparaţiilor în perioada de garanţie, etc.

Profesorul Mihai Ristea: „Contabilitatea de gestiune este reprezentarea analitică a proceselor interne ale întreprinderilor care produc transformări calitative şi cantitative în masa patrimoniului. Informaţia construită este destinată administratorilor, ca beneficiari interni, care trebuie să răspundă la întrebarea cum să aloce şi să utilizeze resursele întrebuinţate de investitori pentru a realiza performanţa.”

Contabilitatea de gestiune serveşte gestionarilor din interiorul întreprinderii care au misiunea de a decide transformarea resurselor care le-au fost încredinţate din exterior pentru administrare şi de a realiza surplusul care asigură creşterea fără alte resurse din exterior. Pentru asigurarea succesului trebuie să acţioneze direct asupra procesului de transformare a resurselor în rezultat.

Preview document

Gestiune - Sistem de Informare - Pagina 1
Gestiune - Sistem de Informare - Pagina 2
Gestiune - Sistem de Informare - Pagina 3
Gestiune - Sistem de Informare - Pagina 4
Gestiune - Sistem de Informare - Pagina 5
Gestiune - Sistem de Informare - Pagina 6
Gestiune - Sistem de Informare - Pagina 7
Gestiune - Sistem de Informare - Pagina 8
Gestiune - Sistem de Informare - Pagina 9
Gestiune - Sistem de Informare - Pagina 10
Gestiune - Sistem de Informare - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Gestiune - Sistem de Informare.doc

Alții au mai descărcat și

Calculul, evidența, contabilizarea și controlul operațiilor privind mărfurile la SC Ascqma SA

Pentru a-şi realiza obiectul de activitate în vederea obţinerii de profit, orice între¬prindere cu activitate industrială, comercială, de servicii...

Paralelismul între contabilitatea financiară și contabilitatea managerială

INTRODUCERE Contabilitatea este un limbaj al activității economice. Asemenea altor limbaje, își are propriul său vocabular, propria sa...

Rezultatul Exercițiului

Elaborarea acestui proiect are ca scop sustinerea examenului de atestat,prin care se dovedeste nivelul elevat de cunostiinte acumulate în cei 4 ani...

Contabilitatea Subventiior Guvernamentale

Evaluarea este procesul prin care se determina valorile la care structurile situatiilor financiare vor fi recunoscute in bilant si in contul de...

Organizarea activității de decontare și evidență bancară

I.2. Reglementarea contabilitatii bancare Directia contabilitatii generale are urmatoarele obiective : - defineste politica Bancii în domeniul...

Te-ar putea interesa și

Tabloul Fluxurilor de Trezorerie ca Model de Analiză a Performanțelor Întreprinderii

Varietatea si complexitatea aspectelor legate de buna gestionare a trezoreriei întreprinderii creeaza un amplu câmp de analiza si dezbatere pentru...

Metode de Analiză a Costurilor de Producție

CAPITOLUL I RETROSPECTIVA PRIVIND DELIMITARILE CONCEPTUALE ASUPRA COSTURILOR DE PRODUCTIE 1.1. Teorii generale asupra notiunii de cost,...

Soluții de Informatizare a Gestiunii Stocurilor

INTRODUCERE Originile contabilităţii se pierd undeva la hotarul dintre istoria “cunoscută” şi partea încă neclară a istoriei societăţii omeneşti....

Prezentarea și comunicarea informației prin situațiile financiare

CAPITOLUL I. ABORDĂRI ȘI POZIȚIONĂRI PRIVIND INFORMAREA PRIN SITUAȚIILE FINANCIARE 1.1 SISTEMUL INFORMAȚIONAL AL CONTABILITĂȚII DE GESTIUNE La...

Studiu privind Implementarea Managementului prin Bugete

INTRODUCERE Perioada de tranziţie înseamnă revenire, după aproape o jumătate de secol , de la o economie în exclusivitate centralizată, la o...

Înregistrarea paralelă a fluxurilor de rezultate în cele două circuite contabile la SC Ceramar SA Baia Mare

INTRODUCERE Realizările societăţii moderne ne arată că dezvoltarea economiei de piaţă şi sporirea gradului de complexitate a acesteia necesită...

Analiza comerțului exterior și a rolului său prin prisma concurenței

INTRODUCERE Varietatea şi complexitatea aspectelor legate de buna gestionare a trezoreriei întreprinderii creează un amplu câmp de analiză şi...

Adaptarea Soluțiilor Informaționale Financiar Contabile la Mediul Internet

CAPITOLUL I. NOŢIUNI GENERALE PRIVIND CONTABILITATEA AGENŢILOR ECONOMICI Prima definiţie dată contabilităţii aparţine lui Luca Paciolo, fiind...

Ai nevoie de altceva?