Politici contabile asupra impozitului pe rezultat

TEMA DE CONTROL 1.

ASPECTE TEORETICE PRIVIND POLITICILE ASUPRA IMPOZITULUI PE REZULTAT

1. Politicile contabile: definiție, clasificare, selectare, prezentare

Sistemul de referință în ceea ce privește formularea și dezvoltarea politicilor contabile de întreprindere, la nivel internațional, îl constituie standardele internaționale de raportare financiară (IFRS).

IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare și IAS 8 Politici contabile, schimbări de estimări și erori sunt cele care soluționează problemele conceptuale privind politicile contabile, deși toate standardele internaționale fac referire la politici contabile.

Criteriile de selecție și de modificare a politicilor contabile, împreună cu tratamentul contabil și prezentarea informațiilor privind modificări de politici contabile, modificări de estimări contabile și corectări ale erorilor, sunt prescrise de IAS 8.

Definiție: Politicile contabile sunt principiile, bazele, convențiile, regulile și practicile specifice adoptate de o entitate la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare (IAS 8.5).

Clasificare:

În funcție de natura lor:

-politici contabile de recunoaștere (exemple: politica de recunoaștere a cheltuielilor de dezvoltare, politica de recunoaștere a activelor complexe, politica de recunoaștere a provizioanelor);

-politici contabile de evaluare (exemple: politica prin care imobilizările corporale se evaluează la bilanț la valoarea reevaluată, politica de a evalua stocurile la ieșire prin metoda FIFO, bazele de evaluare);

-politici contabile de prezentare a situațiilor financiare (exemple: politica de prezentare a Contului de profit și pierdere după natura, politica de prezentare a Situației fluxurilor de trezorerie prin metoda directă, pentru fiecare categorie de imobilizări corporale trebuie prezentată metoda de amortizare în situațiile financiare).

2. Opțiuni contabile: definiție, exemple

Opțiunea presupune o alegere. În contabilitate, prezența opțiunilor presupune existența mai multor politici (metode) contabile și/sau tehnici de estimare pentru rezolvarea unei probleme contabile. Evaluarea alegerilor contabile are la baza utilitatea informațiilor pentru luarea deciziilor. Alegerea unei politici sau tehnici de estimare, dintre cele acceptate, trebuie să aibă la baza cea mai buna informare în vederea luării deciziilor.

3. Politici contabile privind impozitul asupra rezultatului

IAS 12 Impozitul pe profit prezintă politicile contabile de recunoaștere, evaluare și prezentare ale impozitelor asupra rezultatului.

Conform OMFP1802/2014 Contabilitatea impozitului pe profit se conduce cu ajutorul contului 441 „Impozitul pe profit/venit”. Se dezvoltă în două conturi de gradul II:

4411 „Impozit pe profit”

4418 „Impozit pe venit”.

Până la data de 1.01.2010 contul 4418 „Impozit pe venit” avea rolul de a evidenția impozitul pe veniturile realizate de către entitățile economice care funcționau în regim de microîntreprinderi.

După funcția contabilă este un cont de pasiv.

În creditul contului se înregistrează:

- sumele datorate de unitate bugetului de stat sau bugetelor locale, cu titlu de impozit pe profit sau impozit pe venit.

În debitul contului se înregistrează:

- sumele virate bugetului de stat sau bugetelor locale, cu titlu de impozit pe profit sau impozit pe venit.

În numele rezultatului impozabil (Ri) al exercițiului curent, se calculează impozitul curent sau exigibil. Acesta se calculează prin aplicarea unei cote de impozit profitului impozabil (cota unică de impozit în țara noastră este de 16%).

Conform regulilor stabilite de autoritățile fiscal, rezultatul fiscal se determină astfel:

Rezultat fiscal = Rezultat contabil + cheltuieli nedeductibile fiscal - deduceri fiscale

Rezultatul contabil = Totalul veniturilor perioadei - Totalul cheltuielilor perioadei.

Rezultatul impozabil (Ri), (profitul impozabil) se calculează ținând cont de cheltuielile nedeductibile fiscal, veniturile neimpozabile și deducerile fiscale.

- Mărimea și felul cheltuielilor nedeductibile fiscal și a veniturilor neimpozabile se stabilește prin lege.

- În prezent sunt nedeductibile fiscal cheltuielile reprezentând:

- amenzi;

- penalități;

- donații acordate;

- cheltuieli de protocol care depășesc limita admisă de lege, etc.

- În categoria veniturilor neimpozabile se încadrează:

- dividendele primite de către o persoană juridică română de la o altă persoană juridică română;

- diferențele favorabile ale titlurilor de participare ca urmare a încorporării rezervelor;

- primelor de capital, etc.

De asemenea se scad deducerile fiscale legale (ex. pierderile din anii precedenți, rezervele legale).

La determinarea rezultatului fiscal, erorile înregistrate în contabilitate se corectează astfel:

- erorile care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama rezultatului reportat, prin ajustarea rezultatului fiscal al anului la care se referă acestea și depunerea unei declarații rectificative în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală;

- erorile care se corectează potrivit reglementărilor contabile pe seama contului de profit și pierdere sunt luate în calcul pentru determinarea rezultatului fiscal în anul în care se efectuează corectarea acestora. Erorile contabile care se vor corecta prin contul de profit și pierdere nu vor determina necesitatea depunerii de declarații rectificative pentru impozitul pe profit.

(Legea 227/2015 privind Codul Fiscal)

Rezultatul definitiv al exercițiului se stabilește cumulat de la început anului, la închiderea exercițiului și este reprezentat de soldul final al contului 121 „Profit sau pierdere”.

Contul de profit și pierderi evidențiază într-o formă sistematizată rezultatele fiecărui exercițiu (an) sau perioade de gestiune prin prisma raportului dintre cheltuieli și venituri, oferind o imagine sintetică asupra structurii rezultatelor activității din exploatare și financiare.

Veniturile sunt recunoscute în contul de profit și pierderi atunci când a avut loc o creștere de beneficii economice viitoare, aferente creșterii unui activ sau diminuării unei datorii, modificare ce poate fi evaluată în mod credibil.

Pentru ca venitul să fie recunoscut este necesar ca elementele ce îl determină să poată fi evaluate în mod credibil și să aibă un grad suficient de certitudine.