Probele prin înscrisuri

Definirea notiunii de proba

În literatura juridica si în practica juridica, notiunea de proba este folosita cu mai multe sensuri.

Într-un prim sens, prin proba se întelege actiunea prin care se poate ajunge la stabilirea faptelor sau împrejurarilor care au dat nastere conflictului dintre partile in litigiu; privita din acest sens, notiunea de proba este legata de ideea de sarcina a probei.

Într-un al doilea sens, prin proba se întelege mijlocul prin care, în cauzele supuse judecatii, se poate ajunge la stabilirea adevarului; în acest sens, notiunea de proba se refera la mijloacele de probatiune judiciara admise de lege: înscrisurile, depozitiile martorilor, marturisirea uneia dintre parti, cercetarea la fata locului.

Într-un al treilea sens, prin notiunea de proba se întelege rezultatul actiunii de probatiune judiciara; din acest punct de vedere se spune ca proba este completa sau incompleta, convingatoare sau neconvingatoare.

În mod obisnuit, notiunea de proba e folosita în cel de-al doilea sens, adica în întelesul de mijloace de probatiune judiciara.

În literatura juridica se mai vorbeste si de un alt înteles al notiunii de proba, si anume acela de fapt probator, adica un fapt material care, odata dovedit printr-un mijloc de proba, este utilizat, la rândul sau, pentru a stabili existenta sau neexistenta unui alt fapt material, determinant în solutionarea pricinii. Din acest punct de vedere, faptele se împart în:

" Fapte principale( facta probanda sau res probantae) care constituie raportul litigios dedus judecatii si care trebuie dovedite;

" Fapte probatorii( facta probantia sau res probantes) care nu constituie raportul litigios dar care contribuie la dovedirea exiistentei sau inexistentei raportului litigios.º

Importanta probelor în procesul civil.

Având de rezolvat un conflict între doua parti cu interese contrarii, instanta de judecata trebuie sa cunoasca adevaratele raporturi dintre parti, drepturile si obligatiile acestora, precum si sa stabileasca faptele si împrejurarile care au dat nastere conflictului.

Afirmatiile, recunoasterile sau negarile partilor au, în cadrul unui proces civil, impotanta lor. Acestea singure nu pot forma convingerea intima a judecatorului asupra fondului cauzei, pentru ca fiecare parte litiganta afirma, recunoaste sau neaga ceea ce-i convine pentru a-si aduce câstig de cauza.

De aceea, stabilirea adevarului si justa solutionare a fiecarei cauze civile nu se poate face decât pe baza de probe.

Daca judecatorul cunoaste sau se presupune ca ar cunoaste legea, el este însa strain de adevaratele raporturi dintre parti. Probele sunt mijloacele cu ajutorul carora se poate ajunge la stabilirea existentei sau neexistentei actelor si faptelor de care depinde recunoasterea drepturilor sau intereselor ce formeaza obiectul neîntelegerii dintre partile aflate în litigiu.

Importanta probelor în cadrul procesului civil se releva si cu ocazia controlului judiciar. Numai daca se sprijina pe dovezi întemeiate si apreciate ca atare, hotarârile pronuntate de instantele inferioare vor rezista controlului exercitat de instantele ierarhic superioare; în caz contrar hotarârile în care din probele administrate nu se poate trage o concluzie justa sau anumite fapte au fost declarate ca fiind stabilite fara a avea dovezi suficiente, în urma administrarii de noi probe în apel, pot fi desfiintate. Daca solutia data în cauza este rezultatul unei greseli grave de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronata a probelor administrate, sau rezultatul omisiunni instantei de a se pronunta asupra unei dovezi administrate, care este hotarâtoare pentru dezlegarea pricinii, în recurs, asemenea hotarâri pot fi casate.