Apelul

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE ASUPRA CAILOR LEGALE DE ATAC

1. CONTROLUL JUDICIAR SI CONTRLUL JUDECATORESC

In dreptul modern instantele sunt organizate intr-un sistem piramidal, iar actiunea civila se exercita, adeseori, in fata unor instante superioare. Cu alte cuvinte, procesul civil poate accede si intr-o faza a judecatii in fata instantelor de control judiciar.

Controlul judiciar este legat de unul din principiile fundamentale de organizare judecatoreasca, acela al ierarhizarii instantelor si are ca scop sa asigure calitatea hotararilor judecatoresti si sa indrepte erorile savarsite.Este posibil ca hotararea luata sa fie gresita, fie din culpa judecatorului, care nedepunand toate eforturile pentru a stabili adevaratele raporturi dintre parti, a savarsit o eroare in aplicarea legii, fie din culpa partilor, care nu s-au aparat complet. O astfel de hotarare daca ar fi pusa in executare ar avea efectul de a incalca obiectivele urmarite in activitatea de justitie, adica ar confirma si impune violarea ordinii de drept, desi prin Constitutie si legea de organizare judecatoreasca nr. 304/2004 instantele judecatoresti au sarcina de a apara drepturile si interesele legitime ale persoanelor si de a asigura respectarea legilor de catre organele statului si de toti cetatenii si de orice persoane fizice sau juridice.

Controlul judiciar, ca institutie de baza a dreptului procesual are o importanta ce poate fi lesne sesizata, daca avem in vedere interesele procesuale ale partilor si cerintele principiilor fundamentale ale legalitatii si ale adevarului obiectiv. Sub aspectul raporturilor dintre instanta judecatoreasca si partile din proces, controlul judiciar constituie o forma concreta de a asigura partilor conditii cat mai bune pentru realizarea drepturilor deduse in justitie, prin posibilitatea de a se plange unor organe de judecata impotriva hotararilor pe care le socotesc gresite si de a obtine reformarea acestor hotarari. Partile din proces au astfel certitudinea ca dreptul lor nu este iremediabil compromis prin pronuntarea unei hotarari injuste, ceea ce intareste increderea in justitie. Dreptul instantelor superioare de a exercita controlul judiciar si dreptul partilor de a se plange impotriva hotorarilor socotite ca injuste constituie o garantie puternica a legalitatii impotriva arbitrariului judecatoresc, constrange pe judecatori sa puna toata grija in opera de judecata, in strangerea materialului probator, in motivarea convingatoare si completa a solutiei la care s-au oprit, preocupari care ar putea fi mai slabe atunci cand ar sti ca hotararea pe care o pronunta este incontestabila.

Adeseori, in trecut, conceptul de control judiciar era folosit intr-o aceptiune nejustificat extensiva, respectiv in sensul de a include in continutul sau si acel control ce poate fi exercitat de instantele judecatoresti asupra hotararilor sau actelor pronuntate de organele administrative. De aceea doctrina romaneasca, in contextul reglementarilor din ultimile decenii, a cautat sa distinga in mod clar controlul judiciar de controlul judecatoresc.

Controlul judiciar a fost definit, intr-o formula cuprinzatoare si lipsita de orice echivoc, ca fiind dreptul si obligatia pe care le au in cadrul unui sistem judiciar instantele judecatoresti superioare de a verifica, in conditiile si cu procedura stabilita de lege, legalitatea si temeinicia hotararilor pronuntate de instantele judecatoresti inferioare lor si de a casa sau modifica acele hotarari ce sunt gresite sau de a le confirma pe cele ce sunt legale si temeinice1.

Intr-o formula de sinteza, conchid aceiasi autori, controlul judiciar este controlul exercitat de instantele superioare asupra actelor de jurisdictie ale instantelor inferioare2.

Din aceasta definitie se poate desprinde o concluzie importanta, anume ca in cazul controlului judiciar, acesta are ca obiect hotarari pronuntate de organele care fac parte din acelasi sistem de autoritati publice. Ne aflam, cu alte cuvinte, in prezenta unui control omogen, iar nu eterogen cum se intampla in cazul controlului judecatoresc. Acesta din urma este definit ca fiind acel control ce se exercita de instantele judecatoresti asupra hotararilor organelor de jurisdictie administrativa ori asupra unor acte administrative emise de organele care nu fac parte din sistemul instantelor judecatoresti3.

Concluzia care se desprinde, din precizarile facute de doctrina, este acea a necesitatii unei distinctii categorice intre controlul judiciar si controlul judecatoresc.

Aceasta nu inseamna ca intre cele doua forme de control nu exista si o legatura stransa, ce rezida in realizarea controlului de catre instantele judecatoresti dupa o procedura prealabila prevazuta de lege. O atare procedura se intemeiaza pe reguli asemanatoare. In acelasi timp, trebuie sa subliniem ca in toate cazurile se exercita un control asupra legalitatii hotararilor sau actelor emise de organele respective, iar uneori si asupra temeiniciei acestora. Cu toate acestea, deosebirile sunt mult mai puternice si ele au fost evidentiate in doctrina noastra mai recenta in mod detaliat4.

O prima deosebire esentiala a fost deja subliniata si ea vizeaza caracterul omogen al controlului judiciar fata de controlul judecatoresc, acesta din urma avand un caracter eterogen.

A doua nota distinctiva se refera la mijloacele procedurale diferite prin care se declanseaza controlului judiciar si controlul judecatoresc. Controlul judiciar se declanseaza prin intermediului cailor legale de atac prevazute in Codul de procedura civila: apelul, recursul, contestatia in anulare si revizuirea . In schimb, controlul judecatoresc se declanseaza prin mijloace procedurale specifice cum sunt contestatia si plangerea, iar in unelele cazuri actiunea.