Asigurarea protecției juridice a drepturilor omului la nivelul Uniunii Europene

1. Introducere

Conceptul de drepturi ale omului isi are originea in Declaratia Americana a Independentei din anul 1776, precum si in Declaratia drepturilor Omului si Cetateanului, proclamata de revolutia franceza de la 1789. Idealul promovat de aceste declaratii era acela al egalitatii si fraternitatii, ideal prezent in primul rand in cadrul revolutiei franceze care dorea libertate, egalitate, fraternitate.

La inceput, generalizarea principiilor si reglemnetarilor in materia drepturilor omului a intampinat doua obstacole majore reprrezentate de doctrinele traditionale din dreptul international public. Un prim obstacol se refera la competenta exclusiva a statelor in materie de jurisdictie interna, in timp ce al doilea obstacol se refera la faptul ca, prin tarditie doar statele, ca entitati suverane si independente, potfi subiecte de drept international public. Primele reglementari in materia drepturilor omului s-a referit doar la obligatiile statului cu privire la tratamentul propriilor cetateni, si au constat in: interzicerea sclaviei, tratamentul umanitar al prizonierilor de razboi, standardele minime cu privire la regimul juridic al starinilor, etc.

Crearea Organizatiei Natiunilor Unite a fost unul din rezultatele cele mai importante ale celui de-al doilea razboi mondial. Pregatirile pentru înfiintarea ONU s-au desfasurat înca din primii ani ai razboiului. Semnând la 1 ianuarie 1942 „Declaratia luptei comune împotriva tarilor Axei” reprezentantii a 26 de state din coalitia antihitlerista au folosit denumirea de „Natiunile Unite”, spre a desemna aceasta alianta, denumire trecuta apoi noii organizatii internationale. La Conferinta de la Moscova din octombrie 1943 la care au luat parte ministrii afacerilor externe ai URSS, SUA si Angliei, s-a adoptat o declaratie cu privire la securitatea generala, ulterior la aceasta aderând si China. În declaratie se prevedea ca, în termenul cel mai scurt, va trebui înfiintata o organizatie internationala universala, întemeiata pe principiul egalitatii care sa cuprinda toate statele.

În decembrie 1943 la Conferinta de la Teheran unde au participat sefii de guvern ai URSS, SUA si Anglia, s-au reafirmat scopurile si principiile preconizatei organizatii. La Dumbarton Oaks, în SUA, si la Ialta, în URSS, s-au aprofundat principiile care vor calauzi organizatia. Astfel a fost elaborat primul proiect de statut numit „Propuneri pentru înfiintarea unei organizatii internationale universale”, si s-a rezolvat problema procedurii de vot în Consiliul de Securitate, recurgându-se la principiul unanimitatii membrilor permanenti ai Consiliului de Securitate pentru problemele de fond.

Carta Natiunilor Unite s-a adoptat la Conferinta de la San Francisco din 25 aprilie 1945 - 26 iunie 1945. Prima sesiune a Adunarii Generale s-a desfasurat între 10 ianuarie si 14 februarie 1946 în cladirile Colegiului Hunter din Lake Succes, lânga New York.

Organizatia Natiunilor Unite are o organizare complexa, baza formând-o cele sase organe principale create prin Carta, respectiv Adunarea Generala, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic si Social, Consiliul de Tutela, Curtea Internationala de Justitie, Secretariatul.

Carta Natiunilor Unite, proclama, in preambulul sau “credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si in valoarea persoanei umane, in egalitatea de drept a barbatilor cu femeile, ca si a natiunilor mari si mici”. Articolul 1 parag. 3 al Cartei confera ONU scopul fundamental “de a realiza coperarea internationala, dezvoltand si incurajand respectul drepturilor omului si al libertatilor fundamnetale pentru toti, fara distinctie de rasa, sex, limba sau religie”. Aceasta este prima consacrare de ordin general a protectiei drepturilor omului la nivel international, printr-un tratat international fundamental cu vocatie de universalitate.

Un alt pas important in ceea ce priveste drepturile omului s-a realizat odata cu adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului. Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata la 10 decembrie 1948 de catre Adunarea Generala a ONU, este primul document cuprinzator in sfera drepturiloer omului, adoptat de o organizatie inetrnationala, Preambulul Declaratiei dezvolta ideea ca recunoasterea drepturilor omului constituie “fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume:, iar articolul 28 afirma necesitatea unei ordini internationale care sa permita deplina ocrotire a drepturilor si libertatilor persoanei. Din cele 56 de state membre ale natiunilor unite, 48 au votat in favoarea adoptarii Declaratiei, iar 8 s-au abtinut. Henry Steiner afirma legat de declaratia Universala a drepturilor Omului ca: “nici un document n-a surprins mai bine momentul istoric, n-a atins aceeasi forta morala sau a exercitat influenta mai mare asupra miscariii n ansamblul sau Declaratia a exprimat intr-un limbaj intr-un limbaj elocvent sperantele si idealurile unei lumi eliberate de ororile celui de-al doilea razboi mondial. Oricat de evident ar parea astazi, Declaratia aduce un mesaj mult mai radical decat au ntentionat poate chiar si promotorii sai. Ea a repus mereu in discutie doctrinele traditionale din dreptul international, a indreptat constant discursul relatiilor internationale asupra unor probleme vitale pentru demnitatea umana si pentru pace”.