Conceptul de Izvor de Drept

Întroducere

Trăim o perioadă în care dreptul are, mai mult ca oricînd, o importanţă covîrşitoare pentru dezvoltarea societăţii, pentru poporul nostru, pentru fiecare cetăţean în parte. În fiecare zi în presă, la radio, televiziune, în dezbaterile publice se discută probleme care vizează într-un fel sau altul viaţa juridică a societăţii, dreptul. Îndată ce omul intră în contact cu o altă persoană, societatea însăşi se dezvoltă ca un sistem de relaţii, de raporturi dinamice, în cadrul cărora raporturilor juridice le revine un rol extrem de important în procesul colaborării şi cooperării dintre indivizi, grupuri şi instituţii sociale.

Orice comunitate umana, încă de la primele colectivităţi, a simţit nevoia unei organizări, unei discipline, fără de care convieţuirea ar fi imposibilă. Desigur, apariţia şi dezvoltarea dreptului şi statului se produce in funcţie de epoca istorică, de condiţiile economice, sociale, politice, culturale, naţionale din fiecare ţară. Tocmai de aceea este necesar şi important a se studia dreptul, condiţiile care influenţează modificarea, transformarea lui, pentru a-i determina direcţiile dezvoltării sale viitoare, modalităţile potrivite pentru a asigura aplicarea, respectarea lui, precum şi asigurarea drepturilor şi libertăţilor membrilor societăţii, ale oamenilor. În societatea omenească acțiunile omului sunt determinate de trebuințele sale. Aceste acțiuni, individuale sau și comune ale unor indivizi din societate, trebuie însă limitate pentru că, în mod inerent, interesele personale ale unuia vin deseori în conflict cu cele ale altuia, ceea ce ar putea dăuna însăși existenței societății. Diversitatea și complexitatea relațiilor sociale fac necesară organizarea și reglementarea raporturilor dintre oameni sau grupuri de oameni, pentru a face posibilă conviețuirea în cadrul societății. Toate acestea relevă importanţa deosebită a studierii dreptului, necesitatea cercetării fenomenului juridic, a normelor juridice in societate, atit pentru asigurarea elaborării celei mai adecvate legi, cit şi pentru aplicarea ei riguroasă. Fiecare dintre noi este implicat in nenumărate raporturi sociale cu caracter juridic, ceea ce solicită cunoaşterea şi aplicarea corectă a normelor juridice.

Aşadar, odată cu apariţia dreptului şi statului apare şi necesitatea studierii lui, cunoaşterii fenomenului juridic, care, avînd de-a lungul istoriei o evoluţie complexă, a dus la formarea ştiinţei juridice ca element de sine stătător în sistemul ştiinţelor în general şi al celor sociale în special.

Definiția dreptului

Dreptul, reprezintă totalitatea normelor de conduită instituite de organele statului şi impuse indivizilor sau colectivităţii în cadrul vieţii sociale, uneori chiar prin forţa de constrângere a statului. Dreptul a apărut atât ca un produs al experienţei şi practicii social-istorice anonime, cât şi al creației și elaborărilor teoretice a diferiților legiuitori, juriști sau doctrinari ai timpului. Conceptualizarea şi definirea dreptului ca demers al cunoaşterii ştiinţifice implică o abordare mai largă şi mai complexă a condiţiilor şi factorilor determinativi ai existenţei fenomenului juridic în viaţa socială, a conexiunilor şi interferenţelor acestuia cu ansamblul celorlalţi factori şi condiţii ai existenţei social-istorice, dintre care mai relevanți ar fi: specificul normativitățiijuridice în contextual normativității sociale; factorii direcți și indirecți de influențare a dreptului; conexiunile și interferențele dreptului cu valorile sociale; conexiunile dreptului cu morala etc. Cuvântul ”drept” are o sferă semantică extinsă, putând căpăta, în funcție de contecstul în care este utilizat, mai multe accepsiuni. Din perspectivă filosofică, ”drept” este un concept dezvoltat în operele lui Platon și Aristotel, cu sensul de justiție, echitate, îndatorire de a trăi onest și de a da, de a recunoaște fiecăruia ceea ce i se cuvine. Romanii exprimau acest sens astfel: “honeste vivere, neminem laedere, suum quique tribuere”. Din perspectivă juridică, cuvântului ”drept” i se atribuie mai multesensuri: știința despre drept – ansamblul de idei, noțiuni, categorii, principii care explică domeniul social al dreptului și prin intermediul cărora acesta poate fi modelat teoretic, așadar explicat. Construirea domeniului social al dreptului, fiind operă umană, poate fi socotită tehnică și artă. Ca ansamblu de norme care organizează viața în comun, dreptul este o tehnică a convieuirii sociale. Dreptul: reprezintă o generalizare a experienței umane într-un anumit sector de activitate; conține o serie de date verificate și sistematizate; este un complex de noțiuni, categorii, concept și principia; posedă un ansamblu metodologic pe baza căruia fenomenele pot fi studiate. Au fost formulate mai multe definiţii ale dreptului, în funcţie de perspectiva din care acesta a fost cercetat: filozofic, formal-normativist, sociologic. În conturarea unei definiţii a dreptului unii au considerat că “o definiţie expresivă trebuie să cuprindă şi idealul și fundamentul dreptului” (D. Volanski), pe când alţii susţin că o asemenea definiţie ar trebui să menţioneze “numai elementele permanente şi esenţiale care constituie dreptul”(Alexandru Văllimărescu). Ca în multe alte domenii ale cunoaşterii şi generalizării teoretice şi în cel al definirii dreptului opiniile sunt controversate, neajungându-se la formularea unei definiţii general sau unanim acceptate. Diversificarea definiţilor dreptului este considerabil stimulată de noile abordări inter sau multidisciplinare. În definirea dreptului se confruntă nu numai opticile şi opiniile strict juridice ci şi cele formulate din optica sau perspectiva unor alte domenii ale cunoaşterii -filosofia, sociologia, politologia, istoria, economia, etica, psihologia, morala, axiologia, antropologia etc., precum şi cele formulate din perspectivă inter sau multidisciplinară (Andrei Sida). La începutul secolului al XX-lea erau subliniate trei orientări de definire a dreptului obiectiv, pornind de la criterii diferite de abordare, şi anume: 1) definiţii care pleacă de la conţinutul ideii de drept, aşa dar cele care postulează o anumită concepţie asupra problemei fundamentului dreptului; 2) definiţii care pornesc de la izvoarele dreptului; 3) definiţii formale, şi anume cele care nu ţin seama decât de forma pe care o îmbracă regulile sociale când devin juridice.