Considerații teoretice și practice privind demisia

Elemente esenţiale

Contractul individual de muncă reprezintă un instrument juridic cu ajutorul căruia părţile stabilesc reguli fundamentale care reglementează raporturile de muncă pe care le desfăşoară. Importanţa acestui contract este demonstrată prin frecvenţa cu care este utilizat în practică, cu efecte ample în toate domeniile: constituie mecanismul juridic al dezvoltării vieţii economice, modalitatea prin care cea mai mare parte a oamenilor îşi ocupă timpul şi sursa de existenţă a oamenilor şi a familiilor lor.

Definim contractul individual de muncă ca fiind acordul de voinţă dintre salariat şi angajator prin care, în schimbul plăţii salariului, primul se obligă să presteze muncă pentru şi sub autoritatea celui de-al doilea.

Art. 10 din codul muncii defineşte contractul individual de muncă ca fiind contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumită salariu. Sunt surprinse în definiţie elementele esenţiale ale oricărui contract individual de muncă, respectiv: prestarea muncii de către salariat, subordonarea salariatului faţă de angajator şi plata salariatului de către angajator în schimbul muncii prestate.

Dincolo de caracterul “idem per idem”al definiţiei, considerăm că acesta cuprinde în mod corect şi suficient de complet, elementele de bază ale contractului individual de muncă, deoarece prestarea muncii, realizată cu întâietate de către salariat, la standardele şi in contextul respectării tuturor condiţiilor imperative, în folosul şi sub autoritatea angajatului, este urmată de plata remuneraţiei de către salariat.

Sintagma “prestarea muncii” trebuie privită in mod global: cantitatea şi calitatea muncii realizată de salariat, pentru şi sub autoritatea unui angajator, în schimbul salariului, se analizează prin raportare directă la modul în care asigurarea condiţiilor este îndeplinită.

Încetarea contractului individual de muncă

Încetarea contractului individual de muncă este dominată de principiul legalităţii; modurile şi cazurile în care poate interveni, motivele, condiţiile, procedura, efectele şi controlul încetării acestui contract , precum şi răspunderile părţilor sunt reglementate pe larg în lege.

Sediul materiei privind încetarea contractului individual de muncă îl formează prevederile codului muncii, potrivit cărora raporturile de muncă încetează de drept, prin acordul celor două părţi, ori prin manifestarea unilaterală de voinţă a uneia din părţi, cu condiţia de a fi conformă cu dispoziţiile legale.

Încetarea contractului individual de muncă reprezintă termenul generic, în timp ce concedierea reprezintă încetarea contractului de muncă din iniţiativa angajatorului. Motivele constau în faptele şi actele care justifică încetarea contractului individual de muncă; unuia şi aceluiaşi motiv îi pot corespunde două moduri de desfacere a contractului de muncă. Angajatorul este obligat să motiveze desfacerea contractului de muncă, cand o asemenea măsura se ia din iniţiativa sa, iar în cazul în care încetarea contractului de muncă are loc prin acordul părţilor sau din iniţiativa salariatului, numai dacă acesta din urma are interesul să precizeze motivele, pentru asigurarea unor drepturi prevăzute de lege. Cazurile prevăzute de codul muncii sunt ipoteze legale în care poate avea loc încetarea contractului de muncă.

Potrivit art. 55 din Codul muncii, contractul individual de muncă poate înceta astfel:

a) Încetarea de drept a contractului individual de muncă poate avea loc in împrejurari expres enumerate in art. 56.

b) Încetarea contractului de muncă prin acordul partilor. Codul muncii face o aplicare a acestui principiu, prevăzând că, indiferent dacă sunt încheiate pe perioadă determinată sau nedeterminată, contractele individuale de muncă, pot înceta prin acordul părţilor la data convenită de acestea.

c) Încetarea contractului individual de muncă ca urmare a voinţei unilaterale a uneia dintre părţi, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege.

Încetarea contractului de muncă din iniţiaiva angajatorului este denumită de art. 58 din codul muncii concediere. Aceasta poate fi: concediere pentru motive care ţin de persoana salariatului, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului şi concedierea colectivă.

Încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului este denumită demisie.