Contractul Individual de Muncă

Rezumat

Contractul individual de muncă este o întelegere încheiată în scris, prin care salariatul se obligă la prestarea unei munci în folosul angajatorului iar acesta îi asigură plata salariului si conditii necesare de muncă. Elementele esentiale ale contractului individual de muncă sunt: părtile, felul muncii, salariul si locul muncii.

Contractul individual de muncă este guvernat de principiul libertatii de vointă, cu respectarea normelor legii, este un contract numit adică este reglementat ca atare prin norme de drept al muncii, nu poate avea decât două parti:salariatul si angajatorul, are un caracter bilateral întrucât dă nastere la drepturi si obligatii reciproce între părti, este un contract cu titlu oneros, deoarece părtile obtin reciproc o contraprestatie, în schimbul aceleia pe care s-au obligat să o efectueze si are un caracter comutativ, deoarece atât prestatia angajatului cât si cea a angajatorului sunt cunoscute înca de la început, din momentul încheierii contractului.

O lungă perioadă de timp, contractul individual de muncă a fost considerat o varietate a contractului de locaţiune a lucrărilor, reglementat de dispoziţiile Codului civil. Extinderea folosirii de către meseriaşi şi industriaşi a muncii salarizate a determinat adoptarea în anul 1929 a primei legi a contractelor de muncă, urmată de Codul muncii din 1950 şi din 1972.

Astăzi, contractul individual de muncă este reglementat în principal prin dispoziţiile Codului muncii în vigoare dar şi prin alte prevederi speciale.

Literatura de specialitate a furnizat mai multe definiţii pentru noţiunea de contract individual de muncă. Astfel, într-o opinie, prin contract individual de muncă se înţelege acea convenţie încheiată în scris prin care o persoană fizică se obligă să presteze o anumită muncă pe o perioadă nedeterminată sau determinată de timp pentru un patron care, la rândul său, se obligă să plătească salariul şi să asigure condiţiile necesare desfăşurării activităţii.

Contractul individual de muncă este înţelegerea sau convenţia în formă scrisă prin care salariatul se obligă să pună la dispoziţia angajatului forţa sa de muncă fizică sau intelectuală iar angajatorul este obligat să asigure plata salariului pentru munca prestată şi condiţii adecvate de muncă.

Într-o altă lucrare de specialitate, contractul individual de muncă este definit drept înţelegerea încheiată în scris între o persoană fizică pe de o parte şi un patron pe de altă parte, prin care prima se obligă a presta munca prevazută în contract iar cel de-al doilea să asigure persoanei încadrate condiţii corespunzătoare pentru buna desfăşurare a activităţii, deplina protecţie şi securitate a muncii şi să o remunereze în raport cu munca prestată.

În reglementarea veche, Codul muncii din România nu oferea o definiţie pentru contractul individual de muncă. Această lipsa a fost remediată prin apariţia codului nou, care tratează această pe o întindere de 9 capitole.

Contractul individual de muncă este reglementat de noul Cod al muncii. Se poate spune că au fost avute în vedere următoarele repere: reglementarea sa în concordanţă cu cerinţele specifice unei economii de piaţă; încorporarea normelor în materie ale Uniunii Europene şi ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii;

În conformitate cu art. 10 din Codul muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.

Chiar din definiţia dată de lege se disting părţile contractului individual de muncă precum şi elemente ale acestuia.

Într-o altă opinie, elementele esenţiale ale contractului individual de muncă nu sunt munca prestată, salariul plătit şi subordonarea juridică a salariatului faţă de angajator, ci părţile, felul muncii, salariul şi munca prestată.

Contractul individual de muncă este un act juridic numit, bilateral, sinalagmatic, oneros, comutativ, consensual, personal , cu executare succesivă, bazat pe un raport de autoritate.

Contractul individual de muncă este un act juridic deoarece reprezintă o manifestare de voinţă a două persoane, în scopul obţinerii unor anumite consecinţe juridice ce caracterizează un raport juridic.

Contractul individual de muncă este un act juridic numit deoarece beneficiază de o reglementare legală. Este un act juridic bilateral deoarece validitatea sa presupune manifestarea de voinţă a două părţi: salariatul şi angajatorul. Salariatul este cel care se obligă să presteze munca iar angajatorul este cel care va beneficia de pe urma acestei munci în schimbul unui salariu.

Contractul individual de muncă este un contract sinalagmatic deoarece din încheierea sa se nasc obligaţii şi drepturi pentru părţile contractante.