Extras din referat
Dreptul la un proces echitabil ocupă un loc special printre drepturile fundamentale recunoscute într-o societate democratică a cărui garantare trebuie să fie inerentă oricărui sistem de drept.
„Echitatea” presupune,conform Dicţionarului de Procedură Penală ,o deplină egalitate a tuturor participanţilor la procesul penal, iar în realizarea acestuia echitatea nu poate fi separată de ideea fundamentală potrivit căreia toate persoanele care au încălcat legea trebuie să fie sancţionate şi nici un nevinovat să nu fie pedepsit.
În acest mod se exprimă cerinţa unui echilibru între apărarea interesului general al societaţii, de pedepsire a tuturor infractorilor şi interesul legitim al fiecărei persoane nevinovate de a nu fi supusă constrângerii penale; pentru aceasta este necesar , pe de o parte să existe autoritatea judiciară corespunzătoare pentru a aplica corect şi nepărtinitorlegea penală celor care au săvârşit infracţiuni , obligată prin lege să acţioneze în acest sens, deci să afle adevărul despre infracţiunea săvârşită şi autorul ei, precum şi aplicarea pedepsei în caz de vinovăţie, dar totodată să se asigure ca nici o persoană să nu fie cercetată sau judecată pentru o infracţiune pe care nu a săvârşit-o.
În acest mod se exprimă cerinţa unui echilibru între apărarea interesului general al societaţii, de pedepsire a tuturor infractorilor şi interesul legitim al fiecărei persoane nevinovate de a nu fi supusă constrângerii penale; pentru aceasta este necesar , pe de o parte să existe autoritatea judiciară corespunzătoare pentru a aplica corect şi nepărtinitorlegea penală celor care au săvârşit infracţiuni , obligată prin lege să acţioneze în acest sens, deci să afle adevărul despre infracţiunea săvârşită şi autorul ei, precum şi aplicarea pedepsei în caz de vinovăţie, dar totodată să se asigure ca nici o persoană să nu fie cercetată sau judecată pentru o infracţiune pe care nu a săvârşit-o.
Manifestarea unei preocupări permanente de a nu se aduce , nejustificat, atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale consfiinţite în Constituţie, presupune garanţii puternice care să împiedice orice abuz şi să înlăture consecinţele unor încălcări ale legii făcute de autorităţile judiciare în privinţa prezumţiei de nevinovăţie, a dreptului la apărare, a libertăţii individuale, a demnităţii umane, a vieţii intime.
Din punctul de vedere al lui Grigore Theodoru ,în urma revizuirii Constituţiei României( art.23, alin.2 şi art.27, alin3), arestarea preventivă şi percheziţia nu se pot dispune decât de un judecător , ca exponent al imparţialităţii şi al independenţei justiţiei. Această cerinţă a Constituţiei îşi are justificarea prin statutul judecătorilor care formează instanţa judecătorescă. Soluţionarea justă a cauzelor penale este garantată prin condiţiile în care se desfăşoară şedinţa de judecată: publicitate, oralitate, contradictorialitate, nemijlocire, egalitate de arme, toate garanţii ale unui proces echitabil.
Pentru a se asigura un echilibru între cei care susţin învinuirea şi cei chemaţi să răspundă din punct de vedere penal, trebuie instituite anumite garanţii procesuale, care constituie conform opiniilor unor specialişti -cerinţe ale unui proces echitabil, adică nu pot lipsi dispoziţii care consacră prezumţia de nevinovăţie, garantarea libertăţii persoanei, dreptul la apărare, dreptul la viaţa intimă prin inviolabilitatea domiciliului şi a corespondenţei, adică principii fundamentale ale procesului penal.
Ca o garanţie a respectării drepturilor omului, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede , în art.6 pct.1, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil :”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului, pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei”.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Dreptul la un Proces Echitabil si Actiunile in Procesul Penal.doc