Etică și principii morale creștine

Introducere

Etica creștină este bine rezumată în Coloseni 3:1-6 : „Dacă, deci, ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viața voastră, atunci vă veți arăta și voi împreună cu El în slavă. De aceea, omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.”

Morala derivă din tradiția iudeo-creștină și rezulă dintr-o lege emisă de o Ființă Supremă și anume Dumnezeu. Nu există un unic mod de a înțelege teoria etică.Conform afirmațiilor făcute de către Bernard Williams : „o teorie etică e o explicație teoretică a ce anume sunt gândirea și practica etice, explicație care fie implică un test general al corectitudinii opiniilor și principiilor etice de bază, fie, dimpotrivă, implică faptul că nu poate exista un asemenea test”. Astfel, legea morală rezultă din înțelegerea și interpretarea textelor canonice ale Bibliei. Morala creștină în particular a apărut în lumea greco-romană, leagănul unor celebre școli filosofice care au dat lumii cei mari înțelepți: Heraclit din Efes, Protagoras, Socrate, Platon, Aristotel, etc.

Etica este una din principalele ramuri ale filosofiei și se ocupă cu cercetarea problemelor de ordin moral, încercând să găsească răspuns la întrebări precum ce este binele ori răul, cum trebuie să ne comportăm și care este rațiunea vieții umane. În câteva puncte, morala creștină și etica filosofică sunt convergente, dar în fond ele se deosebesc radical.

Întâi de toate se observă o delimitare, și anume atunci când se vorbește de etica creștină, nu se face referire la o entitate compactă, monolitică în care sunt cuprinse fenomenele morale catolice, ortodoxe, protestante și neo- protestante, ci numai la morala creștină în cadrul tradiției ortodoxe, cea care este majoritară și în spațiul românesc. După aceea se consideră că înțelegerea deformată a moralei creștine se datorează absolutizării și focalizării pe nivelul elementar al moralității prezent în declarațiile oficiale ale Bisericii, predicile preoților, publicațiilor cu caracter exortativ destinate unui public lipsit de instruire intelectuală sau spirituală. Acest palier introductiv în morala creștină reprezintă doar un ghidaj preliminar și o orientare generală pentru credinciosul care dorește să progreseze spiritual.

Cap I. ÎNTELEGEREA MORALEI CREȘTINE

Sursa unei înțelegeri veritabile a moralei creștine se găsește în textul Scripturii și în scrierile Sfinților Părinți. Restul nu e decât o prezentare simplificată, propedeutică și orientativă afenomenului moral. Drept urmare, morala creștină face referire la ansamblul de valori, sugestii și narațiuni paradigmatice cuprinse în textele Scripturii și ale Părinților. Teologia creștină operează într-un cadru holist și vorbește de persoană, nu de individ. Distincția pe care o face teologia este următoarea: individul este unatom ontologic, o entitate auto-suficientă, pe când persoana este o ființă unică, irepetabilă ce poartă amprenta singulară a divinității „chipul lui Dumnezeu” și este chemată la comuniuneacu Dumnezeu și cu semenii . . De aici, o serie de implicații:

a)etica creștină este comunitară,

b)morala creștină nu e o etică a convențiilor,

c)nu e o etică a autonomiei. Dar faptul că morala creștină e heteronomă nu împinge - și acest lucru va trebui demonstrat - relația cu Dumnezeu într-un teritoriu al obedienței față dereguli obiective. Există totuși un scop obiectiv, iar acela este așa-numita „unire cu Dumnezeu” și astfel avem încă o asumpție: etica creștină esteo etică teleologică.

Și aici,apar câteva implicații. Dacă scopul creștinului e unirea cu Dumnezeu atunci putem presupune că sfințenia și moralitatea funcționează ca registre existențiale echivalente. În teologia morală, una o presupune pe cealaltă. Corectitudinea morală și performanța duhovnicească sunt concepte coextensive. De aici, și caracterul eminamente mistic al eticii creștine.

O ultimă premisă, lăsată la final întrucât e cea mai importantă: etica creștină ehristocentrică . În aparență, e un truism, dar unul care are o importantă capitală, deoarece fiecare decizie, situație sau proiect de viață devin inteligibile prin raportarea la persoana lui Iisus Hristos, concepută sub spectrul ambivalenței ontologice divin-uman și la evenimentele întrupării, sacrificiului și învierii sale.