Europa - istorie politică a UE

INTRODUCERE

Tratatul de la Maastricht stabilește obiectivele și competențele Uniunii Europene. Uniunea Europeana are anumite obiective: dezvoltarea în mod constant a unei uniuni mai puternice a țărilor europene și promovarea progresului economic și a echilibrului social, în special prin crearea unui spațiu fără frontiere interne, prin consolidarea conexiunii economice și sociale și prin crearea uniunii economiei monetare și economice, afirmând identitatea sa la scară internațională, de către o comunitate comună de apărare, consolidând protecția intereselor și drepturilor cetățenilor, dezvoltând o cooperare strânsă în afacerile juridice și interne.

Europa - istorie politica a UE

Uniunea Europeană (UE) este o uniune economică și politică, care cuprinde 28 de țări europene. Ea are o populație de 508 milioane de oameni, 24 de limbi oficiale și de lucru și aproximativ 150 de limbi regionale și minoritare.

Originile Uniunii Europene se trag de la Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) și din Comunitatea Economică Europeană (CEE), formată din șase state în 1951 - Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Aceste țări s-au unit pentru a pune capăt războaielor care au devastat continentul european și s-au înțeles să împartă controlul asupra resurselor naturale necesare în război (cărbunele și oțelul).

Membrii fondatori ai CECO, au stabilit că acest proiect european se va dezvolta nu doar pentru a avea resurse comune sau a preveni diverse conflicte în regiune. Așa că, Tratatul de la Roma din 1957, a creat Comunitatea Economică Europeană (CEE), care a consolidate relațiile politice și economice între cele șase state fondatoare. De atunci până astăzi acest tratat a trecut printr-o serie de modificări, iar aderarea altor state a făcut ca această uniune să crească și să se dezvolte în diverse domenii devenind Uniunea Europeană de astăzi.

Competențele Uniunii Europene sunt conferite printr-o serie de tratate internaționale pentru statele sale membre. Statele membre recunosc că, prin adoptarea și punerea în practica a acestor principii fiecare stat și-a asigurat și apărat propria suveranitate, dar și o prosperitate economic într-un mediu liniștit și sigur. UE a avut la bază o serie de principii pe care toate statele membre trebuie să le respecte:

1. Respectarea principiilor democratice, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale

2. Respectarea și egalitatea în fața legii

3. Respectarea principiilor de suveranitate

4. Principiile economiei de piață libere

5. Principiilor bunei guvernări și de combatere a corupției

6. Principiile de protecție a mediului

7. Principiile păcii și stabilității la nivel regional și internațional

Statul de drept este piatra de temelie a Uniunii Europene. Conform legislației UE, legea se află deasupra politicii și a intereselor naționale, toate sunt supuse acesteia, inclusive și liderii naționali și politicienii.

Legile UE afectează anumite aspecte ale suveranității statelor membre. Cu toate acestea, în toate aceste cazuri, statele membre au transferat în mod voluntar părți din suveranitatea lor către instituțiile europene pentru a construi o Europă mai puternică și mai eficientă. Statele UE recunosc că le este mai bine să lucreze împreună decât ca state independente și înafara UE.

Inima UE, este piața unică europeană. Aceasta este o zonă economică cu politici comune privind reglementarea produselor, precum și libertatea de mișcare a bunurilor, capitalului, serviciilor și forței de muncă. Acest lucru a adus avantaje semnificative pentru întreprinderile europene prin asigurarea unui mediu concurențial echitabil pentru toți și un set de norme și standarde comune.

De fapt, această piață unică se extinde dincolo de UE și include alte trei state care nu sunt membre : Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Republica Moldova negociază în prezent un Acord de Asociere, care cuprinde un Acord Aprofundat și Cuprinzător de Liber Schimb, pentru a oferi țării noastre un acces mai mare la piața unică a UE.

In ceea ce priveste parintii fondatori ai Uniunii Europene, ii amintim pe Konrad Adenauer, Joseph Bech, Johan Beyen, Winston Churchill, Alcide De Gasperi, Walter Hallstein, Sicco Mansholt, Jean Monnet, Robert Schuman, Paul-Henri Spaak si Altiero Spinelli, lideri vizionari au inspirat crearea Uniunii Europene în care trăim astăzi. Fără energia și motivarea lor, nu ne-am putea bucura de acest spațiu de pace și stabilitate cu care ne-am obișnuit. De la luptători din rezistență până la avocați, părinții fondatori au fost un grup eterogen de oameni cu același ideal: o Europă unită, pașnică și prosperă. Pe lângă părinții fondatori mentionati mai sus, multe alte persoane au construit și inspirat proiectul European.

Scurt istoric al formarii Uniunii Europene

1945 - 1959: O Europă pașnică - începuturile cooperării

Uniunea Europeană a fost creată pentru a se pune capăt numărului mare de războaie sângeroase duse de țări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. Începând cu anul 1950, țările europene încep să se unească, din punct de vedere economic și politic, în cadrul Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, pentru a asigura o pace durabilă. Cele șase țări fondatoare sunt Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Anii 1950 sunt marcați de Războiul Rece dintre Est și Vest. În Ungaria, manifestările de protest din 1956 îndreptate împotriva regimului comunist sunt reprimate de tancurile sovietice. În 1957, Tratatul de la Roma pune bazele Comunității Economice Europene (CEE), cunoscută și sub denumirea de „piața comună”.

1960 - 1969: O perioadă de creștere economică

Anii 1960 sunt benefici pe plan economic și datorită faptului că țările UE încetează să mai aplice taxe vamale în cadrul schimburilor comerciale reciproce. Ele convin, în aceeași perioadă, să exercite un control comun asupra producției de alimente. Întreaga populație beneficiază, acum, de suficiente alimente și în curând se înregistrează chiar un surplus de produse agricole. Luna mai a anului 1968 a devenit celebră datorită mișcărilor studențești care au avut loc la Paris. Multe dintre schimbările apărute la nivelul societății și al comportamentului vor rămâne apoi asociate cu așa-numita „generație '68”.

1970 - 1979: O comunitate în creștere - primul val de extindere

Danemarca, Irlanda și Regatul Unit aderă la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1973, numărul statelor membre ajungând, astfel, la nouă. Deși de scurtă durată, brutalul război arabo-israelian din octombrie 1973 provoacă o criză energetică și probleme economice în Europa. Ultimele dictaturi de dreapta din Europa iau sfârșit odată cu căderea regimului Salazar din Portugalia, în anul 1974 și cu moartea generalului Franco în Spania, în 1975. Prin intermediul politicii sale regionale, UE începe să transfere sume foarte mari pentru crearea de locuri de muncă și dezvoltarea infrastructurii în zonele mai sărace. Crește influența Parlamentului European asupra afacerilor europene - în 1979, pentru prima oară, cetățenii europeni pot alege membrii acestuia prin vot direct. Lupta împotriva poluării se intensifică în anii 1970. UE adoptă norme de protecție a mediului și introduce, pentru prima dată, principiul „poluatorul plătește”.