Funcția de Primar

1. Consideraţii generale

Funcţia de primar este una tradiţională în administraţia publică locală, nu numai din Europa, ci şi din alte continente, ca de exemplu, America, unde a pătruns influenţa europeană .

Sub aspectul evoluţiei istorice, în România, prin Legea comunală din 1864 s-a impus soluţia alegerii consiliului local şi a primarului de către locuitorii comunei rurale, pe baza votului cenzitar, fiind scutitţi de cens numai anumiţi funcţionari şi liber profesionişti. Primarul era magistratul comunal, căruia legea îi încredinţa întreaga administraţie a comunei, dar, în acelaşi timp, era şi delegatul puterii centrale în comunele rurale, unde trebuia să fie comfirmat de prefect. În comunele urbane, primarul era numit de Domn, dintre primii trei consilieri care întruniseră cele mai multe voturi.

Reglementările ulterioare au consacrat alegerea primarului de către consiliu. Indiferent de modul în care era învestit, numit sau ales, primarul păstra pe toată perioada mandatului său calitatea de funcţionar public .

Legislaţia actuală a optat pentru soluţia alegerii primarului direct de către comunitatea locală, la fel ca şi consiliul local şi cel judeţean, indiferent că este vorba de mediul rural sau urban.

Legea care reglementează instituţia primarului este Legea 215/2001 a administraţiei publice locale. Comunele, oraşele şi sectoarele municipiului Bucureşti au câte un primar, iar municipiul Bucureşti are un primar general. Primarii sunt autorităţi executive ale administraţiei publice locale. Acesta reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi străinătate, precum şi în justiţie.

Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale pe care îl conduce şi îl controlează. În această calitate, primarul răspunde de buna funcţionare a administraţiei publice locale.

Legea română a administraţiei publice locale consacră un dublu statut al primarului: pe de-o parte, acesta este autoritatea care reprezintă colectivitatea teritorială care l-a ales, iar pe de altă parte, primarul este autoritatea ce reprezintă puterea statului la nivelul unităţii administrativ-teritoriale .

Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului naţional al României. Eşarfa va fi purtată în, mod obligatoriu, la solemnităţi, recepţii, ceremonii publice şi la oficierea căsătoriilor .

2. Condiţii de eligibilitate

Pentru a putea fi primar, o persoana trebuie sa îndeplinescă anumite condiţii:

- să aibă drept de vot;

- să fi împlinit vârsta de 23 de ani până în ziua alegerilor;

- să aibă domiciliul în unitatea administrative teritorială în care urmează să fie ales;

- să nu îi fie interzisă asocierea în partide politice;

- să nu se afle într-una din situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege.

Art. 87 din Legea nr. 161/2003, prevede că funcţia de primar este incompatibilă cu:

a) funcţia de consilier local;

b) funcţia de prefect sau subprefect;

c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;

d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru în consiliul de administraţie, cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusive băncile sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice.

e) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o societate comercială;

f) funcţia de reprezentant al comunei sau oraşului în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional;

g) calitatea de comerciant persoană fizică;

h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

i) calitatea de senator sau deputat;

j) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcţie asimilată acestora;

k) orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate, în ţară sau în străinătate, cu excepţia funcţiei de cadru didactic sau a funcţiilor în cadrul unei asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii neguvernamentale .