Primarul

1. Scurt istoric

Institutia primarului este traditionala in administratia Romaniei. Ea a fost reglementata pentru prima data in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza prin Legea comunala din 1864 si a cunoscut o evolutie continua ca un efect firesc al transformarilor prin care a trecut statul romanesc.

Prin Legea comunala din 1 aprilie 1864 s-a impus solutia consiliului comunal si a primarului de locuitorii comunei rurale.

Primarul este magistratul comunal, caruia legea ii incredinteaza intreaga administratie a comunei, dar in acelasi timp era si delegatul puterii centrale, in comunele rurale, el trebuia confirmat de prefect, in comunele urbane, insa, primarul era numit de Domn dintre primii trei consilieri care au intrunit cele mai multe voturi.

Legea comunala din 7 mai 1887, cu modificarile din 1894 si Legea organizarii comunelor rurale si administratiunea plasilor din 1 mai 1904 (care a inlocuit Legea din 1887) au venit cu alta solutie: primarul era ales de catre consilieri ” dintre membri cu stiinta de carte ” si confirmat de prefectul judetului.

Legile ulterioare, pana la instaurarea dictaturii regale, s-au inscris cand intr-o formula, cand in alta, fireste cu anumite variatiuni date de modul in care a fost conceputa administratia judeteana de la nivelul clasei.

Nu trebuie sa uitam ca la un moment dat legislatia reglementa doi prefecti, unul politic, numit de Guvern, si unul administrativ. Astfel ultima reglementare democratica, Legea administrativa din 2 martie 1936 a consacrat solutia alegerii primarului de consiliu :”Consiliul odata constituit, va proceda la alegerea primarului, ajutorilor de primari, a unei comisiuni financiare, compusa din trei membri, iar la municipii si a unei delegatiuni a Consiliului ” (art. 57), Legea admitea si ipoteza numirii primarului, se intelege atunci cand “din orice cauza primarul n-a putut fi declarat ales”.

Legislatia actuala in vigoare a optat pentru solutionarea alegerii primarului, la fel ca si consiliul, direct de comunitatea locala, indiferent ca este vorba de mediul rural sau urban stabilind totodata, incompatibilitatea dintre functia de primar si ceea de consilier.

Functia de primar este o functie traditionala in administratia locala, nu numai in Europa, dar si in alte continente, cum ar fi in America, unde a patruns influenta europeana.Legislatia contemporana contine mai multe solutii cu privire la modalitatea de investiura, la atributii si la raporturile sale cu organul colegial, ori cu alte autoritati publice autonome sau,dupa caz, guvernamentale.

In Elvetia, in zona germana, cel putin, primarul se alege odata cu consiliul comunal, el trebuind sa fie si membru in consiliul, cetatenii voteaza pentru persoana respectiva de doua ori, ca membru in consiliu si ca primar,existand, fireste, mai multe candidaturi pentru functia de primar,postul ocupandul cel ce intruneste cele mai multe voturi.

In Franta, dimpotriva, consiliul este cel ce alege primarul si adjunctii acestuia, prin vot secret,cu majoritate absoluta, alegerea avand loc in prima sedinta a consiliului.Cu toate acestea, primarul, in sistemul francez este si presedinte a consiliului municipal,asigurand buna desfasurare a sedintelor si respectarea ordinii in cadrul consiliului.

In Belgia, exista alta formula,primarul comunei este numit de Rege dintre membri consiliului comunal, la propunerea consilierilor, inaintata prin guvernatorul provinciei.Legea belgiana admite, ca exceptie de la aceasta regula,numirea primarului si din randul altor alegatori care au iplinit 25 de ani, dar in acest caz este nevoie de avizul delegatiei permanente a consiliului provinciei.

In Italia, atat primarul, cat si presedintele consiliului provinciei sunt alesi de structurile pe care le prezinda, primarul de giunta comuala, la randul ei aleasa de consiliul comunal, iar presedintele de consiliul provinciei.Interesant este de retinut ca alegerea,prin votdeschis si majoritate absoluta, se face pe baza unu program, la care trebuie sa subscrie 1/3 din membrii giuntei.

Institutia primarului este traditionala in administratia Romaniei. Ea a fost reglementata pentru prima data in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza prin Legea comunala din 1864 si a cunoscut o evolutie continua ca un efect firesc al transformarilor prin care a trecut statul romanesc.

Prin Legea comunala di 1 aprilie 1864 s-a impus solutia consiliului comunal si a primarului de locuitorii comunei rurale, pe baza votului cenzitar, fiid scutiti de cens nmai anumiti functionarisi liber profesionisti.Primaru este magistratul comunal, caruia legea ii incredinteaza intreaga

administratie a comunei, dar in acelas timp era si delegatul puterii centrale, in comunele rurale, el trebuia confirmat de prefect,in comunele urbane, insa, primarul era numit de Domn dintre primii trei consilieri care au intrunit cele mai multe voturi.

Lege comunala din 7 mai 1887, cu modificarile din 1894 si Legea organizarii comunelor rurale si administratiunea plasilor din 1 mai 1904 (care a inlocuit Legea din 1887) au venit cu alta solutie: primarul era ales de catre consilieri “ dintre membri cu stiinta de carte “ si confirmat de prefectul judetului.Primarul lucra sub controlul direct al consiliului, facand acte deadministrare propriu-zisa si acte de politie comunala. O inovatie a Legii din 1904 a constat in faptul ca orice cetatean putea cere primarului sa intenteze actiunile ce credea ca apartin comunei, iar daca primarul refuza neantemeiat, cel interesatavea dreptul sa reclame prefectului.Legile ulterioare, pana la instaurarea dictaturii regale, s-au inscris cand intr-o formula, cand in alta, fireste cu anumite variatiuni date de modul in care a fost conceputa administratia judeteanade la nivelul plasei. Nu trebuie sa uitam ca la un moment dat legislatia reglementa doi prefecti, unul politic, numit de Guvern, si unul administrativ.

Astfel ultima reglementare democratica, Legea administrativa din 2 martie 1936 a consacrat solutia alegerii primarului de consiliu : ”Consiliul odata constituit, va proceda la alegerea primarului,ajutorilor de primari, a unei comisiuni financiare, compusa din trei membri, iar la municipiii si a une delegatiuni a Consiliului ” (art. 57),Legea admitea si ipoteza numirii primarului, se intelege atunci cand ”din orice cauza primarul n-a putut fi declarat ales”.

Legislatia atuala in vigoare a optat pentru solutionarea alegerii primarului, la fel ca si consiliul, direct de comunitatea locala, indiferent ca este vorba de mediul rural sau urban stabilind totodata, incompatibilitatea dintre functia de primar si ceea de consilier.

2. Consideratii generale

Primarul este seful administratiei publice locale si raspunde in fata consiliului de buna functionare a acesteia. Primarul reprezinta comuna sau orasul in relatiile cu persoanele fizice sau juridice din tara sau strainatate, precum si in justitie. Mandatul Primarului este de 4 ani si se exercita in conditiile legii.

Comunele, orasele si sectoarele municipiului Bucuresti au cate un primar, iar municipiul Bucuresti are un primar general. Primarii sectoarelor municipiului Bucuresti sunt in relatii de subordonare fata de primarul general al municipiului Bucuresti.

Institutia primarului este traditionala in administratia Romaniei. Ea a fost reglementata pentru prima data in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza prin Legea comunala din 1864 si a cunoscut o evolutie continua ca un efect firesc al transformarilor prin care a trecut statul romanesc.

Astazi, primarul este autoritatea executiva a administratiei publice locale care indeplineste in acelasi timp si rolul de reprezentant al statului in relatiile cu perosane fizice si juridice din tara si din strainatate, precum si in justitie, in unitatea administartiv teritoriala in care a fost ales .

Primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat de catre cetatenii cu drept de vot din unitatea administrativ-teritoriala in care urmeaza sa-si exercite mandatul. Potrivit Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, este declarat primar candidatul care a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate .

Daca nici unul dintre candidatii propusi de partidele si formatiunile politice participante la alegeri nu intruneste aceasta majoritate, se organizeaza al doilea tur de scrutin, in cel mult doua saptamani, intre candidatii situati pe primele doua locuri si va fi ales candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi. In situatia paritatii de voturi a cel putin doi candidati, pentru functia de primar, se delara balotaj si se vor organiza, de drept, noi alegeri in termen de doua saptamani. La aceste alegeri vor participa numai candidatii care s-au aflat in situatie de balotaj.