Imunitatea Diplomatică

Imunitatea diplomatica

Principiul teritorialitatii  specific aplicarii normei juridice în spatiu  presupune ca pe teritoriul unui stat actioneaza numai jurisdictia acelui stat, reglementând conduita tutu-ror persoanelor aflate pe acel teritoriu, excluzând actiunea legilor altor state.

Aplicarea principiului teritorialitatii nu este absoluta, deoarece necesitatea mentinerii si dezvoltarii relatiilor cu alte state  a relatiilor internationale  impun admiterea unor exceptii de la acest principiu, derogari care se numesc exceptii ale extrateri-torialitatii.

Exceptiile de extrateritorialitate se stabilesc de regula prin tratate sau conventii bilaterale sau multilaterale dintre state, pe baza de reciprocitate sau se acorda în mod unilateral.

În conditiile în care în aplicarea exceptiilor de extrateritorialitate se tine seama de prin-cipiile dreptului international, de principiile egalitatii suverane a statelor, al recipro-citatii, al liberului consimtamânt, ele nu afecteaza principiul suveranitatii nationale. Dimpotriva, ele faciliteaza expansiunea relatiilor internationale.

Cele mai relevante si uzuale forme de exceptari sunt:

- imunitatea diplomatica

- statutul juridic al consulilor

- regimul juridic al unor categorii de straini

Principiul imunitatii diplomatice este una dintrele cele mai vechi elemente ale relatiilor externe. De exemplu guvernele Greciei si Romei Antice acordau statut special solilor. Conceptul de baza a evoluat de-a lungul timpului, si a rezistat pâna în ziua de azi.

Ca materie al legii internationale, imunitatea diplomatica initial se baza pe obiceiul si practica judiciara internationala. În perioada de dupa al II-lea Razboi Mondial s-au încheiat o serie de conventii internationale, cele mai de seama fiind Conventia de la Viena cu privire la relatiile diplomatice din 1961 si Concentia de la Viena cu privire la relatiile consulare din 1963.

Aceste conventii au stabilit regulile de baza privind statutul diplomatic si statutul consular, si au uniformizat aplicarea lor.

Referitor la relatiile internationale Constitutia României prevede în articolul 10: România întretine si dezvolta relatii pasnice cu toate statele si, în acest cadru, relatii de buna vecinatate, întemeiate pe principiile si pe celelalte norme general admise ale dreptului international.

Referitor la dreptul international, în articolul 11, alin. se precizeaza: Statul român se obliga sa îndeplineasca întocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

România a ratificat Conventia de la Viena cu privire la relatiile diplomatice  con-ventie semnata de 63 de state si intrata în vigoare la data de 25 aprilie 1965  în 1968 prin Decretul nr.566.

La Conventia de la Viena cu privire la relatiile consulare, adoptata în cadrul Conferin-tei de codificare a dreptului consular, convocata de O.N.U. în anul 1963 si intrata în vigoare la 19 martie 1967, România  Republica Socialista România  a aderat în 1971 prin Decretul nr.481.

În 1708 Parlamentul Britanic a recunoscut oficial imunitatea diplomatica si a interzis arestarea solilor straini.