Interogatoriul judiciar din perspectiva psihologică

1.Definiția interogatoriului

Infracțiunile care au ca urmare un pericol social ridicat sunt săvârșite în marea lor majoritate de autori necunoscuți, sarcina probei și identificarea făptuitorului rămânând astfel în slujba anchetatorului, care trebuie să dea dovadă de o înaltă calificare și pricepere.

Săvârșirea unei fapte penale produce schimbări în plan psihic persoanelor care au participat la aceasta, indiferent dacă sunt autori, complici, instigatori, martori. Aceste schimbări pot ajuta anchetatorul la stabilirea unei situații de fapt, iar pentru a avea acces la informațiile ascunse de aceste stări psihice este necesar contactul direct al acestuia cu persoana vizată pentru a observa modul în care aceasta reacționează la anumite întrebări, situații expuse, etc. "Cunoașterea acestor informatii presupune exteriorizarea, comunicarea, adica transpunerea în imagini verbale a expresiilor pastrate în memorie,,

Pentru a putea observa reacțiile comportamentale ale persoanelor care pot da informații cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, organelle judiciare penale apelează în mod frecvent la o modalitate de abordare a persoanei și anume, ascultarea. Aceasta reprezinta actul- procedural prin care anumite persoane, învinuitul sau inculpatul, celelalte parti, martorii, cu privire la care exista o presupunere ca detin infonnatii în legatura cu infractiunea sau faptuitorul acesteia, sunt chemate sa dea relatii sau explicatii în fata organelor judiciare penale. Alaturi de tennenul de ascultare se utilizeaza si tennenul de audiere, fara a mai vorbi de consacrata ancheta judiciara, iar atunci când aceasta activitate îl are în vedere pe învinuit sau inculpat este denumita interogatoriu. Reproducerea orala este principala modalitate de obtinere a informatiilor de la persoanele care apar în procesul penal în diferite calitati. Această declarație orală poate fi transpusă într-o relatare liberă a faptelor așa cum le-a perceput persoana în cauză sau prin întrebări adresate de organul judiciar, în acest caz fiind vorba de o anchetă sau interogatoriu.

Căutând o definiție completă și pe înțeles a interogatoriului, am găsit în notele de curs de la Universitate Spiru Hare, ale domnului profesor Tudorel Butoi, descrierea acestuia ca ,,fiind contactul interpersonal verbal, relativ tensionat emotional, desfasurat sistematic si organizat stiintific, pe care îl poarta reprezentantul organului de stat cu persoana banuita în scopul culegerii de date si informatii despre o fapta infractionala în vederea prelucrarii si lamuririi împrejurarilor în care s-a comis fapta, a identifica faptuitorii si în functie de adevar a stabili raspunderile,,.

2. Caracteristicile interogatoriului

Pentru a se găsi o soluție dreaptă, ancheta judiciară trebuie supusă unei tensiuni constructive, aceasta putând fi asimilată unei partide de șah, părțile participante fiind în antiteză, organul judiciar penal fiind tehnic și constructive, în timp ce infractorul este viclean și speculativ.

Din practica judiciară s-au remarcat următoareale caracteristici distincte are interogatoriului judiciar:

a) Opozabilitatea intereselor;

b) Inegalitatea statutului;

c) Tensiunea comportamentului expresiv

d) Demersul neuniform, contradictoriu, în zigzag;

e) Intimitatea, stresul și riscul.

a) .Opozabilitatea intereselor - este clară poziția celor două părți participante, anchetatorul având ca țel aflarea adevărului sub toate aspectele săvârșirii faptei, asta pentru a-și atinge standardele profesionale și pentru propriul prestigiu profesional, în timp ce infractorul caută să scape cât mai ușor, făcând orice pentru a-și păstra libertatea.

b) Inegalitatea statutului - și aici putem distinge opoziția dintre cele două părți participante ale interogatoriului, inculpatul sau învinuitul fiind persoana care a săvârșit infracțiunea, cel care nu a respectat legea, iar în cazul demonstrării fără nici un dubiu a vinovăției acestuia cel care va suporta consecințele prevăzute de lege. În partea opusă se află organul judiciar, care este învestit de autoritatea de stat și care, potrivit funcției sale, desfășoară activități de tragere la răspundere penală a „partenerului” său în actul de urmărire penală sau judecată.

c) Tensiunea comportamentului expresiv

Exista înjur de patru categorii de manifestari în timpul interactiunii dintre anchetator si anchetat, care reprezinta elemente accesibile unei observari psihologice în timpul interogarii:

- anumite trasaturi de comportament care apar din prima clipa când învinuitul sau inculpatul este introdus în cabinet (mouicitatea, timpul de reactie, disconfort psihic etc.);

- expresiile emotionale care se pot unnari, fie prin libera lor manifestare, fie prin modul discret de inhibare a lor (modificari de paloare, spasm glotic etc.);