Legea

Locul central în sistemul actelor normative în ocupa legile, iar o prima distinctie care se face în cadrul sistemului surselor scrise ale dreptului, este accea între lege si acte normative subordonate legii.

Pentru a defini notiunea de lege vom avea în vedere faptul ca acest concept este folosit în mai multe acceptiuni.

În sens larg, prin lege se întelege orice act normativ, orice act cu putere obligatorie care provine de la un organ de stat, investit cu o anume autoritate si competenta si care pretinde a-i fi respectata dispozitia.

Într-un sens restrâns, prin lege este desemnat actul normativ adoptat de Parlament potrivit unei proceduri dinainte stabilita, care reglementeaza cele mai importante relatii sociale si care are forta juridica superioara fata de toate celelalte acte normative care se întemeiaza pe aceasta.

Din definitia data, pot fi retinute trasaturile specifice legii si anume:

a) emana de la puterea legislativa, care în cazul României este Parlamentul bicameral: Camera Deputatilor si Senatul. Daca în statele unitare, exista un singur organ legislativ (indiferent daca acesta este uni sau bicameral), în toate tarile federative sau federale, alaturi de organul legislativ federal sunt si organe legiuitoare ale republicilor sau statelor componente ale caror legi trebuie sa fie conforme legilor federale;

b) legea reglementeaza cele mai importante relatii sociale în mod originar, primar; relatiile sociale importante vor fi normate prin legi si nu prin continutul altor acte normative, care de fapt nu fac altceva decât sa nuanteze sau sa completeze reglementarile primare cuprinse în legi. Aceasta trasatura a legilor explica si rolul ei de baza, pozitia superioara pe care o ocupa în sistemul izvoarelor de drept. Prin lege sunt consacrate juridic forma de guvernamânt, drepturile si libertatile cetatenilor, infractiunile etc.;

c) legea este adoptata cu respectarea unei anumite proceduri, ceea ce o deosebeste de toate celelalte acte normative si care presupune mai multe etape. O prima etapa cuprinde initiativa legislativa, avizarea proiectului, dezbaterea acestuia, votarea, trimiterea spre dezbatere celeilalte camere si medierea eventualelor divergente; a doua etapa, se refera la realizarea unor formalitati posterioare adoptarii si care este formata din semnarea actului legislativ de catre cei doi presedinti ai camerelor legislative (Senat si Camera Deputatilor) si publicarea lor în Monitorul Oficial.

Initiativa legislativa este actul de sesizare al Parlamentului în vederea discutarii unei legi. Au dreptul de a initia legi cetatenii cu drept de vot, guvernul, deputatii si senatorii.

Cetatenii trebuie sa provina din cel putin 1/4 judete din judetele tarii, sa fie în numar de cel putin 250.000 si în fiecare judet sa fie înregistrate cel putin 10.000 de semnaturi în favoarea initiativei legislative. Nu pot face obiectul initiativei cetatenilor problemele fiscale, amnistia, gratierea sau cele cu caracter international.

Când Guvernul îsi exercita acest drept, trebuie sa înainteze proiectul de lege catre una din camere. Marea majoritate a legilor îsi au sorgintea în proiectele initiate de Guvern. Indiferent de numarul lor, deputatii si senatorii (fie grupati, fie individual), pot avea initiativa legislativa.

Independent de initiatorul lor, proiectele de acte normative trebuiesc avizate de Consuiliul Legislativ care este organ consultativ de specialitate al Parlamentului (art. 79 din Constitutie).

Propunerea sau proectul de lege va fi discutata la camera la care a fost depusa, apoi va fi înaintata comisiei parlamentare competente si care dupa examinare, va întocmi un raport ce va cuprinde propuneri în vederea adoptarii, respingerii sau modificarii proiectului primit.

Urmeaza apoi dezbaterea generala a proiectului sau a propunerii legislative, etapa care este precedata de prezentarea (motivatiei) motivelor care a dus la promovarea proiectului de lege facuta de catre initiator precum si a raportului comisiei permanente. Daca comisia sesizata în fond, a propus respingerea propunerii sau proiectului, Camera se pronunta prin vot.

Dupa epuizarea dezbaterii generale, se trece la dezbaterea pe articole, iar daca au fost facute anterior amendamente, se începe cu dezbaterea acestora.

Votul poate fi deschis, prin ridicarea mâinii, apel nominal, ridicarea în picioare sau vot electronic. El mai poate fi si secret (prin buletin de vot, bile sau electronic).

Dupa votare, legea este trimisa spre aprobare celeilalte camere. Când legea a fost discutata pentru prima data în Senat si acesta a respins-o, nu va mai fi trimisa Camerei Deputatilor. În situatia în care proiectul a fost discutat si adoptat prima oara în Camera Deputatilor, iar Senatul ulterior a respins-o, legea se va trimite din nou Camerei Deputatilor spre o noua dezbatere. Daca proiectul de lege este adoptat de camere în variante diferite, urmeaza procedura medierii realizata de o comisie compusa din câte 7 senatori si deputati desemnati de fiecare camera cu majoritate relativa. Aceasta comisie va prezenta fiecarei camere un raport referitor la solutia la care a ajuns; daca acesta este aprobat, legea se considera votata si urmeaza procedura promulgarii. În schimb, daca una din camere respinge raportul înainte de comisie, sau daca aceasta comisie nu ajunge la o solutie în termenul stabilit, textele în divergenta vor fi supuse dezbaterii în sedinta comuna a celor doua camere. Promulgarea este ultimul act al procedurii legislative prin care presedintele investeste legea cu formula executorie, dipune publicarea în Monitorul Oficial al României, partea II, în termen de 20 de zile de la primirea acesteia.