Fraudarea Legii în Dreptul Internațional

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa temei:

Regulile de drept internaţional privat indică legea aplicabilă folosindu-se de anumite criterii cum ar fi cetăţenia, locul încheierii actului, domiciliul, sediul persoanei juridice, etc. Astfel forma încheierii actului este guvernată de legea locului unde s-a încheiat actul (în lipsa unei desemnări făcute de părţi), capacitatea este cîrmuită de lex patriae (legea statului a cărui cetăţean este), etc. Întrucît dreptul conflictual leagă aplicarea unei legi de existenţa unui anumit criteriu, exemplele date mai sus, în mod automat schimbarea unuia din aceste elemente determină aplicarea altei legi.

O persoană îşi poate schimba domiciliul, reşedinţa, sau chiar cetăţenia. Modificarea punctului de legătură poate fi reală şi accidentală, din motive obiective, fără intenţia de a obţine anumite egfecte juridice prin aplicarea unei anumite legi.

Se poate întîmpla însă ca persoana să-şi schimbe domiciliul, reşedinţa, sau să-şi aleagă un loc de încheiere a contractului urmărind scopul de a realiza condiţiile cerute de regula de DIP, pentru a se aplica o alte lege decît cea normal competentă. Persoana urmăreşte să scape de aplicarea legii sale naţionale imperative situaţie în care ne găsim în faţa unei fraude la lege. Frauda la lege, ca noţiune, apare destul de tîrziu (cu ocazia procesului Beauffremont) în literatura de drept internaţional privat, deşi unele aplicaţii practice s-au observat încă din sec.XVIII. Frauda la lege este o excepţie de la aplicarea dreptului străin competente să se aplice unui anumit raport cu element de extraneitate. Excepţia poate fi folosită numai cînd nu există un alt mijloc de a înlătura aplicarea legii străine obţinută în frauda legii instanţei, cum ar fi ordinea publică.

Din examenul practicii judiciare rezultă că s-a încercat fraudarea legii proprii mai frecvent prin alegerea unui anumit loc de încheiere a actului juridic, prin alegerea unei anumite legi care să cîrmuiască cerinţele de fond şi efectele contractului –autonomia de voinţă- (în materie de contracte), în materia societăţilor comerciale, prin înmatricularea societăţii într-un alt stat decît cel competent, avînd în vedere cetăţenia părţilor, asociaţilor sau în cazul vaselor maritime se caută înmatricularea lor în statele unde sunt condiţii mai avantajaose.

Obiectivele:

Obiectivele urmărite în teza de licenţă sunt de a formula definiţia concretă şi detaliată a fraudării legii, de a compara teoriile existente în această privinţă în doctrina juridică a Republicii Moldova şi doctrina străină, de a stabili diferenţa şi asemănările între fraudarea legii, încălcarea legii şi simulaţia, de a face anumite concluzii referitor la reglementarea juridică a fraudării legii şi posibilitatea de a introduce unele dispoziţii noi în legislaţia ţării noastre.

Metode utilizate:

Au fost utilizate metode de analiză comparativă şi sistematică.

Bibliografia:

Studiul efectuat se bazează pe doctrina română, moldovenească, franceză şi engleză a dreptului internaţional privat (Loussouarn Yvon; Gutmann Daniel; Courbe Patrick; Jakotă Mihai; Filipescu Ion; Popescu Dan Andrei; Sitaru Dragoş-Alexandru).

Structura tezei:

1. Capitolul I „Consideraţii generale privind fraudarea legii în drept internaţional privat” are un caracter teoretic. În acest capitol este formulată noţiunea fraudării legii şi sînt concretizate principalele trăsături ale acestei noţiuni.

2. În capitolul II „Lex voluntatis şi fraudarea legii” este descris principiul autonomiei de voinţă care reprezintă una din cauzele fraudării legii, şi este evidenţiată legătura între aceste două instituţii juridice.

3. În capitolul III „Raportul juridic cu element de extraneitate şi fraudarea legii” particularităţile fraudării legii se explică în legătura cu natura specifică a raportului juridic cu element străin.

CAPITOLUL I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FRAUDAREA LEGII ÎN DREPT INTERNAŢIONAL PRIVAT

§ 1.1 Noţiunea de fraudare a legii în dreptul internaţional privat

Frauda la lege se întîlneşte atît în dreptul intern, cît şi în dreptul internaţional privat. Fraudarea legii înseamnă operaţia prin care părţile unui raport juridic întrebuinţează unele mijloace legale pentru a înlătura astfel aplicarea unor dispoziţii care s-ar fi aplicat dacă n-ar fi intervenit fraudarea legii. În acest caz nu este deci vorba de o încălcare directă a legii, ci de o încălcare indirectă, deoarece părţile raportului juridic îşi creează voit condiţii pentru a se sustrage, în acest fel, de sub aplicaţia unor dispoziţii mai puţin favorabile lor şi a se supune unor dispoziţii mai favorabile. Tot astfel şi în dreptul internaţional privat, în cazul fraudării legii, părţile raportului juridic, pentru a înlătura aplicarea dispoziţiilor legale normal competente, îşi creează în mod artificial condiţii, datorită cărora raportul lor juridic urmează a fi cîrmiut de dispoziţiile altei legi, mai favorabile părţilor decît aceea normal competentă. Aşadar, fraudarea legii în dreptul internaţional privat şi în dreptul intern rezultă dintr-o comportare a părţilor destinată să supună raportul lor juridic, artificial, unei legi care nu le este aplicabilă în mod normal .