Noțiunea de infracțiune internațională

Dreptul internaţional penal (sau dreptul penal internaţional) este o ramură relativ nouă a dreptului internaţional public.

Dreptul internaţional penal a apărut şi s-a conturat în legătură cu cerinţa respectării legilor de purtare a războiului, a respectării tratatelor internaţionale şi a necesităţii pedepsirii persoanelor vinovate de încălcarea lor (în calitate de organe de stat sau de particulari).

Dreptul internaţional penal cunoaşte o dezvoltare, mai ales sub egida O.N.U., ca urmare a actelor adoptate în cadrul acestei organizaţii internaţionale şi a celor pregătite de Comisia de Drept Naţional a O.N.U

Dreptul internaţional penal are un rol important în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, în asigurarea ordinii internaţionale, prin reprimarea acţiunilor săvârşite împotriva ei.

1.1.Denumirea şi definirea dreptului internaţional penal.

În literatura de specialitate se folosesc doi termeni pentru indicarea acestui domeniu (ramură) a dreptului internaţional public: „drept penal internaţional” şi „drept internaţional penal”.

Între cei doi termeni se pot face anumite deosebiri, deşi în literatura de specialitate de drept internaţional ei sunt folosiţi în acelaşi sens. Dreptul penal internaţional ar fi format din norme de drept intern, care reglementează competenţa represivă a statului în domeniul luptei contra criminalităţii, în afara teritoriului său (pedepsirea cetăţenilor săi care au comis infracţiuni pe teritoriile altor state ori reprimarea infracţiunilor comise în detrimentul statului sau al cetăţenilor săi în străinătate).Termenul de „drept internaţional penal” este folosit mai mult. Grigore Geamănu defineşte dreptul internaţional penal ca „ansamblul regulilor juridice (cutumiare sau convenţionalei stabilite sau acceptate în relaţiile dintre state, referitoare la represiunea infracţiunilor comise prin violarea dreptului internaţionali public”. Este o definiţie concisă, care cuprinde elementele caracteristice ale dreptului internaţional penal. Aceste elemente sunt: dreptul internaţional penal este o parte a dreptului internaţional public, un domeniu (o ramură) a acestuia. El este format din norme de natură cutumiară şi convenţională stabilite sau acceptate de către statele din comunitatea internaţională.

Un alt element specific al dreptului internaţional penal este că printre subiectele sale se numără, în primul rând, statele dar şi persoana fizică, care acţionează ca un organ de stat, sau ca particular. În ce priveşte persoana fizică, ea apare mai mult ca obiect al normelor acestui drept, decât subiect direct al lor.

Dreptul internaţional penal incriminează faptele persoanelor fizice care, acţionând în calitate de organe ale statului, comit în numele acestuia sau cu aprobarea lui, infracţiuni internaţionale. De asemenea, el incriminează şi infracţiunile internaţionale comise de persoane particulare (cum sunt: actele de terorism, traficul cu sclavi, traficul cu stupefiante, femei, copii, pirateria maritimă, deturnarea ilicită a aeronavelor, etc). Totodată el obligă statele să introducă infracţiunile internaţionale în legislaţia lor penală şi să pedepsească persoanele vinovate de comiterea lor.

CAP.2 Principiile de bază ale dreptului internaţional penal

2.1. Principiul răspunderii penale individuale, care a fost consacrat în numeroase acte internaţionale (amintite mai sus).

Răspunderea penală este un atribut al omului, iar nu al unei colectivităţi sau entităţi abstracte. Ea cere pedepsirea celor care, ca organe de stat, au ordonat comiterea unor infracţiuni internaţionale, ca şi a persoanelor particulare care le-au executat.

2.2. Principiul legalităţii incriminării infracţiunilor internaţionale şi al legalitãţii pedepselor. El este un principiu de bază al dreptului internaţional penal şi un principiu comun dreptului internaţional penal şi dreptului intern al statelor (nullum crimen sine lege; nulla poena sine lege). De fapt, acest principiu reuneşte două principii de bază „nici o faptă nu este infracţiune dacă nu este calificată ca atare de legea penală” şi „nici o pedeapsă nu poate fi aplicată dacă nu este prevăzută de legea penală".

Principiile legalităţii incriminării infracţiunilor şi al legalităţii pedepselor sunt chemate să servească drept garanţie libertăţii omului, împotriva arbitrarului organelor de stat.

2.3. Principiul represiunii universale

Este consecinţa faptului că pe plan internaţional, până în prezent, nu funcţionează o instanţă de judecată competentă să judece persoanele fizice vinovate de comiterea unor infracţiuni internaţionale (fie ca reprezentanţi ai statului, fie ca persoane particulare).

În temeiul principiului represiunii universale, statul pe a cărui teritoriu a fost descoperită persoana care a comis o infracţiune internaţională, este competent să o judece şi s-o pedepsească, indiferent de locul unde a fost săvârşită infracţiunea.