Personalul administrației publice - funcția publică și funcționarul public

1. Personalul administraţiei publice.Politica de personal.

Analizând doctrina de specialitate, precum şi actele normative existente în materia gestionării personalului, se contureaza doua accepţiuni ce se pot da noţiunii de politică de personal în administraţia publică. Într.o prima accepţiune, noţiunea de politică de personal are un sens restrâns, referindu-se la principiile şi regulile după care se realizează încheerea, modificarea sau desfacerea contractului de muncă, precum şi obligaţiile personalului din administraţia publică.

Într-o altă accepţiune, noţiunea de politică de personal are un sens larg, cuprinzand în plus principiile şi regulile ce se referă la realizarea condiţiilor necesare a fi create în cadrul autoritaţilor administraţiei publice pentru desfăşurarea optima a activitaţii personalului salariat. În acest sens, politica de personal are în vedere pregătirea, recrutarea, promovarea şi perfecţionarea funcţionarilor publici şi a celorlalţi salariaţi, relaţiile în cadrul autoriţăţilor administraţiei publice şi cu beneficiarii administraţiei, calităţile, stilul şi metodele utilizate de managerii specializaţi în administraţia publica.

Politica de personal are un rol funcţional; scopul ei constă în înfăptuirea optimă a sarcinilor administraţiei publice;politica de personal se desfăşoară cu respectarea fermă a criteriilor etico-morale şi profeşionale de apreciere, de repartizare şi de promovare, premise ale realizării unei calităţi optime a activităţii administrative. Politica de personal în administraţia publică are un caracter unitar pentru toate autorităţile administraţiei publice, deoarece insaşi autoritaţile administraţiei publice formeaza un sistem unitar; politica de personal se bazează pe raţionalitate si continuitate. În acest sens, politica raţională înseamnă, pe de o parte, existenţa,în această materie,a unor norme logice simple şi clare, realizabile în condiţii specifice, iar pe de altă parte, presupune adaptarea acestei politici la mutaţiile ce se produc în viaţa economică şi socială.

Prin politica de personal trebuie să se asigure continuitatea, relativa stabilirate a celor care lucrează în administraţia publică. Politica de personal în administraţia publică se caracterizează printr-un profund umanitarism.

Sarcinile şi competenţele deosebite pe care le au autorităţile administraţiei publice impun existenţa unei politici de personal coerente, care să aiba în vedere calitatea şi competenţa profesională a personalului.

Se poate spune că elaborarea unei politice de personal implică:

1. planificarea resurselor umane;

2. recrutarea şi selecţia resurselor umane;

3. analiza şi evaluarea posturilor;

4. salarizarea şi motivarea;

5. formarea şi perfecţionarea resurselor umane în administraţia publica;

6. evaluarea resurselor umane şi gestionarea carierei;

7. comunicarea, stilul de conducere şi ceativitatea.

În abordarea problemei pregătirii personalului pentru administraţia publică, trebuie să facem deosebire între pregatirea necesară pentru funcţiile administrative de conducere la nivel superior, care au un pronunţat caracter politic, fucţiile administrative de specialitate de nivel superior şi fucţiile pentru care este necesară doar o pregătire medie.

Formarea, pregatirea personalului pentru funcţii de conducere la nivel superior cu un pronunţat caracter politic, presupune, pe lângă absolvirea unui institut de învăţământ superior şi o pregătire temeinică în cadrul unei şcoli superioare, mai ales în probleme de organizare şi conducere.

Formarea personalului ce ocupă funcţii administrative de specialitate la nivel superior se realizează în cadrul învăţământului universitar. În cadrul acestor autorităţi lucrează economiştii, juriştii, arhitecţii, profesorii, inginerii, etc.

Între modalităţile de formare a personalului pentru administraţia publică, menţionăm, deasemenea, formarea la locul de muncă.

Indiferent de modalitatea de formare, avand permanent în vedere că „administraţia insemna a conduce cu oameni o acţiune determinata în favoarea altor oameni” si că valoarea unei administraţii, eficienţa ei depind, in primul rând, de valoarea şi productivitatea oamenilor ce o compun.

Pregătirea profesională teoretică şi practică a personalului din administraţia publică trebuie avută in vedere în acţiunea de formare a acestora, pornind de la caracterul multilateral şi specializat al activitaţii în administraţia publică, caracter ce determina şi o pregătire profesională diferenţiată. Competenţa profesională presupune: summum de cunoştinţe de specialitate, experienţa în domeniu, uşurinţa de a pune în aplicare aptitudinile intelectuale, precum şi ansamblu de atitudini ce predispun persoana la aplicarea tuturor posibilităţilor sale intelectuale. Pentru a se obţine o asemenea competenţă profesională, este necesar ca in toate sistemele ce asigură formarea, pregatirea personalului pentru administraţia publică să existe p e de o parte o stânsă legatură între procesul de invăţământ şi cercetarea, iar p de altă parte, să se realizeze o mai bună legătură între învăţământ şi practică.

Tranziţia la economia de piaţă impune exigenţa faţa de problema formării şi ridicării nivelului profesional. Procesul de formare are in vedere adaptarea la noua situatie a României unde, după 1989, au apărit modificări de genul: scăderea indicatorilor economici, proliferarea unor fenomene sociale negative, grave perturbari financiare(devalorizarea monedei naţionale, inflaţia, blocaj financiar).

Chiar daca în planul legislativ şi institutional s-a trecut la schimbşri care sa pună în valoare pregatirea potenţialului uman, înca este prezent un obstacol destul de greu de trecut şi asnume-rezistenţa la schimbare.

Ori, atât unităţile economice cât şi administraţiile trebuie să se reformeze pentru a pune capăt resursei de risipe umane.

Ca atare, reforma economica, restructurarea, retehnologizarea, privatizarea impun programe speciale de pregătire şi perfecţionare a tuturor categoriile de personal.

Referindu-ne la cerinţele de pregătire a personalului din administraţia publică şi adaptarea acestuia la condiţiile tranziţiei la economia de piaţă trebuie subliniat in primul rând ca este necesară o schimbare culturală la nivelul comunităţii profesionale, respectiv a fucţionarilor din administraţia publică.