Publicitatea mobiliară în dreptul românesc actual

În functie de obiectul material al actului juridic (prin care se constituie, se transfera sau se sting drepturi reale) ce poate fi un bun mobil sau imobil, se distinge intre publicitatea imobiliara si publicitatea mobiliara.

In dreptul roman, ca de altfel in dreptul contemporan in general, publicitatea mobiliara are caracter de exceptie deoarece, pe de o parte, o asemenea publicitate a bunurilor mobile ar fi foarte greu de realizat datorita fungibilitatii bunurilor mobile si infinitelor operatiuni juridice mobiliare, iar pe de alta parte, pentru cele mai multe bunuri mobile nu se simte necesitatea publicitatii, intrucat in materie mobiliara posesiunea are si rol de publicitate .

Publicitatea mobiliară propriu-zisă a fost reglementată, în dreptul roman, numai cu privire la bunurile amanetate.

Cazuri de publicitate mobiliara:

In dreptul nostru, principalele cazuri de publicitate a transmisiunilor si a constituirilor de drepturi mobiliare sunt urmatoarele:

- publicitatea constituirii amanetului si a oricarei garantii mobiliare (gajul cu sau fara deposedare, dreptul de retentie aspra unor bunuri mobile), precum si a altor operaliuni mobiliare prevazute de lege, prin inscrierea lor in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare;

- inscrierea in cartea funciara a contractelor de inchiriere si a cesiunilor de venituri ale unui imobil, daca sunt incheiate pe un termen mai lung de 3 ani;

- inregistrarea contractelor de arendare la consiliul local in raza caruia se afla imobilele date in arenda;

- inscrierea in cartea funciara a contractului de leasing care are ca obiect utilizarea unui bun imobil;

- inregistrarea in Cartea petroliera a actelor juridice de orice natura privitoare la perimetrele de explorare si/sau exploatare a zacamintelor petroliere;

- inregistrarea in Cartea miniera a actelor juridice de orice natura privitoare la perimetrele de prospectiune, explorare si/sau exploatare miniera;

- inregistrarea transmisiunii titlurilor nominative in registrele societatii debitoare emitente;

Inutilitatea publicitatii mobiliare.

Publicitatea nu a fost realizata pentru transmiterea si grevarea tuturor bunurilor mobile si imobile, corporale sau incorporale. Legea distinge, in general, dupa cum este vorba de bunuri imobile sau bunuri mobile, deoarece in acest din urma caz publicitatea este si ramane problematica.

Intr-adevar, in materie mobiliara, pe de o parte, dainuie inca opinia ca posesia, ca stare de fapt, este cel mai bun mijloc de publicitate, astfel incat necesitatea publicitatii operatiunilor mobiliare ar fi inutila. Din acest motiv publicitatea transmisiunilor mobiliare ar trebui sa aiba caracter de exceptie si in orice caz ea trebuie urmarita numai la anumite categorii de bunuri mobile susceptibile de o individualizare adecvata.

Pe de alta parte, spre deosebire de publicitatea imobiliara, organizarea unei publicitati mobiliare integrale este practic imposibila, din ratiuni practice multiple, in special din cauza lipsei de stabilitate a lucrurilor miscatoare, care face dificila centralizarea tuturor transcriptiunilor privitoare la un anumit bun mobil, iar in al doilea rand, fungibilitatii bunurilor mobile (susceptibile de reproducere intr-o multitudine de exemplare) si infinitelor

operafiuni mobiliare, inutila, deoarece nu exista interese reale demne de a fi ocrotite, conform art. 1909 alin. 1 C. civ. care inchide, in principiu, calea revendicarilor mobiliare, sau, daca exista, ele nu sunt atat de grave pentru ca multiplele operafiuni mobiliare sa fie supuse publicitatii, si totodata inoportuna in cele mai multe cazuri, mai ales in ipoteza tranzactiilor comerciale, intrucat ar stanjeni considerabil perfectarea in timp util. Astfel: