Strategiile Comisiei Europene - o economie inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii

Capitolul I

Strategia Europa 2020 –scurtã introducere

Europa 2020 reprezintă strategia UE de creştere economică pentru următorii zece ani, al cărei scop trece dincolo de depăşirea crizei care continuă să afecteze multe dintre economiile europene.

Într-o lume aflată în permanentă schimbare, UE doreşte să devină o economie inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. Aceste trei priorităţi se sprijină reciproc şi sunt în măsură să ajute UE şi statele membre să obţină un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă, de productivitate şi de coeziune socială .

În practică, Uniunea a stabilit cinci obiective majore – privind ocuparea forţei de muncă, inovarea, educaţia, incluziunea socială şi mediul/energia - care urmează să fie îndeplinite până în 2020. Ele acoperă domenii precum ocuparea forţei de muncă, educaţia, cercetarea şi inovarea, incluziunea socială şi reducerea sărăciei şi energia/clima. Statele membre au adoptat propriile lor obiective naţionale în aceste domenii. Diverse acţiuni la nivel european şi naţional vin în sprijinul Strategiei.

Europa 2020 va fi un succes doar dacă va face obiectul unui efort hotărât şi concertat, atât la nivelul UE, cât şi la nivel naţional. La nivelul UE se iau decizii esenţiale pentru a definitiva piaţa unică în domeniul serviciilor, energiei şi produselor digitale şi pentru a realiza investiţii în conexiuni transfrontaliere esenţiale. La nivel naţional, mai sunt încă numeroase obstacole în calea concurenţei şi a creării de locuri de muncă pe care trebuie să le eliminăm. Aceste eforturi vor avea impactul dorit numai dacă vor fi combinate şi coordonate.

Acesta este motivul pentru care succesul Strategiei Europa 2020 se bazează, în mare măsură, pe proceduri şi structuri de guvernanţă noi, pe care UE le-a pus în aplicare începând cu 2010. În centrul lor se află ciclul anual de coordonare a politicilor economice, cunoscut sub denumirea de „semestrul european”. În cadrul acestuia, Comisia Europeană şi Consiliul UE oferă orientări politice, statele membre se angajează să realizeze reforme, iar Comisia furnizează recomandări specifice fiecărei ţări, aprobate la cel mai înalt nivel de către liderii naţionali reuniţi în cadrul Consiliului European. Statele membre trebuie să ţină cont de aceste recomandări în elaborarea politicilor şi a bugetelor naţionale.

Capitolul II

Comisia Europeană

Instituţie originală, Comisia îşi începe istoria o dată cu apariţia Înaltei Autorităţi – executivul primei Comunităţi europene, cea a cărbunelui şi oţelului, în 1950. Termenul de Comisie este folosit în tratatele de la Roma din motive strategice, în încercarea autorilor de a diminua sensul supranaţional, considerat prea extins în primul tratat. Până la intrarea în vigoare a Tratatului de fuzionare a executivelor din 1965, cele trei Comunităţi europene au avut trei executive, două Comisii (EUROATOM, CEE) şi Înalta Autoritate (CECO).

Pe 17 noiembrie 1993, în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht, Comisia Comunităţilor e denumită „Comisia Europeană”.

Comisia este un colegiu care trebuie să reprezinte ”interesul general al Comunităţilor”, utilizând formula introdusă de Tratatul de la Maastricht. Ea e compusă din membri „aleşi din raţiuni de competenţă generală şi oferind toate garanţiile de independenţă” .

Numai cetăţenii statelor membre pot fi membri ai Comisiei. În componenţa Comisiei trebuie să intre cel puţin un cetăţean din fiecare stat membru. Până în 2004 au fost 20 + 10 comisari, iar din 2005 sunt 25 comisari, fiecare stat membru trimiţând un singur comisar. În Tratatul de la Nisa s-a prevăzut numărul comisarilor va scădea odată cu creşterea numărului statelor membre, astfel încât nu se va mai aplica regula potrivit căreia fiecare stat trimite cel puţin un comisar, ci aceştia vor veni prin rotaţie. Din noiembrie 2004 a fost desemnată o nouă Comisie cu 25 membri, a cărei componenţă a fost lărgită cu câte un comisar din România şi Bulgaria începând cu 2007.

Comisia este o instituţie-cheie a UE. Dispune de competenţe unice de a redacta propuneri pentru noi legi UE, pe care le transmite spre dezbatere şi adoptare Consiliului şi Parlamentului.

Membrii acesteia sunt numiţi pe o perioadă de 5 ani, prin acordul comun al statelor membre şi cu aprobarea Parlamentului European. Există cate un membru al Comisiei pentru fiecare stat membru, inclusiv preşedintele Comisiei şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, care ocupă şi una din funcţiile de vicepreşedinte al Comisiei. Comisarii nu sunt reprezentanţi ai Guvernului ţării lor de origine. Ei au obligaţia de a acţiona independent, exclusiv în interesul Europei. Fiecare comisar răspunde de un anumit domeniu de politică, variind de la mediu la concurenţă sau comerţ. Comisarul are în subordineuna sau mai multe direcţii generale şi, în anumite cazuri, agenţii ale UE.

La 9 februarie 2010, Parlamentul European a votat favorabil noua Comisie. Fostul prim-ministru portughez, José Manuel Barroso, a fost numit în funcţia de preşedinte al Comisiei pentru un al doilea mandat de 5 ani. În primul său mandat, el a susţinut o agenda axată pe reformă economică. A pus în practică politici ambiţioase în ceea ce priveşte schimbările climatice, energia şi mai buna legiferare. Tot în această perioadă, Uniunea Europeană a adoptat şi ratificat Tratatul de la Lisabona.

În 2009, atunci când a fost reconfirmat în funcţie, preşedintele Barroso a prezentat o viziune pentru următorii 10 ani, cunoscută sub numele de Europa 2020. Această strategie schiţează o cale de ieşire din criza economică şi financiară şi invită Uniunea Europeană să se concentreze asupra a trei priorităţi care se susţin reciproc: creştere inteligentă, creştere durabilă şi creştere favorabilă incluziunii. De asemenea, preşedintele Barroso doreşte să asigure implicarea deplină a Comisiei în menţinerea poziţiei UE ca actor principal pe scena mondială. Preşedintele Barroso consideră că relaţiile externe ar trebui să joace un rol central în cadrul procesului de abordare şi atingere a obiectivelor politicii interne a UE.