Structura bicamerală a Parlamentului. raporturile dintre cele două camere

I.Structura bicamerala a Parlamentului.

Raporturile dintre cele doua Camere.

1.Institutia parlamentului are origini indepartate.Islanda inainte de anul 1000 , Sicilia in 1130 si Anglia in jurul anului 1300, cunosteau existanta unor adunari care aveau sa constituie ,in secolul urmator, modelul unor adunari deliberative.

Create,in origine, cu misiunea unica de a consimti asupra stabilirii unor impozite , parlamentele au ajuns-cu timpul-nu numai sa controleze modul in care erau utilizate fondurile statului ,dar si intreaga activitate guvernamentala a tarii.In secolul al XIII-lea , Parlamentul britanic-profitand de slabiciunea unor monarhi-a impus ca model de guvernare regimul parlamentar care introducea pentru prima data , raspunderea guvernului fata de adunarea deliberative.Acest model a fost adoptat ulterior in Franta si Belgia .Costitutia S.U.A. a creat un parlament bicameral (Congresul), care echilibreaza si astazi puterea prezidentiala.

Pe masura ins ace principiul separatiei puterilor s-a afirmat ca o creatie a gandirii liberale, parlamentele au inceput sa-si assume atributii tot mai importante legate de alegerea unor demnitari , a judecatorilor , iar , in unele tari , chiar a sefului statului.Regimurile parlamentare sunt cele care astazi controleaza cel mai eficient activitatea guvernelor , isi permit sa inlocuiasca atunci cand comit greseli si chiar sat raga la raspundere pe seful statului , in cadrul unei proceduri care, evident, comporta o serie de garantii si trepte.

Forta sistemului parlamentar consta in principiul suveranitatii nationale , in idea ca parlamentul reprezinta poporul insusi , iar parlamentarii sunt delegatii sai ,care nu pot delega, in niciun caz,prerogativele lor unor functionari ai statului.Cunoscutul principiu din dreptul roman delegata protestas non delegatur se opune transmiterii oricaror prerogative parlamentare de catre alte institutii alese sau numite.Principiul autonomiei parlamentului garanteaza forumului legislativ plenititudinea de actiune si de actiune in orice domeniu , parlamentul fiind ,totodata , in unele state singurul organism in masura sa trega la raspundere pe mambrii sai.Puterea exceptional ace revine parlamentelor si calitatea cu totul aparte care le alcatuiesc decurg din conceptia mandatului reprezentativ, parlamentarul reprezentand nu “particica “ din suveranitatea natiunii, ci insasi aceasta suveranitate , de unde fundamentul drepturilor si prerogativelor parlamentarilor , independenta de care ei se bucura pentru a-si putea infaptui mandatul in conditii optime.

2.Optiunea pentru sistemul parlamentar monocameral sau bicameral constituie , in toate cazurile, rezultatul unor conditii istorice.De regula, monocamerismul este cosiderat ca fiind specific statelor unitare, reflectand unicitatea organelor statelor si structurii politice , in timp ce bicameralismul este legat de existanta statelor federale.

Aceasta regula nu este insa absoluta , deoarece au existat –si exista- situatii in care state unitare, precum Franta ,Italia , Japonia ,Spania, Marea Britanie au optat , datorita unor conditii istorice , pentru sistemul bicameral.Desi foarte rare, se intalnesc si situatii in care state federale au adoptat principiul monocameralismului , cum a fost de pilda , cazul Republicii Camerun (pana in 1972).

Dupa cum rezulta deci, criteriul national (unitar) joaca un rol essential in determinarea unei anumite optiuni de organizare parlamentara.Acestui element I se adauga insa si ratiuni de ordin istoric care au facut ca in anumite tari optiunea bicamerala sa prevaleze ,fiind cosfiintita de costitutiile unor numeroase tari.

Asa , de pilda, Marea Britanie, care este una dintre tarile cu optiuni bicamerale , a ajuns la aceasta formula ca urmare a unor ratiuni istorice determinate de desprinderea a ceea ce ulterior s-a numit Camera Comunelor , de marile cosilii convocate de monarhi pentru solutionarea in special a problemelor legate de plata contributiilornecesare pentru purtarea razboaielor.

In Franta, sistemul bicameral poarta amprenta personalitatii lui Napoleon, care a preconizat existanta a doua camere-“de reflectie”-, considerate a fi o contrapondere fata de impetuozitatea si dinamismul primei camere.Nu trebuie uitat ca Franta a fost confruntata , la timpul sau , cu o adevarata “dictatura parlamentara” (Le régime des assemblées) in timpul Revolutiei franceze , cand parlamentul –devenit atotputernic-controla de fapt si de drept toate sectoarele vietii politice si sociale.

In S.U.A. bicameralismul a aparut tocmai din necesitatea de a concilia revendicarile democratice generale care pledau pentru o reprezentatanta populara suverana , cu drepturile fundamentale ale statelor care, intrunite in federatia americana , doreau sa le fie respectate prerogativele de autonomie , concedand sa transfere autoritati federale numai un numar relative limitat de atributii.Rezulta deci ca elementul de ordin istoric a costituit de foarte multe ori un factor de complementaritate , care a decis , in final , optiunea suverana a unor popoare pentru o forma sau alta de organizare parlamentara.

3.Privite comparative, monocameralismul si bicameralismul ofera fiecare anumite avantaje si dezavantaje.Monocameralismul inlesneste o procedura legislativa relativa simpla si rapida, evita dezbaterile paralele ,permite concentrarea atentiei opiniei publice , a factorilor politici asupra unui singur forum national , in cadrul caruia se dezbat toate problemele ce privesc dezvoltarea natiunii.Monocameralismul prezinta insa ,potrivit autorilor de specialitate , dezavantajul de a nu permite un nou control la nivel parlamentar asupra procedurii de adoptare a legilor si nici asupra continutului acestora.Pe de alta parte, astfel cum se stie , in unele regimuri totalitare , parlamentele monocamerale au devenit adevarate “anexe” ale puterii executive , ratificand de cele mai multe ori , fara niciun fel de dezbateri ,deciziile si hotararile acesteia.

Sistemul bicameral ofera, prin urmare ,posibilitatea unei duble “judecati” asupra importantei , continutului si semnificatiei unor anumite legi ,permitand o mai buna gandire a solutiilor juridice ,evita graba in adoptarea unor decizii si ofera un sistem reciproc de contrapondere fortelor politice care participa in activitatea parlamentara.Intr-un cuvant , el este “de natura sa asigure, in functionarea parlamentului ,realizarea principiului politic al lui Montesquieu <le pouvoir arrête le pouvoir>”.Bicameralismul are insa, evident , defectul ca ingreuneaza inevitebil desfasurarea procesului legislativ iar, uneori poate duce chiar la blocarea unor anumite legi.Aceasta este cu atat mai vizibil in situatiile in care nu exista o departajare clara a atributiilor celor doua camere,procedura legislativa reluandu-se automat pentru orice proiect de lege, indiferent de importanta si semnificatia lui politica, in cadrul fiecaruia dintre cele doua camere ale parlamentului.

4.In tara noastra , originele celor doua Camere ale Parlamentului sunt diferite.Initial , sistemul parlamentar roman sau-mai exact-structurile care l-au precedat , au fost de natura unicamerala.In Tarile Romane au functionat Adunari Obstesti , in care au fost reprezentate toate categoriile sociale.Rolul lor s-a impus cu deosebire in secolul XIX, cand s-a decis unirea Moldovei si Munteniei , votata de cele doua Adunari.

Crearea institutiei Senatului este legata de Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris , care se datoreaza lui Alexandru Ioan Cuza.Sistemul bicameral a fost mentinut in costitutiile romane din 1866,1923 si chiar din 1938, abolirea celei de a doua Camere producandu-se in 1946.