Urmărirea și judecarea unor infracțiuni flagrante

Infractiunea flagranta este infractiunea dezvaluita in momentul descoperirii sau imediat dupa savarsire. Este considerata flagranta si infractiunea al carei faptuitor, imediat dupa savarsire, este urmarit de persoana vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune.

Organul de urmarire penala sesizat intocmeste proces verbal, in care consemneaza cele constatate cu privire la fapta, declaratiile invinuitului si ale celorlalte persoane. Procesul verbal se semneaza de organul de urmarire penala, invinuit si de persoanele ascultate.

Invinuitul este retinut ( 24 ore ). Procurorul poate solicita judecatorului arestarea invinuitului care nu poate depasi 10 zile, acestea calculandu-se de la data expirarii ordonantei de retinere.

Cand sunt suficiente dovezi, procurorul da rechizitoriu prin care pune in misscare actiunea penala si dipune trimiterea in judecata.

Presedintele instantei competente fixeaza termen de judecata care nu poate depasi 5 zile de la data primirii dosarului.

In opinia lui Grigore Theodoru, notiunea de infractiune flagranta este infractiunea descoperita in momentul savarsirii sau imediat dupa savarsire. Aceasta definitie se refera la infractiunea tipica flagranta, caci legea prevede si o infractiune denumita cvasiflagranta (desi nu indeplineste cerintele flagrantei – descoperirea ei in momentul savarsirii sau imediat dupa savarsire – se afla in conditiile in care faptuitorul a fost vazut si urmarit dupa descoperirea infractiunii sau a fost gasit in circumstante care duc la concluzia ca a participat lasavarsirea infractiunii). “Descoperirea” presupune ca a fost constatata fapta in momentul savarsirii sau imediat dupa savarsire; legea referindu-se la “savarsirea infractiunii”, se aplica dispozitiile art. 144 C. pen., care intelege prin aceasta sintagma “savarsirea oricareia din faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice”. In Codul de procedura penala anterior [art. 187 alin. (4)] se prevede ca infractiunea continua se considera flagranta pana la incetarea actiunii delictuoase; fara a exista vreo dispozitie speciala in codul actual pentru infractiunea continua, se poate considera ca aceasta este flagranta daca se descopera inainte de incetarea actiunii infractionale.

In opinia autorului Nicu Jidovu termenul de “flagrant” deriva din verbul latin flagro-are (a arde); sens in care notiunea de flagrant semnifica prinderea faptuitorului in focul actiunii sale sau imediat dupa savarsire. Starea de “flagranta”presupune, intotdeauna, si prezenta faptuitorului, in lipsa acestuia neputandu-se constata existenta infractiunii flagrante.