Aspecte Privind Formele de Regionalizare în Uniunea Europeană

Forme ale regionalizării, în corelaţie cu descentralizarea

Politicile de dezvoltare regională iniţiate, în ultimele decenii, de statele europene, au avut drept scop relansarea dezvoltării economico-sociale pe plan local, refacerea economică a zonelor mai slab dezvoltate, reducerea discrepanţelor existente între nivelurile de dezvoltare ale regiunilor.

Noul model de dezvoltare economico-socială, care înseamnă transferul unor prerogative ale sistemelor administrative centrale către comunităţile locale, poate fi considerat în funcţie de eficienţa de care dau dovadă autorităţile respective în utilizarea resurselor de care dispun, respectiv, dezvoltarea unor politici economice şi financiare orientate spre stimulare investiţiilor, creşterea ocupării ş.a. (Gorun, 2009).

Definind-o ca o diviziune a suprafeţei statului în regiuni şi transferul responsabilităţilor administrative şi politice către aceste noi unităţi administrativ-teritoriale, regionalizarea este asociată cu descentralizarea şi autonomia regională.Ea s-a desfăşurat progresiv într-o serie de ţări europene, gradul de autonomie al regiunilor fiind diferit de la o ţară la alta şi, uneori, chiar în interiorul aceleiaşi ţări (Cruck and Hendrik-Jan, 2007).

Descentralizarea regională şi creşterea economică interacţionează, această relaţie dând posibilitatea formării unor imagini privind competenţele naţionale şi regionale ale autorităţilor publice, concretizate în structurile instituţionale.

Acţiunea de regionalizare care se desfăşoară în Europa este rezultatul unui ansamblu de fenomene şi activităţi care conduc la formarea regiunilor pe un teritoriu, formele de regionalizare din statele europene fiind în corespondenţă cu realităţile politice şi administrative existente în ţările respective. (Lolescu)

Acţiunea de regionalizare, asociată descentralizării regionale, se regăseşte în forma regiunilor existenteca unităţi administrativ-teritoriale sau a noilor regiuni create– noi diviziuni teritoriale.

Definiţia dată regionalizării în dicţionarul politic “Toupictionnaire” arată că “în organizarea teritorială, regionalizarea este o formă de descentralizare, în favoarea regiunilor, cărora statul le acordă o autonomie administrativă şi le transferă unele din prerogativele sale”.

Procesul de regionalizare vizează dezvoltarea regiunilor ca unităţi subnaţionale, deci sub nivelul statului naţional, dar deasupra nivelului local (Dodescu, 2011; "Toupictionnaire").

În statele europene formele de regionalizare corespund unor realităţi politice şi administrative diferite, existente în ţările respective. Modelele practicate diferă în funcţie de competenţele acordate autorităţilor regionale, instituţiile implicate, gradul de descentralizare, existând următoarele cinci variante(E. Lolescu);

1)Regionalizare administrativă constă într-o formă uşoară de descentralizare prin deconcentrare, manifestată în statele unitare. Guvernul central transmite unele sarcini autorităţilor aflate în subordinea guvernului (deconcentrate) din teritoriu, sau organismelor locale. Scopul urmărit este de a stimula comunităţile locale în vederea dezvoltării economice şi promovarea politicii regionale a UE. Colectivităţile locale sunt implicate în politica de dezvoltare regională prin instituţii, dar acestea rămân sub controlul puterii centrale. Se identifică în statele unitare.

2)Regionalizarea pe baza cooperării între colectivităţile locale. Este o formă de descentralizare administrativă medie prin delegare.Guvernul central transferă regiunilor competenţe privind dezvoltarea acestora prin intermediul instituţiilor descentralizate din cadrul autorităţilor locale.

Regionalizarea se realizează prin intermediul unor colectivităţi locale existente, având atribuţii care le permit cooperarea într-un cadru mai larg în scopul realizării obiectivelor.Această formă prezintă limite cu privire la resurse, competenţe atribuite şi instituţii.