Criza financiară din Japonia

1. Introducere

Am ales aceasta tema deoarece astăzi este mai actuală decât oricând; a analiza Marea Criză din perioada interbelică şi a identifica factorii determinanţi ai acelui cataclism economico-financiar şi mecanismele de acţiune şi propagare ale acestuia ar putea contribui la o mai bună înţelegere a crizei actuale. De asemenea, poate fi util să înţelegem consecinţele economice, sociale şi politice ale fenomenului precum şi efectul măsurilor guvernamentale de redresare economică.

Economia este definită ca fiind ansamblul activităţilor umane desfăşurate în sfera producţiei, distribuţiei şi consumului bunurilor materiale şi seviciilor.

Criza este o fază a ciclului economic caracterizată, în economia contemporană, prin scăderea rentabilităţii întreprinderilor, creşterea inflaţiei, accelerarea concentrării financiare şi a multinaţionalismului economic, începutul unor revoluţii tehnologice, modificarea structurii cererii mondiale de produse industriale, creşterea şomajului.

Crahul reprezintă bancruta, falimentul, starea de dezorganizare bruscă a vieţii economice manifestată îndeosebi prin scăderea foarte mare a cursurilor la bursă.

Alăturarea celor trei termeni cheie şi plasarea lor cronologică în intervalul 1929-1933 conturează imaginea celei mai mari depresiuni economice de până acum, intitulată generic şi didactic Marea Criză. Tema pare mai actuală ca oricând, în condiţiile în care nu există, cred, niciun cetăţean al acestei ţări care să nu fi pronunţat în anii din urmă, cel puţin o dată, substantivul criză cu atributul aferent, economică.

2. Scurt istoric

Marea criza economica la fel ca în cazul celor mai multe țări, a afectat grav creșterea economică japoneză. Principala problemă a Imperiului Japonez era generată de dezvoltarea industrială rapidă, care transformase țara într-o mare putrere economică, însă avea nevoie de materii prime, pe care le putea obține numai din importuri, dată fiind lipsa profundă de resurse naturale din insulele nipone.

În deceniile al treilea și al patrulea, Japonia a fost nevoită să importe materii prime precum fier, cauciuc și petrol pentru a-și menține ritmul creșterii economice. Cele mai multe astfel de resurse erau importate din SUA. Liderii japonezi au ajuns să considere că ocuparea unor teritorii cu mari bogății ale subsolului ar fi asigurat suficiența și independența țării și, de asemenea, țara ar fi reușit să depășească problemele crizei economice. Ca urmare, Japonia și-a îndreptat atenția către Asia orientală, în special asupra Manciuriei, un teritoriu cu numeroase resurse naturale. Odata cu ocuparea Manciuriei in anul 1931 Japonia construieste un stat marioneta acest lucru avand ca motiv dorinta de eliberare a statului manciurian de sub dominatie chineza desi populatia predomintanta era chinez.

In anul 1937 Japonia ataca China,iar prin cucerirea capitalei lor la Nanking se implementeaza un alt regim marioneta. Acest razboi chino-japonez a devenit parte a celui de-al doilea război mondial, forțele naționaliștilor și comuniștilor chinezi luptând într-o alianță fragilă împotriva invadatorilor. Acest razboi a dus la cresterea tensiunilor dintre Japonia si Statele Unite iar dupa numeroase masacre si incercari ale americanilor de a sili Japonia sa capituleze au lansat 2 bombe nucleare (Hiroshima si Nagasaki) fapt ce a dus la retragerea Japoniei.

Creșterea economică rapidă și schimbările structurale au caractrerizat cele două perioade de dezvoltare economică a Japoniei de după 1868. La început, economia a crescut în ritmuri modereate, bazându-se în principal pe agricultura tradițională pentru finanțarea infrastructurii industriale. Prin 1904, la începutul războiului ruso-japonez, 65% din forța de muncă și 38% din PIB se bazau pe agricultură, dar industria modernă se dezvolta neîntrerupt. Pe la sfârșitul deceniului al treilea, fabricile și minele contribuiau cu 23% la formarea PIB, față de cele 21% ale agriculturii. Pentru susținerea industriei au fost dezvoltate în ritm rapid transporturile și comunicațiile.

Japonia trece prin mai multe forme de guvernare precum totalitarismul, militarismul și expansionismul, care au devenit liniile dominante ale politicii japoneze ,acestea contribuind la implicarea in al 2 lea Razboi Mondial alaturi de Germania Nazista, Italia,Romania si Finlanda,Ungaria,Bulgaria.

Rădăcinile economice ale celui de-al doilea război mondial se întindeau până la jumătatea secolului al XIX-lea. Occidentalii fuseseră atrași de posibilitățile vaste de câștig din investițiile făcute în zonă, în condițiile favorabile ale existenței unei multitudini de materii prime de bună calitate, care erau folosite atât pentru producția destinată pieței metropolelor cât și pentru exportul pe piețele asiatice. Japonia era interesată de materiile prime și de piețele de desfacere asiatice, pe care le considera de importanță capitală pentru dezvoltarea națională și pentru exploatare cărora s-au făcut planuri pentru crearea și dezvoltarea așa-numitei „Sfera de coprosperitate a Asiei Mari orientale”.