Dobânda Folosită de Bănci și Gestionarea Riscului Ratei Dobânzii

Dobanda este analizata in legatura cu imprumuturile banesti si considerata in sens restrans, ca reprezinta:

• plata pentru o suma imprumutata (Guitton Henri, Economie politique);

• recompensa pentru renuntarea la lichiditate pe o anumita perioada de timp (Keynes, Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor);

• partea din plusvaloare incasata de creditor ( persoana fizica sau juridica ) de la debitor, ca plata pentru capitalul de imprumut cedat (Kiritescu, Moneda. Mica enciclopedie);

• pretul pe care oamenii il platesc pentru a obtine resursele acum in loc sa astepte pana vor castiga banii cu care sa cumpere resursele; - o prima platita pentru a intra in stapanirea curenta a resurselor" (Heyne, Modul economic de gandire).

Dobanda este in mod firesc comuna cu conceptul de capital si cu elementele timp si risc.

Rolul capitalului in activitatea economica este acela de a contribui la sporirea productiei, la cresterea productivitatii, indiferent ca provine din resurse proprii sau imprumutate. Ideea de dobanda a fost generalizata la totalitatea resurselor utilizate in calitate de capital.

In aceasta acceptiune, dobanda este "un excedent, ce revine sub forma de venit oricarui posesor a unui capital antrenat intr-o activitate economica" (Economie Politica - Note de curs), este "pretul specific platit pentru orice capital care constituie o alta categorie de factori de productie" (Samuelson, L'Economique). Dobanda este recompensa ce revine posesorului de capital pentru aportul adus la productie; ea este "pretul pentru a pune economia in serviciul investitiei" (Andre Page, Economie politique).

Daca pentru resursele imprumutate se considera justificata dobanda, atunci, gandind economic, ea se cuvine si resurselor proprii folosite in calitate de capital. Nici un posesor de economii nu si le-ar utiliza pentru investitii proprii daca n-ar spera sa obtina un echivalent cu dobanda pietei. Tocmai speranta obtinerii unui venit din utilizarea capitalului il determina sa economiseasca si sa investeasca. Venitul cuvenit posesorului capitalului, la nivelul dobanzii pietei, se justifica prin faptul ca, prin utilizarea capitalului in prezent, are loc sporirea productiei, cresterea productivitatii si castigurilor viitoare.

Dobanda nu este, deci, o caracteristica doar a capitalului imprumutat, ci a oricarui capital, prin a carui folosire sporesc resursele viitoare. Daca posesorul capitalului este si intreprinzator, el va insusi in mod direct, din vanzarea marfurilor, remuneratia capitalului echivalenta cu dobanda pietei ca parte a profitului normal, minimum sau necesar; daca el il da cu imprumut, va primi dobanda, ca venit indirect, printr-un act de imprumut, de la debitor.

Pentru debitor, dobanda este un cost, o plata inclusa in costul de productie. El plateste dobanda pentru a intra in stapanirea curenta a resurselor, care este mai de pret decat stapanirea viitoare a acelorasi resurse. "Atata timp cat oamenii cred ca isi pot spori productivitatea in viitor, prin intrarea, in prezent, in stapanirea resurselor si crearea de capital din ele, vor fi dispusi sa plateasca o prima pentru a obtine resursele acum, in loc sa astepte pana le vor castiga".

Dupa unii economisti, dobanda se descompune in urmatoarele componente:

a) prima de risc, care constituie o compensatie a riscului la care se estimeaza sa fie expus platitorul, majorandu-se in functie de nivelul de insecuritate al operatiunii;

b) cheltuiala de gestiune, adesea suportata de imprumutator pentru a controla solvabilitatea imprumutatului;

c) dobanda pura, ceea ce ramane din dobanda bruta (totala) dupa scaderea primei de risc si a cheltuielilor de gestiune.

Dobanda are un rol important in mecanismul de functionare a economiei, indeplinind urmatoarele functii:

a) influenteaza repartizarea factorilor de productie, orientandu-l catre destinatiile care asigura folosirea lor cea mai eficienta;

b) parghie de stimulare atat a populatiei, cat si a firmelor in economisirea unei parti din venituri;

c) modalitatea de a asigura bancilor recuperarea cheltuielilor efectuate si realizarea unui profit normal;

d) parghie de redistribuire a venitului. Dobanda este o parghie economica deosebit de importanta folosita de stat sau de diferite grupuri in orientarea activitatii economice.

Rata dobanzii

Este pretul platit pentru a dispune timp de un an de 100 unitati monetare. Ea reprezinta raportul procentual dintre marimea absoluta a dobanzii anuale platite si creditul acordat.

Marimea dobanzii totale este direct proportionala cu marimea creditului acordat, durata lui in ani si rata dobanzii:

Marimea dobanzii se stabileste pe piata in functie de cererea si oferta de capital, si depinde de o serie de factori economici si politici, cum ar fi marimea procesului inflationist. Din cauza acestui proces, s-a trecut de la dobanda fixa, la dobanda variabila, care se calculeaza periodic (de regula la 3 luni) in functie de evolutia dobanzii pe piata. In felul acesta creditorul se apara de pierderea care ar rezulta pentru el din fixarea unei dobanzi neschimbate la acordarea creditului intr-o perioada de ascensiune a dobanzii.

In sistemul bancar se practica:

• dobanda simpla - este folosita atunci cand perioadele pentru care se calculeaza aceasta sunt mai mici de un an; in acest caz dobanda aferenta se incaseaza (nu se capitalizeaza)

• dobanda compusa - este folosita atunci cand perioadele pentru care se calculeaza aceasta sunt mai mari de un an; in acest caz dobanda se capitalizeaza (se plateste dobanda la dobanda)

Datorita inflatiei vom intalni rata nominala a dobanzii (dobanda cuvenita prin contractul de credit) si rata reala a dobanzii reale.