Extras din referat
O dată cu aderarea Danemarcei, Irlandei şi Regatului Unit, la 1 ianuarie 1973, Comunitatea Europeană s-a extins şi s-a simţit tot mai acut nevoia unui instrument specific de sprijin în domeniul dezvoltării regionale. Acutizarea acestei nevoi a fost generată atât de creşterea decalajelor de dezvoltare dintre regiunile componente ale Comunităţii, cât şi de găsirea unor sisteme compensatorii la deja complicata politică agricolă.
Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este un fond special al comunităţii europene, creat în anul 1975 în scopul finanţării zonelor defavorizate şi reducerii dezechilibrelor existente în prezent între diferite regiuni ale Uniunii Europene.El este cel mai important fond structural în termeni de resurse, acordând ajutoare financiare zonelor defavorizate, find astfel un important instrument de corectie a dezechilibrelor regionale. Principiile alocãrii acestui fond sunt: concentrarea pe obiective si regiuni (pentru maximizarea efectelor), parteneriatul între Comisia Europeanã, statele membre UE si autoritãtile locale si regionale (pentru planificarea si punerea în practicã a interventiei structurale), programarea interventiei si aditionalitatea contributiei comunitare (care nu trebuie sã se substituie celei nationale). FEDR trebuie sã contribuie la cresterea coeziunii economice si sociale si reducerea disparitãtilor regionale, prin sprijinirea dezvoltãrii si ajustãrii structurale a economiilor regionale, inclusiv conversia regiunilor aflate în declin industrial si a regiunilor rãmase în urmã, cooperãrii frontaliere, transnationale si interregionale. În acest sens, FEDR va sustine prioritãtile Comunitãtii, în special întãrirea competitivitãtii si inovãrii, crearea de locuri de muncã pe termen lung si
asigurarea dezvoltãrii durabile.
Odată cu crearea FEDR a fost definită o politică regională la nivel comunitar şi a devenit în scurt timp cea mai importantă componentă a sprijinului structural.
Principalul obiectiv al Fondului European de Dezvoltare Regională este de a asigura asistenţă financiară în scopul corectării principalelor decalaje între nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni. Măsurile admisibile pentru intervenţia FEDR sunt adaptate la obiectivele şi priorităţile politicii de coeziune, astfel:
▪ Investiţii în infrastructură . Intervenţiile prin acest fond sunt concentrate pe creşterea potenţialului economic, dezvoltare, adaptarea structurală şi la crearea şi menţinerea de locuri de muncă durabile în regiunile selectate pentru Obiectivul 1 . Totodată include şi investiţii care contribuie la crearea şi dezvoltarea reţelelor trans-europene în sectoarele transporturilor, telecomunicaţiilor şi energiei, ţinând cont de necesitatea de interconectare a regiunilor centrale ale comunităţii, cu cele care prezintă dezavantaje structurale, care derivă din poziţia insulară, lipsa căilor de acces şi situarea la periferie. În regiunile sau zonele care intră în Obiectivele 1 şi 2 , FEDR poate participa la finanţarea investiţiilor în domeniul infrastructurii zonelor industriale în declin, renovarea zonelor urbane degradate precum şi relansarea şi integrarea zonelor rurale şi a celor dependente de pescuit. În acelaşi timp sunt finanţate activităţile creatoare de locuri de muncă, inclusiv cele care vizează conectarea infrastructurilor de comunicare şi de altă natură.
▪ Dezvoltarea potenţialului intern prin iniţiative de dezvoltare locală şi ocuparea forţei de muncă precum şi susţinerea activităţilor întreprinderilor mici şi mijlocii prin intermediul stimulentelor acordate pentru crearea de noi locuri de muncă (cu excepţia măsurilor finanţate de Fondul Social European).
Altfel spus, FEDR susţine în particular următoarele sectoare:
• mediul productiv, în special pentru dezvoltarea competitivităţii şi investiţiilor durabile ale întreprinderilor mici şi mijlocii, şi pentru creşterea capacităţii de atracţie a regiunilor prin intermediul potenţialului infrastructurii lor;
• cercetarea şi dezvoltarea tehnologică în scopul favorizării dezvoltării de noi tehnologii;
• dezvoltarea societăţii informaţionale;
• dezvoltarea turismului şi a investiţiilor în patrimoniul cultural, inclusiv protecţia acestuia şi a celui natural, cu condiţia de a crea locuri de muncă;
• protecţia şi ameliorarea mediului ţinând cont de principiul precauţiei şi acţiunile preventive în sprijinul dezvoltării economice, utilizării depline şi eficace a energiei şi dezvoltarea surselor de energie regenerabile;
• susţinerea egalităţii şanselor între bărbaţi şi femei prin crearea de întreprinderi şi infrastructură de servicii care să faciliteze concilierea dintre viaţa de familie şi cea profesională.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Fondul European de Dezvoltare Regionala.doc