Inflația în țările în curs de dezvoltare

Inflaţia în tările în curs de dezvoltare

“Cei mai mulţi milionari sunt copiii inflaţiei” Valeriu Buţulescu

Ce este inflaţia?

Inflaţia contemporană reprezintă un dezichilibru structurat monetaro-real, care exprimă existentă în circulaţie a unei mase monetare ce depăşeşte nevoile economiei, fapt ce antrenează deprecierea banilor neconvertibili în aur şi a celor neconvertibili în general, ca şi cresterea durabilă şi generalizată a preţurilor.

Caracteristicele ţarilor în curs de dezvoltare

Ţarile în dezvoltare sunt un “mozaic” urias. Alături de ţări foarte sărace se intalnesc ţari mult mai bogate, care “ravnesc” la statutul de ţară dezvaltată. Ele sunt cele mai numeroase din punct de vedere al populaţiei (77% din populaţia globului), dar contribue doar cu 15% din venitul mondial. Conceptul de dezvoltare economică este unul dintre cele mai des utilizate şi cu cele mai largi conotaţii. Comparată un timp indelungat cu creşterea economică, dezvoltarea economică a căpătat în ultimele decenii un conţinut mult mai larg. Creşterea economică reprezintă capacitatea unei economii de a genera şi a menţine o creştere a produsului sau global (P.I.B sau P.N.B)

Cauzele inflaţiei

Adesea inflaţia este explicată doar prin emisiunea excesivă de semne banesti Inflaţia este legată mai ales de oferta de monedă, suplimentarea acesteea decurgand din deciziile agentilor economici specializaţi în sensul sporirii activelor lor de (bani de credit).

Un loc aprte ocupa acele conceptii care considera drept cauză principală (unica) a inflaţiei insuficienţa producţiei Sporirea veniturilor, îndeosebi a salariaţilor, nu este compensată printr-o creştere corespunzătoare a productivităţii. Apare, astfel o penurie de bunuri materiale şi de servicii. Specialiştii numesc un asemenea dezechilibru inflaţie reală.

Creşterea substanţială a creditului duce relativ repede la dezechilibrul inflaţionist, la excesul de creştere nominală pentru bunurile de consum În anumite condiţii, profiturile cresc mai incet decât masa economiilor disponibile ale înreprindelor. Ca urmare, guvernele caută să promoveze programe proprii de investitii, pe seama bugetului.

Efectele inflaţiei

Inflaţia duce la redistribuirea veniturilor şi a averii membrilor societaţii. De pildă, se poate profita de procesul inflaţionist cu ocazia recurgerii la credite pentru cumpărarea de locuinţe. Aici este vorba de faptul că, în urma creşterii preţurilor şi a devalorizării banilor, achitarea ratelor va fi mult mai usoară. În schimb, alţii vor cunoaşte pierderi din cauza inflatiei deoarece dispun de numerar, hârtii de valoare, care sunt supuse unui proces de depreciere. Sunt dezavantajati din cauza inflaţiei cei care trăiesc dintr-un venit fix, ca de exemplu, salariatii, pensionarii etc. Dar efectele negative ale inflatiei se pot contracara. De pildă, în tările cu economie de piaţă sunt majorate salariile, pensiile, bursele, ajutoarele sociale etc., pe masură ce are loc creşterea ratei inflaţiei măsurată cu ajutorul IPC Pentru a opri procesul de redistribuire a veniturilor are loc adaptarea continuă a ratei dobânzii la rata de creştere a inflaţiei.

Un alt aspect negativ al inflaţiei este legat de distorsiunile apărute în raporturile relative ale preţurilor. Aici este vorba de creşterea foarte diferită a preţurilor bunurilor, ceea ce are consecinţe nedorite asupra raportului de schimb între producători şi consumatori, asupra structurii producţiei, alocării resurselor şi eficienţei economice.

Cai de combatere a inflaţiei

Antidotul împotriva inflaţiei se compune în opinia multor economişti din urmatoarele patru ingrediente: blocarea preţurilor, blocarea monedei, blocarea cheltuielilor publice, blocarea veniturilor şi costurilor.

1. Evitarea crearii suplimentare de monedă şi deci limitarea creditului care va duce la creşterea ratei dobânzii. Aceasta poate fi o cale simplistă deoarece o întreprindere careia îi este refuzat creditul renunţa la o investiţie. Urmarea va fi creşterea somajului înaintea reducerii inflaţiei. Din practica tărilor dezvoltate se poate trage concluzia ca politicile de austeritate monetara sunt eficace numai dacă sunt aplicate pe o durată suficient de mare şi dacă se acceptă un somaj ridicat.