Integrare europeană

Conceptul de integrare economică se referă la eliminarea frontierelor economice între ţări, astfel încât existenţa frontierelor naţionale să nu mai influenţeze alocarea resurselor. CONŢINUTUL, FACTORII ŞI FORMELE INTEGRĂRII

Una dintre tendinţele evidente ale economiei mondiale o reprezintă integrarea economică internaţională. Acest fenomen a înregistrat o evoluţie semnificativă, mai ales pentru Europa de Vest după cel de-al doilea război mondial.

Conceptul de integrare economică - de dată recentă în teoria şi practica economică - nu are o abordare unitară. Definiţiile date acestui concept pun accentul fie pe motivaţiile procesului, cum ar fi, de exemplu, necesitatea construirii unor spaţii economice mari sau a unor ansambluri economice tot mai vaste care să permită folosirea deplină a capacităţii de producţie căreia progresul tehnic îi măreşte cu fiecare zi limitele, fie pe una sau alta dintre laturile lui, cum ar fi eliminarea progresivă a discriminărilor dintre diferite ţări.

Integrarea economică poate fi definită drept procesul de dezvoltare a interdependenţelor dintre state, prin forme şi metode care asigură, pe de o parte continuitatea şi aprofundarea schimburilor economice, iar pe de altă parte, creşterea gradului de întrepătrundere a economiilor naţionale într-un organism divers în prezentare, dar unitar şi omogen în funcţionalitatea sa.

Tendinţa spre integrare este rezultatul acţiunii unor factori multipli, de ordin economic, politic şi social-istoric, în condiţiile adâncirii interdependenţelor economice dintre state.

În primul rând, printre factorii de ordin general care au determinat acest proces se numără aplicarea interdependenţelor economice dintre statele lumii în perioada postbelică, pe fundalul condiţiilor specifice zonelor geografice şi economiilor naţionale. Ele au impus căutarea unor soluţii adecvate de colaborare, potrivit realităţilor în dinamica lor, dintr-o zonă sau alta şi care să permită fiecărei ţări participarea la acele forme de conlucrare care să impulsioneze progresul sau economic în aceste condiţii.

În al doilea rând, evoluţia progresului integrării europene internaţionale se află într-o strânsă legătură cu dezvoltarea puternică a ştiinţei, tehnicii şi tehnologiilor moderne, care impune transformări structurale de profunzime şi rapide, trepte şi forme noi ale diviziunii mondiale a muncii, precum şi modalităţi adecvate de realizare a lor. Folosirea eficientă a potenţialului material, tehnic, ştiinţific, uman, financiar al fiecărei ţări impune lărgirea spaţiului activităţii productive, a schimburilor, a circulaţiei bunurilor materiale, a serviciilor, rezultatelor cercetării ştiinţifice, persoanelor şi capitalurilor. Are loc o creştere a gradului de complementaritate a economiilor naţionale, iar varietatea modalităţilor de realizare a integrării economice este urmarea unor evaluări mai aproape de realitate a acestei complementarităţi.

În al treilea rând, o seamă de organizaţii economice apărute în procesul integrării sunt şi consecinţa preocupării ţărilor în curs de dezvoltare de a rezolva, pe calea extinderii conlucrării economice, probleme comune cu care se confruntă şi datorită unor disfuncţii din economia mondială. Formele pe care le îmbracă organizaţiile integraţioniste ale acestor state urmăresc nu numai obţinerea unor resurse deficitare de către participanţi, ci, îndeosebi, mărirea capacităţii pieţei care se creează în acest mod.

În al patrulea rând, se manifestă şi factori specifici unor grupe de state şi unor perioade. Astfel, în cazul ţărilor vest-europene şi-au exercitat influenţa şi mulţi factori de ordin economic şi politic specifici situaţiei internaţionale de după cel de-al doilea război mondial. Reconstrucţia economiilor vest-europene s-a făcut în condiţiile divizării Europei. Procesul integrării europene a permis acestor state să înfăptuiască obiective de importanţă vitală pentru progresul lor economic şi să se afle astăzi printre ţările cu nivel ridicat de dezvoltare. De asemenea, prăbuşirea regimurilor totalitare din centrul şi estul Europei au determinat apariţia unor noi relaţii între economiile ţărilor din cele două părţi ale continentului.

În al cincilea rând, tendinţa puternică spre integrare are la bază şi alte motivaţii, cum ar fi: convergenţa intereselor economice şi vecinătatea ţărilor, complementaritatea lor economică, presiunile concurenţiale ce vin din afara zonei geografice respective, tendinţele hegemoniste intraregionale, comerţul intraregional, efectuarea preferenţială de către parteneri a investiţiilor din zonă.

Integrarea economică îmbracă forme diferite, care sunt clasificate, în general, pe baza unui criteriu esenţial: modul cum sunt realizate relaţiile economice dintre ţările participante şi gradul de întrepătrundere a economiilor acestora. Pe baza acestui criteriu, formele de realizare reprezintă şi etape ale adâncirii şi maturizării procesului de integrare. Este larg acceptată ideea existenţei unui număr de cinci asemenea forme şi etape.