Oxigenul agenților economici - evaziunea fiscală și paradisul fiscal

REZUMAT

Sunt abordate conceptele de evaziune fiscală și paradis fiscal prin prisma agentului economic român, unde sunt subliniate motivele pentru care acesta alege evaziunea fiscală în defavoarea corectitudinii de a contribui cu venituri la bugetul de stat. De asemenea sunt prezentate implicațiile ce recurg din alegerea statutului de paradis fiscal pentru o țară, eventual creștere economic ce apare și avantajele evaziunii fiscale.

CUVINTE CHEIE

Evaziune fiscală, paradis fiscal, sitem fiscal, legislație fiscală

INTRODUCERE

Evaziunea fiscală este de “aceeași vârstă” cu Grecia Antică. O dată cu introducerea taxelor și impozitelor statale contribuabilul a încercat prin diverse tertipuri să scape de plata acestora, de cele mai multe ori riscându-și libertatea. Cei care s-au izbit de un regim fiscal greu de suportat au reușit să găsească diferite “antidoturi” ingenioase pentru a se elibera de “jugul fiscal” ¹.

Această lucrare tratează un subiect despre care se vorbește foarte mult la televizor și în presă și cu toate acestea este foarte puțin înțeles, concluzia finală a ascultătorului din fața televizorului fiind una elementară și scurt cuprinzătoare, “X-ulescu s-a îmbogățit fraudând statul cu milioane de euro ”. Rațiunea pentru care am ales acest studiu este pentru că tema este destul de controversată și deosebit de incitantă, mai ales în țara noastră.

Lucrarea abordează conceptele de evaziune fiscală și paradis fiscal din prisma agentului economic, subliniind motivele pentru care acesta este determinat să recurgă la astfel de metode pentru a scăpa de regimul fiscal greu de suportat din România. De asemenea, sunt abordate implicațiile ce au loc în contextul alegerii statutului de paradis fiscal, ipoteza unei eventuale creșteri economice pentru țările cu paradis fiscal și avantajele paradisurilor fiscale.

Mult regretatul Octavian Paler spunea că “Pământul este singurul loc în care se poate crea Paradisul”. Pentru companiile internaționale, companiile naționale și de stat, micile afaceri de scară de bloc, sau pentru orice gospodărie individuală acest citat reprezintă de cele mai multe ori un motto și un tip de a face afaceri. Natura omenească are întotdeauna tendința de a pune interesul general în urma interesului individual. Ea este înclinată să considere impozitele și taxele mai mult ca un prejudiciu și nu ca o legitimă contribuție la cheltuielile publice. Totuși geneza evaziunii fiscale este indisolubil legată de stat și apariția lui.

Didier Michel: Economia: regulile jocului, Ed. Humanitas, Buc., 1994, pag. 100

1. Noțiunea de evaziune fiscală și paradis fiscal- viziunea agentului economic român

Evaziunea fiscală a fost întotdeauna activă și ingenioasă, deoarece obligațiile fiscale au lovit permanent în averea contribuabililor, atingând interesul material în cel mai sensibil punct- interesul bănesc. În condiţiile economiei de piaţă, organele fiscale se confruntă cu un fenomen evazionist ce ia proporţii de masă, din cauza tendinţei de a fi sustrase de sub incidenţa legii venituri c¬ât mai substanţiale.

Termenul de “paradis fiscal” este vag definit în literatura de specialitate. O definiţie foarte restrânsă ar fi cea care caracterizează paradisurile fiscale ca acele state care nu percep impozite sau doar impozite reduse pentru toate veniturile sau numai pentru anumite categorii de venituri. Există o confuzie între paradisurile fiscale şi cele bancare ce trebuie înlăturată, acestea din urmă reprezentând doar ţări cu secret bancar puternic, dar care pot fi şi paradisuri fiscale (Austria, Ungaria şi chiar Rusia).

În percepția românului, România are un regim fiscal foarte aspru și greu de suportat o dată cu venirea crizei. Numeroasele taxe și impozite din sistemul fiscal,multe dintre acestea total absurde, au condus la ceea ce numesc marea majoritate “economie subterană”. Pentru contribuabilul persoană fizică cea mai populară formă de a frauda statul român este “munca la negru”, neînregistrarea veniturilor salariale ale angajatului sub îndemânarea anagajatorului, acesta din urmă fiind o persoană juridică de cele mai multe ori. În concepția persoanelor juridice, statul este creatorul evaziunii fiscale, pentru că acesta se dovedește a fi un tiran care nu dorește altceva decât resurse la bugetul de stat provenite din munca grea și asiduă a acestora. Tototdată, statul este cel care, prin legile ambigue, le dă o mână de ajutor contribuabililor, în special persoanelor fizice, pentru evaziune fiscală.

În cazul firmelor românești motivația evaziunii fiscale o constituie un grup de factori obiectivi precum: nevoia de capital de lucru, reducerea costurilor aferente facilităților de credit și dobânzilor, reducerea riscului valutar, reducerea riscului de expunere la inflație, reducerea riscului asociat creșterii salariale, dar și factori subiectivi precum dorința acționariatului de a obține dividend cu impozitare minimă sau chiar fără impozitare.