Politici de Integrare în UE

Integrarea europeană s-a concentrat iniţial pe chestiunile economice. Garantarea comerţului liber prin eliminarea diferitelor obstacole şi restricţii şi consolidarea economiilor naţionale şi a competitivităţii lor au reprezentat interesul primar al politicii europene. Chestiunile sociale aveau clar mai puţină importanţă. Politica socială europeană s-a limitat multă vreme la simpla evitare a denaturărilor într-o competiţie, creată din cauza unor standarde sociale diferite, şi la sporirea mobilităţilor angajaţilor.

De la înfiinţarea pieţei unice şi de când Uniunea Europeană s-a dedicat creării unei uniuni economice şi monetare, importanţa relativă a chestiunilor sociale din cadrul politicilor Uniunii Europene a crescut considerabil. Responsabilităţile socio-politice ale UE au fost considerabil extinse în Actul European Unic şi în Protocolul privind Politica Socială care, ca o anexă la Tratatul de la Maastricht, a fost valabil pentru toate statele membre, cu excepţia Marii Britanii. Odată cu Tratatul, revizuit la Conferinţa interguvernamentală din 1997, a fost adoptat Protocolul privind politica socială. Datorită acestui fapt, este acum aplicat şi în Marea Britanie.

Politica sociala

Politica socială a UE este formată dintr-un set de politici complementare, ce s-au dezvoltat şi multiplicat pe parcursul timpului şi care acţionează în acele sectoare de activitate ce afectează sau generează gradul de bunăstare individuală şi socială. Permanenta preocupare a Comunităţii Europene pentru aspectele de politică socială - începută cu Tratatul de Roma (1957 ) - a dus, în timp, la crearea unui „model social european”.

O caracteristică importantă a politicii sociale este delegarea responsabilităţilor de atingere a obiectivelor comunitare către Statele Membre.

Liniile generale ale responsabilităţilor UE în domeniul politicii sociale

Tratatul de la Roma

- salarii egale pentru bărbaţi şi femei

- libertate de mişcare

- realizarea pieţei comune

Actul European Unic

- protecţia locurilor de muncă

Acordul asupra politicii sociale

- condiţii de muncă

- schimb de informaţii cu angajaţii în ambele sensuri

- oportunităţi egale pentru femei şi bărbaţi

- integrarea persoanelor excluse de pe piaţa muncii

- protecţia angajaţilor la sfârşitul contractului de muncă

- reprezentarea şi protecţia colectivă a intereselor angajaţilor şi a patronilor

- condiţii de angajare pentru rudele din terţe ţări

- contribuţii financiare pentru promovarea locurilor de muncă.

În consecinţă, UE şi-a stabilit nişte scopuri socio-politice concrete prin acceptarea Cartei Sociale Europene (în 1989) în Cartea Albă Politica Socială Europeană.

Toate ţările din Uniune sunt state de drept. Ele au în comun - într-o măsură diferită, cu puncte focale diferite şi folosind metode diferite - sentimentul de responsabilitate socială şi naţională pentru nevoile sociale ale cetăţenilor lor. Toate se folosesc de mijloace naţionale pentru a garanta şi dezvolta drepturile sociale ale cetăţenilor lor. Această convingere generală este continuată la nivelul Uniunii Europene. UE - la fel ca şi statele sale membre luate fiecare în parte - se simte legată de ideea unui model social european.

Datorită globalizării economiei, competitivitatea ţărilor europene devine un imperativ categoric. Sporirea competitivităţii şi protecţia drepturilor sociale nu se exclud reciproc. Din contră - politica socială inovativă joacă un rol esenţial în protecţia şi sporirea competitivităţii companiilor europene în cadrul economiei globale. Standardele educaţionale ridicate (inclusiv învăţământul general, cât şi pregătirea profesională), o protecţie efectivă şi eficientă împotriva unor riscuri precum îmbolnăvirile, accidentele, şomajul, ca şi o protecţie a nivelului de trai al persoanelor în vârstă, care contribuie la existenţa unei mari stabilităţi sociale şi securitate internă într-o societate, reprezintă factori decisivi pentru competitivitatea unei economii tehnologice şi globale. De aceea, o politică socială modernă joacă un rol cheie în competiţia economică globală.

Datorită standardelor sociale inegale din fiecare stat membru, există în continuare condiţii inegale de concurenţă în cadrul Pieţei Unice. Dacă Piaţa Unică va deveni realitate, diferenţele dintre standardele sociale va trebui să fie echilibrate. Acesta este unul dintre scopurile cele mai importante ale Tratatului de la Maastricht. O veritabilă Uniune Europeană va exista numai atunci când toţi cetăţenii săi se vor bucura de o securitate socială similară. Numai atunci piaţa fără frontiere va deveni o realitate pentru Europa.

Este din ce în ce mai evident faptul că integrarea economică şi politică în Europa va eşua dacă oamenii nu au sentimentul că situaţia lor socială s-a îmbunătăţit. O simplă uniune a trusturilor nu va avea nicio şansă de reuşită politică. În orice caz, o uniune a cetăţenilor necesită politici sociale concrete.

De ce promovează UE politica socială-

a. raţiuni sociale

- conştientizarea responsabilităţii ce le revine de către toate statele membre ale UE pentru nevoile sociale ale cetăţenilor lor - ideea unui model social european

b. raţiuni economice

- evitarea denaturărilor într-o competiţie apărută datorită nivelurilor sociale diferite

- promovarea competitivităţii, de exemplu prin creşterea nivelului educaţiei generale şi a învăţământului vocaţional sau prin creşterea mobilităţii angajaţilor

c. raţiuni politice

- cetăţenii UE nu ar accepta integrarea politică şi economică fără o politică socială activă.

Politica socială este, în primul rând, problema fiecăruia dintre statele membre şi ar trebui să rămână aşa. În fiecare ţară, sistemul de securitate socială este rezultatul a multe secole de lupte politice şi dezvoltare. O societate este definită prin prosperitatea ţării, ceea ce influenţează profund modul de viaţă şi cultura cotidiană ale cetăţenilor săi. Politica socială la nivel european va trebui să respecte această diversitate de tradiţii, evoluţii, puncte focale şi metode. Prioritatea fiecăruia dintre statele membre va diferi din alte considerente, precum politica competiţiei. Numai acele probleme sociale pentru care nu se poate găsi o soluţie satisfăcătoare în alt mod, vor fi tratate la nivel european (subsidiaritatea). Statele membre vor determina sferele de acţiune, metodele, mijloacele şi ritmul dezvoltării socio-politice la nivel european.