Relația dintre audit intern și audit extern

Introducere

Auditul financiar poate fi definit ca o activitate competentă de evaluare a situațiilor financiare ale unei entități, de către un specialist în domeniu, numit auditor financiar, care, în funcție de aria de aplicabilitate a auditului financiar obține probele de audit necesare pentru a da în cadrul raportului de audit financiar, o asigurare rezonabilă că situațiile financiare sunt întocmite sub toate aspectele semnificative și în conformitate cu un cadru general identificat de raportare financiară.

Auditul financiar se consolidează o dată cu evoluția procesului de reformă și realizarea efectivă a unei economii similare cu a țărilor din Uniunea Europeană.

Dacă scopul inițial al auditului financiar a fost cel de detectare a fraudelor, el a evoluat în timp, astfel încât, în prezent el are rolul de a atesta corectitudinea informațiilor prezentate în situațiile financiare și conformitatea lor cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

În România au fost adoptate Norme Naționale de Audit în anul 1999 făcând din Standardele internaționale baza normelor naționale la care s-au adăugat prevederi legale de audit specifice țării noastre. În conformitate cu Normele internaționale de audit activitatea de audit financiar reprezintă activitatea de verificare a situațiilor financiare ale societăților comerciale de către auditorii financiari în conformitate cu standardele internaționale de audit.

Sintetizând cele relatate se relevă faptul că auditul financiar a apărut din nevoi obiective, la fel ca și contabilitatea și controlul financiar.

In ceea ce priveste audit intern putem mentiona ca rolul auditorului intern este acela de a-l consilia pe manager pentru abordarile practice succesive deja elaborate prin analize și evaluări, de a da asigurari privind functionalitatea sistemului de control intern.

In consecinta se accepta unanim ca auditorul intern consiliaza, asistă, recomandă, dar nu decide, obligația lui fiind de a reprezenta un mijloc care sa contribuie la imbunatatirea controlului pe care fiecare manager il are asupra activitatilor sale si asupra celor in coordonare, in vederea atingerii obiectivelor controlului intern.

Auditul intern s-a născut prin desprinderea unor activități încorporate inițial în activitățile

realizate de auditul extern și de aici aparentele suprapuneri și confuzii care se manifestă în practica acestor profesii. În realitate cele două activități sunt total diferite, însă granița de separare dintre ele este una sensibilă și mai puțin sesizabilă, chiar și pentru profesioniștii în domeniu. În plus, exercitarea acestor profesii conduce la identificarea și stabilirea unor relații de complementaritate între cele două activități.

Auditul extern, utilizat pentru a certifica plauzibilitatea documentelor financiar-contabile, presupune existența controlului profesionist independent calificat (expert contabil), care să examinaze documentele respective. Expertul contabil extern nu este angajat al firmei pe care o auditează, iar actele sale nu sunt supuse controlului conducerii acestei firme.

Auditul extern este acea activitate de auditare care se organizează și se exercită din afara entităților, agenti economici indiferent de forma de proprietate asupra capitalului și instituții publice indiferent de modul de subordonare.

Auditorul extern trebuie să ia în considerare activitățile specifice auditului intern și efectele acestora, dacă există, asupra procedurilor de audit extern.