Salariul - recompensa factorului de producție muncă

A. Introducere

Producția reprezintă rezultatul utilizării și combinării factorilor de producție. Prin urmare, fiecărui factor de producție implicat în activitatea economică i se cuvine de drept un venit pentru contribuția la activitatea economică, iar recompensarea apare ca necesitate obiectivă pentru continuarea activității. În caz contrar dispare motivația economică a participării factorilor de producție la activitățile necesare societății.

Implicarea factorilor de producție în activitatea economică impune necesitatea recompensării (remunerării) lor. SALARIUL apare ca venit ce revine factorului de producție muncă ca urmare a participării directe a acestuia la activitatea economică.

În prezent, salariul este recunoscut pretutindeni ca formă principală de venit, beneficiind de o tratare amplă. Noțiunile teoretice sunt prezentate și aduse la cunoștința elevilor încă din liceu, iar una dintre cele mai importante metode de cercetare abordate de către mine în acest referat a fost reprezentată de cunoștințele dobândite pe parcursul orelor de economie din liceu.

B. Justificare

În condițiile contemporane, salariul reprezintă cea mai frecventă formă de venit (dupa P. Samuelson el reprezintă cca. 80% din venitul național al țărilor dezvoltate), a unui număr însemnat de persoane. El exprimă atât retribuirea muncii de execuție a lucrătorilor propriu-ziși cât și remunerarea muncii celor ce execută activități de concepție și conducere.

Salariul este o categorie economică importantă fiind privită extrem de diferit de către participanții la viața economică. Pentru angajați salariul reprezintă principala sursă de venit pentru consum și acumulare, iar pentru patron este un cost de exploatare care poate ajunge uneori la proporții însemnate (între 50 si 80%) în totalul costurilor de exploatare. De aici rezultă caracterul dual al salarizării: angajatul este interesat de maximizarea salariului, în timp ce patronul urmărește minimizarea lui.

Aceasta controversă apare în permanență în viața organizațiilor și constituie o sursă de conflict și de numeroase dispute rezolvate prin intermediul negocierilor. Importanța salariului este dată de faptul că retribuția reprezintă o consecință și o premisă a unei activități profitabile.

C. Prezentare

1. Concept

Munca reprezintă cel mai important factor de producție, fiind singurul factor productiv capabil să organizeze un proces de producție prin combinarea cu ceilalți factori de producție. Din acest motiv, din veniturile obținute de firmă o parte se repartizează angajaților, corespunzător contribuției acestora la obținerea rezultatelor, sub forma salariului.

Etimologic, termenul de salariu are o origine latină provenind din cuvântul „salarium” (suma ce se plătea fiecărui soldat roman pentru cumpărarea sării). Salariul este o categorie istorică de natură socio-economică, ce a apărut numai în anumite împrejurări social istorice, ale existenței unor oameni lipsiți de totalitatea condițiilor necesare desfășurării producției, dar autonomi, exceptând forța lor de muncă. În timp, termenul de salariu s-a păstrat cu sensul de venit bănesc, contractual, al unei persoane dependentă economic, dar independentă juridic, pentru munca depusă.

Unii economiști consideră că salariul reprezintă prețul muncii, sau remunerarea factorului de producție- muncă, preț care se formează pe piață, la fel ca orice alt preț. Alți economiști consideră că salariul reprezintă o plată pentru închirierea forței de muncă. P. Samuelson afirmă că „omul este mai mult decât o marfă, cu toate că e adevărat că omul își închiriază serviciile sale pentru un preț. Acest preț este nivelul salariului, care este, de departe, cel mai important preț”.

Majoritatea teoriilor cu privire la salariu consideră în mod just că acesta reprezintă un venit însușit prin muncă. Printre cele mai importante teorii amintim:

a. Teoria Subzistenței, teoria clasică susținută de economiștii francezi, conform căreia salariul trebuia să aibă limita maximă doar pentru asigurarea unui trai decent.

b. Teoria productivității marginale a salariilor, teoria neoclasică.

c. Teoria negocierii salariului, teoria contemporană, conform căreia salariile se stabilesc pe baza negocierii dintre sindicate și patronate.