Tratamentul național și internațional al imobilizărilor corporale

1. Noțiuni generale privind imobilizările, componența și clasificarea.

Imobilizările reprezintă active deținute pentru a fi utilizate pe o perioadă mai mare de un an în activitatea entității sau pentru a fi transmise în folosință terților. La rîndul său, acestea sunt clasificate în imobilizari corporale și necorporale.

Imobilizările corporale reprezintă activele care îmbracă o formă fizică naturală, pot fi utilizate o perioadă mai mare de un an și cu valoarea mai mare de plafonul stabilit de legislație (pentru tratamentul național plafonul anului 2018 este 6000 lei) în activitatea economico-financiară a întreprinderii în scopuri productive, neproductive, administrative sau pot fi predate în leasing pentru a obține un avantaj economic(profit),precum și elementele (articolele) ce se află în procesul de creare o perioadă mai mare decît cea de gestiune și nu sunt destinate vînzării.

1.În funcție de conținutul economic și structurile lor materiale, imobilizările corporale se clasifică în felul următor:

- Imobilizări corporale în curs de execuție sunt imobilizări corporale procurate sau aflate în procesul de creare și de pregătire pentru a fi utilizate după destinație, pînă la transmiterea lor în exploatare.

- Mijloacele fixe sînt imobilizări corporale transmise în exploatare, al căror preț unitar depășește plafonul stabilit de legislație, sau depășește pragul de semnificație stabilit de entitate și reflectat în politica contabilă, planificate pentru utilizare în activitatea de producție, comercială și alte activități, în prestarea serviciilor mai mult de un an, destinate închirierii sau în scopuri administrative.

- Resurse minerale sunt imobilizări corporale sub formă de costuri capitalizate ale lucrărilor de exploatare pentru care se demonstrează fezabilitatea tehnică și viabilitatea comercială.

- Terenuri sunt imobilizări corporale sub formăde terenuri funciare deținute de entitate cu drept de proprietate sau primite în leasing financiar pentru a fi utilizate de entitate.

2. În funcție de limitarea duratei de utilizare a imobilizărilor corporale, acestea se clasifică în:

- Imobilizări corporale amortizabile - din această categorie fac parte imobilizările care au o durată de viață limitată și pentru care se calculează amortizarea, și anume, toate mijloacele fixe (cu excepția fondurilor de bibliotecă, obiectele din muzee, clădirile considerate monumente de arhitectură și artă);

- Imobilizări corporale neamortizabile - acele imobilizări care au o durată de viață incertă (nelimitată), sau care se află în curs de execuție, adică imobilizările corporale în curs de execuție și terenurile.

Tratamentul național privind aspectele contabile ale imobilizărilor corporale este reglementat de SNC ”Imobilizări necorporale și corporale”, SNC”Deprecierea activelor”, SNC ”Costul îndatorării”, SNC”Prezentarea situațiilor financiare”.

Tratamentul contabil international aferent imobilizărilor corporale este reglementat în IAS 16 “Imobilizări corporale”, IFRS 6 “Explorarea și evaluarea resurselor minerale”, IAS 23 “Costurile îndatorării”, IAS 36 “ Deprecierea activelor”, IAS 1 “Prezentarea situațiilor financiare”.

Noțiuni care cunt legate de utilizarea economică și contabilizarea imobilizărilor corporale:

Cost de intrare - costuri de procurare sau creare a obiectului de evidență și costurile direct atribuibile pentru a-l aduce în locul și în starea necesară pentru folosirea după destinație;

Durată de utilizare a unei imobilizări este perioada de timp pe parcursul căreia entitatea așteaptă să obțină beneficii economice din utilizarea imobilizării corporale;

Valoare amortizabilă - costul de intrare sau costul corectat, diminuat cu valoarea reziduală estimate;

Valoare contabilă - costul de intrare sau costul corectat al obiectului de evidență diminuat cu amortizarea și pierderile din depreciere acumulate;

Valoare justă - suma cu care o imobilizare ar putea fi schimbată benevol în cadrul unei tranzacții desfășurate în condiții normale între părți interesate, independente și bine informate;

Valoare reziduală - valoarea estimată (preconizată) a unei imobilizări amortizabile, care entitatea prevede să o obțină la expirarea duratei de utilizare a acesteia;

Valoarea de utilizare - valoarea actualizată a fluxurilor de numerar pe care entitatea le preconizează să le obțină din utilizarea continua a activului și din vînzarea acestuia la sfîrșitul duratei de utilizare;

Valoarea recuperabilă - este maximum dintre valoarea justă a unui activ minus costurile generate de vînzarea și valoarea de utilizare;

Valoarea reevaluată - este valoarea justă a activului diminuată cu amortizarea acumulată și pierderile din depreciere acumulate.