Tratatul de la Maastricht

Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 se plasează dincolo de obiectivul economic iniţial al Comunităţii (realizarea unei pieţe comune). Tratatul marchează astfel trecerea la o nouă etapă în procesul de creare a unei “uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei”.

Tratatul a instituit o Uniune Europeană formată din cele 12 state membre ale Comunităţilor Europene: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Spania, la care au aderat apoi încă 15 state (în 1995: Austria, Finlanda şi Suedia, în 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia şi Ungaria, în 2007: Bulgaria şi România).

PASI PREMERGATORI TRATATULUI

In cadrul Actului Unic European s-au stabilit niste obiective printre care si telul de a realiza o uniune economica si monetara. Aceasta uniune insa trebuia sa se realizeaza in mod progresiv, fiind totodata vazuta si ca o prioritate.

In acest sens Consiliul European de la Hanover a decis in 1988 sa incredinteze sarcina de a scrie si intocmi un “Raport privind Uniunea Economica si Monetara”, unui comitet format din guvernatori bancilor centrale din mai multe tari, 1 membru din Comisia Europeana si alte 3 persoane importante alese de Jacques Delors presendintele comisiei.

Raportul a indicat, 10 luni mai tarziu ca fara un nou tratat, nu vor putea fi sesizate progrese semnificative privind Uniunea Economica si Monetara.

In 1989, Consiliul European de la Strasbourg a decis sa convoace o conferinta Interguvernamentala. In acest an au loc schimbari politice in Europa, caderea zidului Berlinului, caderea comunismului in Europa de Est, acestea contribuind la conturarea mult mai clara a dorintei de uniune intre state.

De aceea, in iunie 1990 consiliul European de la Dublin a convocat la Roma 2 conferinte interguvernamentale. Una in 15 decembrie 1990 pentru elaborarea masurilor necesare uniuni economice si monetare si cealalta in 15 decembrie 1991 pentru uniunea politica.

Rezultatele celor 2 conferinte interguvernamentale sunt incluse in tratatul asupra UE, semnate la Maastricht in Februarie 1992. Intrarea lui in vigoare nu s-a realizat decat in anul 1993 datorita neacceptarii acestuia de catre unele state membre ( a fost respins si acceptat mai tarziu de catre Danemarca, Franta, Marea Britanie, Germania).

STRUCTURA TRATATULUI

Documentul include un preambul, urmat de şapte titluri:

- Titlul I include prevederi comune referitoare la Comunităţi, politica externă şi de securitate

comună şi cooperarea judiciară;

- Titlul II conţine amendamente la Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene

(Tratatul CEE);

- Titlul III – amendamente la Tratatul CECO;

- Titlul IV – amendamente la Tratatul CEEA;

- Titlul V introduce prevederi referitoare la politica externă şi de securitate comună (PESC);

- Titlul VI include prevederi despre cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne (JAI);

- Titlul VII conţine prevederi finale.

UNIUNEA EUROPEANĂ

In zilele noastre, pe baza tratatului de la Maastricht din 1992, si acelui de la Amsterdam din 1997, UE este considerataca o structura bazata pe 3 piloni de natura diferita, unul de natura comunitara, si alti 2 de natura interguvernamentala si anume politica externa si de securitate comuna si respective cooperarea in domeniul justitiei si al afacerilor externe.

Conform Tratatului cei 3 piloni sunt:

Pilonul I: Comunităţile Europene, înglobând cele trei comunităţi existente: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom) şi Comunitatea Economică Europeană (CEE), a cărei denumire este schimbată în Comunitatea Europeană;

Pilonul II: Politica externă şi de securitate comună

Pilonul III: Cooperarea în domeniul Justiţiei şi al afacerilor interne.

Nivelurile de cooperare sunt diferite. Dacă în primul pilon, instituţiile jucau un rol important în luarea deciziilor, în foarte multe domenii fiind luate prin majoritate calificată, în cadrul pilonilor al doilea şi al treilea, cooperarea instaurată este de tip interguvernamental, rolul instituţiilor UE rămânând limitat.

Responsabilitatile Uniunii Europene:

1. sa promoveze un progres economic si social, progres echilibrat si sustinut in mod direct din creaea unei arii fara frontiere interne din forta unei coeziuni intre economic si social, precum si din constituirea unei uniuni economice si monetare, incluzand 1 singur etalon monetar.

2. sa-si sustina identitatea pe plan international, prin implementarea unei politici externe si de securitate comuna

3. sa intareasca protejarea drepturilor si intereselor nationale a statelor membre prin introducerea unei cetatenii europene

4. sa dezvolte cooperari apropiate intre statele membre in domeniul justitiei si afacerilor interne

5. sa mentina in intregime piata comuna si sa urmareasca dezvoltarea acesteia

COMPETENŢELE COMUNITĂŢII SE EXTIND

Prin Tratatul de la Maastricht, Comunitatea Europeană poate adopta acţiuni în şase noi domenii:

- educaţie şi pregătire profesională;

- cultură;

- tineret;

- protecţia consumatorilor;

- reţele transeuropene;

- politica industrială.