Vilfredo Pareto

Vilfredo Pareto s-a nascut in anul 1848 la Paris, intr-o familie aristocrata. Tatal sau, un marchiz italian din apropiere de Genova si inginer civil, era un adept al liderului nationalist Giuseppe Mazzini aflandu-se astfel in opozitie cu Casa de Savoy. Acest fapt l-a obligat sa se refugieze la Paris in anul 1835, traind in exil dupa exemplul lui Mazzini si a altor nationalisti italieni. Vilfredo era al treilea copil al sau dar primul fiu din mariajul sau cu o femeie de origine franceza.

Familia Pareto s-a intors in Italia in jurul anului 1858. Urmand exemplul tatalui sau Vilfredo a studiat ingineria la Institutul Politehnic din Torino, obtinandu-si doctoratul cu o dizertatie asupra echilibrului elastic al corpurilor solide. Dupa ce a absolvit in 1870 (fiind primul din clasa) Pareto s-a angajat ca director la Caile ferate din Roma. In 1874 el devine director general al Uzinelor Siderurgice din Florenta. In anul 1882 a candidat pentru Parlament in Pistoia, dar fara succes, constatand ca superioritatea intelectuala nu constituia neaparat un atu in politica.

In 1889, dupa moartea parintilor sai, Pareto isi schimba stilul de viata renuntand la postul pe care il avea, se casatoreste cu o rusoaica numita Alessandrina Bakunin si se muta in Fiesole.

In timpul sau liber, Pareto isi insusise temeinice cunostinte de economie politica si sociologie. A scris de asemenea numeroase articole pe teme politice si sociale, majoritatea impotriva guvernului. a fost un libertarian pasionat si un adept al comertului liber, dar nu din simpatie pentru intreprinzatorii capitalisti, ci dintr-un dispret aristocratic pentru democratia burgheza. El a impartasit opinia lui Adam Smith ca guvernele exploateaza populatia pentru a sustine grupurile de interese. Nobilimea (careia ii apartinea), socialistii, clerul, democratia si masele populare erau tratate cu aceeasi desconsiderare. In acelasi timp, Pareto a fost un antimilitarist inflacarat, un radical si un ateist. Aceste conceptii nu puteau fi privite cu ochi buni de guvern. O conferinta publica pe care a tinut-o la Milano a fost intrerupta de politie, refuzandu-i-se, de asemenea, permisiunea sustinerii unui curs de economie matematica la Roma.

La varsta de 42 de ani, Pareto se simtea infrant, negasind nici o cale de reusita sociala, se gandeste sa emigreze. Il intalneste astfel pe Maffeo Pantaleoni, pe atunci economistul cel mai de seama al Italiei si ii citeste lucrarea „Principii de economie pura”. Aceasta i-a oferit motivatia de a-l reciti pe Walras, a carei conceptie o respinsese initial, descoperind acum perfectiunea teoriei ehilibtului general. Pareto a hotarat astfel sa-si consacre viata in intregime cercetarii stiintifice, fapt care marcheaza cea de a doua etapa a vietii sale profesionale.