Centralizare și descentralizare în administrația publică

Centralizarea şi descentralizarea sunt tipurile de soluţii care stau la nivelul oricărui stat în rezolvarea problemei organizării administrative.

Centralizarea şi descentralizarea în administraţia publică prezintă tendinţele politicii administrative care se referă la evoluţia istorică,regimul constituţional şi cerinţele practicii. Centralizarea se ocupă cu sarcinile administrative din interiorul unui stat, sarcini a cărora îndeplinire şi-o asumă printr-o structură administrativă ierarhizata şi unificată. Prin descentralizare , colectivităţile locale sunt îndreptăţite să-şi ia propriile decizii pentru a-şi rezolva problemele.Între autorităţile publice locale şi autorităţile publice centrale există următoarele raporturi: regimul administrativ de centralizare, regimul de deconcentrare şi cel de decentralizare administrativă.

Principiile care stau la baza legăturii dintre autorităţile centrale şi cele teritoriale se realizează prin grade diferite de dependenţă faţă de centru respectiv prin :centralizare, deconcentrare şi descentralizare.

Centralizare, descentralizare, autonomie în organizarea serviciilor publice

Privire globală

Centralizarea este acţiunea de a centraliza şi rezultatul ei: centralizaţie; proces de unire a mai multor unităţi economice( mai mici) în mari unităţi economice.

Descentralizarea este acţiunea de a descentraliza şi rezultatul ei; autonomie administrativă acordată organelor locale.

Ansamblul serviciilor publice într-o ţară este amenajat după un sistem de centralizare sau descentralizare , autonomie sau subordonare.

În centralism, autoritatea vine de sus şi puterea de decizie este în mâna guvernului central şi a reprezentanţilor săi. Nu există sau sunt prea puţine organe alese . Atribuţile autorităţilor inferioare sunt restrânse.

Sistemul administrativ descentralizat acordă atribuţii largi pentru organele inferioare; colectivităţile locale, de regulă , au în fruntea lor autorităţi alese; puterea de decizie aparţine în majoritatea cazurilor acestora.

Sistemul francez , spre exemplu , a fost foarte centralizat, dar progresiv s-a procedat la o descentralizare la fel s-a întîmplat şi în Italia şi în Spania. În Italia centralizarea s-a dezvoltat mai ales în regim fascist.

Autonomia se afirmă mai ales în tările anglo-saxone; în anumite perioade însă,s-a restrâns şi în Anglia.

Centralizarea şi descentralizarea se operează mai ales în profitul sau detrimentul colectivităţilor locale, dar afectează şi modulează ansamblul aparatului administrativ, facându-se resimţit în toate serviciile, cu o intensitate care diferă de la o ţară la alta şi de la serviciu la serviciu.

Se poate aprecia că centralismul este încă regimul normal sub care a trăit şi trăieşte cea mai mare parte a serviciilor administraţiei în Franţa şi în alte tări , acestea fiind sub autoritatea atăt imediată a conducătorilor şi colectivităţilor de care depind, neavând personalitate distinctă de aceea a acestor colectivităţi; ele sunt conduse de funcţionari numiţi şi puterea de decizie este concentrată la vărf.

Descentralizarea , în ceea ce priveşte serviciile, constă în deteriorarea până la un anumit grad a ansamblului administrativ din care fac parte, sustrăgându-le autorităţii directe a organelor conducătoare ale colectivităţilor de care depind şi care nu păstrează asupra lor decât un anumit control, funcţionând aproape complet sub autoritatea organelor proprii, acordându-le individualitate financiară şi personalitate juridică.