Centralizarea și descentralizarea în administrația publică

1.Centralizarea Administativa

Centralizarea presupune concentrarea tuturor sarcinilor administrative din teritoriul unei tări in persoana statului, sarcini a căror implinire este asigurată printr-o administraţie ierarhizată si unificată.

Ansamblul deciziilor privind activitătile administrative revine organelor centrale ale administrației de stat.

Când într-un stat toate normele juridice se aplică pe întregul teritoriu dintr-un centru unic, se realizeaza o centralizare completa, iar dacă toate normele juridice se aplică si sunt proprii numai în anumite circumpscripții administrativ- teritoriale se poate vorbi de o descentralizare completa.

Asemenea regimuri, însă nu există în realitate, statele utilizând un regim centralizat sau descentralizat doar partial.

Astfel, în practică, reglementarea satisfacerii intereselor locale se face prin norme juridice locale, aplicabile numai in anumite unităti(circumscriptii) administrativ- teritoriale, norme adoptate în temeiul legii.

Prin centralizare se definește atât problema raportului statului cu colectivitățile umane locale, cât si o metodă de organizare a administratiei statului.

Dacă un stat este astfel organizat incât satisfacerea intereselor locale sau sociale se face prin servicii publice, deprinzând direct de autoritatea publica centrală și ai căror titulari sunt numiți de către aceasta, acel stat este centralizat.

Prin centralizare se întelege regimul administrativ în care autoritătile publice de specialitate și cele locale sunt numite de autoritatea publică centrală, fiind subordonate acesteia.

În sistemul centralizării, autoritatea publică centrală ia deciziile și exercită conducerea, iar autoritățile locale raportează și execută deciziile primite de la centru.

Sub forma sa cea mai riguroasă, centralizarea nu recunoaște colectivităților umane locale dreptul de a administra; numai statul, prin funcționarii săi publici si prin bugetul său, îsi asumă, pentru întreg teritoriul național, satisfacerea cerințelor de interes general.v Acest sistem nu exclude organizarea teritoriului statal în circumpscripții administrative. Nu trebuie să se confunde circumpscripțiile administrative, delimitări teritoriale destinate să permită o organizare ratională a serviciilor publice ale statului pe ansamblul teritoriului, cu colectivitătile locale, care sunt comunităti umane preexistente în părti ale teritoriului național cu personalitate juridică și reprezentând un stadiu ale unei administrații locale.

Într-un regim centralizat pur se organizează circumpscripții teritoriale, dar nu se acordă autonomie colectivitătilor locale. Circumscripțiile administrative (sau unităti administrativ- teritoriale) sunt părți ale teritoriului național ce servesc drept cadru, suport pentru deconcentrarea diferitelor servicii ale statului și care nu beneficiază de personalitate juridică, nu sunt subiecte de drept. În practică, în sistemul centralizat trebuie să se țină seama de realitătile sociale, de existența unor comune, orase, centre de viață naturală rezultate ale istoriei pe care regimul administrativ constituit urmează să le servească. Statul centralizat recunoaște existența colectivităților umane locale, care au cerințe specifice, dar el numește și conduce funcționarii publici și instituțiile care administrează aceste colectivităti umane.

În cadrul sistemului centralizat, administrația statului este riguros ierarhizată.Dreptul de decizie este concentrat la vârful ierarhiei administrative. Nivelele subordonate nu fac decât să transmită problemele circumscripțiilor administrativ-teritoriale la organul competent să le solutioneze, să transmită, in sens invers decizia luată si să execute ordinele primite. Astfel, prin centralizare, o vointă unică, pornind de la centrul statal, se transmite până la cele mai îndepărtate circumscripții administrativ-teritoriale ale tării.