Impactul TVA asupra activității economice

CAP. 1. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND T.V.A.

1.1. SCURT ISTORIC AL TVA

Taxa pe valoare adaugata este un impozit indirect datorat la bugetul statului, reprezentand o forma evoluata a impozitarii generale a marfurilor. Exemplul cel mai cocludent al evolutiei taxei pe valoare adaugata este Franta.

Dupa primul razboi mondial Franta a trecut la impunerea indirecta (asupra cheltuielilor). La inceput s-a procedat la organizarea unui sistem de impunere generala asupra cheltuielilor, care s-a manifestat prin introducerea in 1917, a taxei proportionale asupra platitorilor, prin aplicarea de timbre pe facturi, inlocuita in 1920 prin impozitul pe cifra de afaceri (asupa nivelului vanzarilor totale). Mai tarziu, in perioada 1925- 1936, s-au aplicat taxe unice pentru diferite produse , ajungandu-se la peste 30 de taxe unice.

Din anul 1937 s-a instituit o alta taxa si anume taxa unica asupra productiei, care era aplicata tuturor produselor in faza productiei acestora. Aceasta taxa a fost urmata de o taxa asupra prestatiilor.

In 1948 se trece la sistemul platilor fractionate, in sensul ca fiecare producator trebuie sa isi plateasca taxa asupra vanzarilor sale totale, fiind autorizat sa deduca taxa pe care a achitat-o pentru cumpararile sale. In vederea perfectionarii taxei pe productie se instituie impozitul indirect fundamental, cu o cota unica de 15,35%.

Aceasta evolutie este considerata drept o etapa premergatoare introducerii T.V.A. in Franta, care a pregatit terenul pentru instituirea noului impozit. Insa, abia in perioada 1954-1955 se trece pentru prima data in Franta la instiutirea taxei pe valoare adaugata pentru a inlocui taxele asupra cifrei de afaceri printr-o taxa unica pe cifra de afaceri, platita in diferite stadii ale productiei de catre diferiti producatori, fara a fi insa un impozit cumulat. Astfel, fiecare producator avea dreptul sa deduca taxele pe valoare adaugata suportate anterior proceselor de productie.

Reforma fiscala din anii 1954-1955 este urmata de alte reforme care au dus la perfectionarea T.V.A. in Franta. Astfel, in 1958 regimul juridic al T.V.A. sufera o profunda simplificare si se generalizeaza prin largirea sferei de cuprindere a produselor, iar numarul cotelor se reduce la cinci. In anul 1966 se trece la o noua reducere a cotelor la patru: cota normala, cota majorata, cota intermediara si cota redusa.

Prin Legea Financiara din 29 decembrie 1978 are loc o largire a sferei de aplicare a T.V.A. care devine astfel principalul impozit indirect si sursa de baza in alimentarea bugetului general al statului.

Acest nou impozit a fost adoptat incepand cu 1 ianuarie 1970 de catre tarile membre ale Pietei Comune urmarindu-se eliminarea impunerii in cascada ce se practica prin intermediul impozitului pe cifra de afaceri. In anul 1977 s-a realizat armonizarea definitiva a T.V.A. in tarile membre ale Uniunii Europene.

Mecanismul T.V.A. s-a extins rapid cuprinzand in prezent toate statele membre O.C.D.E. si marea majoritate a statelor lumii a treia. Astfel, pana in 1988, TVA fost adoptata in peste 50 de tari. De altfel, introducerea TVA este si o cerinta esentiala a membrilor Uniunii Europene, deoarece aplicarea ei faciliteaza legaturile comerciale intre statele membre.

Astfel, se poate vorbi de caracterul universal al taxei pe valoare adaugata.

1.2. PREZENTARE GENERALA A T.V.A.

Taxa pe valoare adaugata face parte din categoria impozitelor indirecte, fiind un impozit indirect general pe consum, care se stabileste asupra operatiunilor privind transferul proprietatii bunurilor, precum si asupra celor ce privesc executia de lucrari si prestarile de servicii.

Definitiile date impozitului sunt mai multe si difera in functie de cum s-a impus si a fost perceput acesta intr-o etapa sau alta, in cursul istoriei sale.

Astfel, Gaston Jeze defineste impozitul ca fiind o prestatie pecuniara, pretinsa pe cale de autoritate, cu titlu definitiv si fara contraprestatie, in vederea acoperirii cheltuielilor publice.

Lucien Mehl si Pierre Beltrame, intr-o lucrare mai recenta, definesc impozitul ca fiind o prestatie pecuniara, pretinsa de autoritatea publica de la persoane fizice si morale, dupa capacitatile lor contributive si fara contraprestatie determinata, in principal pentru acoperirea cheltuielilor publice si, in mod accesoriu, cu scopuri interventioniste ale puterii publice.