Impactul TVA asupra activității economice

1. Caracterizare generală TVA

Una din cele mai moderne şi eficiente componente ale politicii fiscale din ţările europene occidentale o reprezintă T.V.A. Taxa pe valoare adăugată reprezintă o impunere pe consum cu caracter general care se aplică o singură dată produselor indiferent dacă acestea reprezintă bunuri de consum sau mijloace de producţie, precum şi asupra serviciilor. De regulă, sub incidenţa acestui impozit intră livrările de bunuri atât către terţi cât şi consumul propriu, achiziţiile de bunuri, prestaţiile de servicii, bunurile importate. De asemenea, sunt impozabile şi unele operaţiuni asimilabile din punct de vedere fiscal vânzării sau cumpărării. Este cazul schimbului (fiecare produs este taxat la rândul său), a creditului pentru consum, cel al cesiunii de mărfuri şi în general al oricărei tranzacţii referitoare la transferul de proprietate a unui bun material. În principiu, nu sunt impozabile exporturile, profesiile libere, prestaţiile cu caracter cultural şi social efectuate de şcoli, teatre, muzee, spitale, organisme sportive, emisiunile, spectacole de artă şi manifestări sportive, emisiunile radio-tv, transporturile publice de pasageri etc. Datorează T.V.A toţi cei care îndeplinesc o activitate economică indiferent de locul, scopul sau rezultatele economice. Prin activitatea economică se înţelege desfăşurarea acţiunilor în domeniile industriei, agriculturii, prestări de servicii, comerţ care comportă exploatarea unui bun corporal sau necorporal în vederea obţinerii de venituri. Această taxă se aplică numai valorii adăugate de către fiecare participant în procesul de producţie şi circulaţie, respectiv asupra diferenţei dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare şi reprezintă valoarea propriei prelucrări.

T.V.A este o obligaţie solidară a tuturor producătorilor şi comercianţilor care concură la producerea şi realizarea aceluiaşi produs, proporţional cu contribuţia fiecăruia la valoarea produsului, serviciului (salariu, profit, amortizare, dobândă, rentă financiară). În mod normal, plătitorul legal de T.V.A este vânzătorul care încorporează T.V.A în preţul obiectului vândut, dar suportarea reală a acesteia apasă asupra consumatorului potrivit mecanismului general al impozitelor indirecte. T.V.A se poate calcula prin aplicarea cotei procentuale astfel:

a) fie asupra valorii adăugate la fiecare stadiu al circuitului economic şi reprezintă un venit al bugetului de stat;

b) fie asupra preţului de vânzare din stadiul respectiv.

Baza de calcul o reprezintă preţul de vânzare al diferitelor mărfuri sau valoarea serviciilor prestate. Se stabileşte volumul total al vânzărilor sau prestărilor pe perioada de impunere la care se aplică cota de impozit. Pentru a nu se impune de mai multe ori aceeaşi valoare se scot sumele vărsate anterior la buget cu titlu de taxa pe valoarea adăugată şi se evideţiează disctinct în factură. Taxa pe valoarea adăugată se varsă la buget de fiecare agent economic. Statul are posibilitatea de a încasa o mare parte din impozit mai repede decât în cazul impozitului pe cifra de afaceri brută deoarece plătitorii au obligaţia de a ţine o evidenţă detaliată a tranzacţiilor de vânzare-cumpărare şi a sumei impozitului plătit.

1.1. Apariția și evoluția TVA

Crearea şi perfecţionarea unui sistem fiscal care să corespundă principiilor generale ale impunerii şi obiectivelor pe care statul le urmăreşte prin intermediul unor categorii de impozite reprezintă un proces de durată care presupune experimentare şi generalizare în funcţie de rezultatele obţinute.

Exemplul cel mai cocludent al evolutței taxei pe valoare adăugată este Franța. După primul război mondial Franța a trecut la impunerea indirectă (asupra cheltuielilor). La început s-a procedat la organizarea unui sistem de impunere generală asupra cheltuielilor, care s-a manifestat prin introducerea în 1917, a taxei proporționale asupra plătitorilor, prin aplicarea de timbre pe facturi, înlocuită în 1920 prin impozitul pe cifra de afaceri (asupa nivelului vînzărilor totale). Mai târziu, în perioada 1925- 1936, s-au aplicat taxe unice pentru diferite produse , ajungându-se la peste 30 de taxe unice. Din anul 1937 s-a instituit o altă taxă și anume taxa unică asupra producției, care era aplicată tuturor produselor în faza producției acestora. Această taxă a fost urmată de o taxă asupra prestațiilor. În 1948 se trece la sistemul plăților fracționate, în sensul că fiecare producător trebuie să își plătească taxa asupra vânzărilor sale totale, fiind autorizat să deducă taxa pe care a achitat-o pentru cumpărările sale. În vederea perfecționării taxei pe producție se instituie impozitul indirect fundamental, cu o cotă unică de 15,35%.

Această evoluție este considerată drept o etapă premergătoare introducerii T.V.A. în Franța, care a pregătit terenul pentru instituirea noului impozit. Însă, abia în perioada 1954-1955 se trece pentru prima dată în Franța la instiutirea taxei pe valoare adăugată pentru a înlocui taxele asupra cifrei de afaceri printr-o taxă unică pe cifra de afaceri, plătită în diferite stadii ale producției de către diferiți producători, fără a fi însă un impozit cumulat. Astfel, fiecare producător avea dreptul să deducă taxele pe valoarea adăugată suportate anterior proceselor de producție.

Reforma fiscală din anii 1954-1955 este urmată de alte reforme care au dus la perfecționarea T.V.A. în Franța. Astfel, în 1958 regimul juridic al T.V.A. suferă o profundă simplificare și se generalizează prin lărgirea sferei de cuprindere a produselor, iar numărul cotelor se reduce la cinci. În anul 1966 se trece la o nouă reducere a cotelor la patru: cota normală, cota majorată, cota intermediară și cota redusă. Prin Legea Financiară din 29 decembrie 1978 are loc o lărgire a sferei de aplicare a T.V.A. care devine astfel principalul impozit indirect și sursa de bază în alimentarea bugetului general al statului.