Impozitele Directe și Aria Lor de Aplicare

CUPRINS:

1.Caracterizarea generală a impozitelor directe

2.Impozitul pe avere

3.Impozitul pe venit

3.1.Impozitele pe veniturile persoanelor fizice

3.2.Impozitele pe veniturile persoanelor juridice

3.3.Impozitele pe venit global

1.Caracterizarea generală a impozitelor directe

Impozitele directe se percep direct de la persoanele fizice sau juridice care, trebuie să suporte, la anumite termene, sarcina fiscală stabilită pe baza datelor de care dispun organele fiscale privind persoanele, averile, posesiunea sau venitul fiecărui contribuabil și a cotelor fixate prin lege.

Ele reprezintă contribuții bănești ale celor care realizează venituri sau posedă avere și care se particularizează prin impactul imediat și direct asupra plătitorului.

Impozitele directe constituie forma de impunere nu doar cea mai veche și mai simplă,ci și forma de impunere care poate asigura echitatea fiscală.

Indiferent că este pe venit sau pe avere,acest tip de impozite are o incidență directă, adică plătitorul este aceeași persoană cu suportatorul.

Impozitele directe acționează în mod direct asupra capacității contribuabilului, pe când impozitele indirecte lovesc în mod indirect capacitatea contributivă individuală.

Impozitul direct afectează:

- venitul economisit și de investit existent, făcând abstracție de capacitatea contributivă a subiectului impozabil (impozite directe de tip real sau obiective);

- venitul realizat de persoane fizice și juridice, având în vedere capacitatea contributivă (impozite directe de tip personal sau subiective).

2.Impozitul pe avere

Obiectul impozitelor pe avere este reprezentat de bunurile mobile și mobile deținute în proprietate de persoanele fizice și juridice.

Chiar dacă impozitele pe avere ocupă un loc mai puțin important decât impozitele moderne asupra veniturilor și cheltuielilor, nu trebuie neglijat aportul lor la constituirea resurselor financiare publice, precum și rolul lor de instrumente de politica fiscală, utilizate pentru creșterea echitații în societate. Argumentele în favoarea impozitului pe avere se bazează pe concepte morale, etice si politice folosite de stat în susținerea necesității aplatizării inegalităților sociale.

Argumentele împotriva impozitării averii sunt în principal de natura economică și practică. Pentru multi economiști, impozitarea averii reprezintă o atingere inadmisibilă a dreptului de proprietate, pentru că ea se manifestă printr-o suprapunere de cheltuieli, pe de o parte, iar, pe de altă parte, impozitul vizează o avere formată prin economisirea veniturilor impozitate anterior. De aici, slaba consimțire a contribuabililor și marea nepopularitate a impozitelor pe avere. Dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, care nu sunt închiriate altei persoane, impozitul pe clădiri se majorează după cum urmează:

a) cu 15% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

b) cu 50% pentru cea de-a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

c) cu 75% pentru cea de-a treia clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

d) cu 100% pentru cea de-a patra clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.

În cazul unei clădiri ce face obiectul unui contract de leasing financiar se aplică următoarele reguli:

– impozitul pe clădire se datorează de proprietar;

– valoarea care se ia în considerare la calculul impozitului pe clădiri este valoarea clădirii înregistrată în contractul de leasing financiar.Chiar dacă efectele economice negative ale acestui impozit nu pot fi măsurate cu exactitate, în opinia celor mai mulți economiști un astfel de impozit descurajează economisirea și reduce oferta de capital în economie.

Impozitul pe avere imbracă trei fome principale:

-impozit asupra averii propriu-zise;

-impozit asupra circulației averii;

-impozit asupra creșterii averii.

a) Impozitul asupra averii propriu-zise au ca obiect, în general, proprietățile imobiliare (terenurile, clădirile, etc) și activul net. Acest tip de impozite se platește fie din profitul adus de avere, fie din alte venituri ale contribuabilului. În acest ultim caz,spunem că acesta este un impozit pe substanța averii și se întalnește rar, din cauza că determină scăderea materiei impozabile, adică a averii respective.O problemă esențială o constituie evaluarea averii.

Aceasta poate fi facută fie pe baza declarației contribuabilului, fie potrivit unor documente ce atestă dobândirea averii, fie conform unor norme fixate de autoritatea publică, fie în baza unei expertize.

b) Impozitul asupra circulației averii se platește ca urmare a trecerii dreptului de proprietate de la o persoană la alta. Aceste impozite sunt reprezentate de:

-impozite pe vânzarea averii (baza de impunere o reprezintă valoarea vânzării);

-impozite pe succesiuni;

-impozite pe donații.

c) Impozitul asupra creșterii averii are ca obiect plus-valuta imobiliară, caștigul de capital și averea dobândită în condiții cu totul speciale (spre exemplu îmbogățiții de război).

Ca forme ale impozitelor pe creșterea averii se întâlnesc:

-impozitul pe plusul de valoare imobiliară

- impozitul pe sporul de avere dobândit în perioadele de război.