Împrumuturile de stat - datoria publică

Imprumuturile de stat - trasaturi caracteristice

In economia de piata, veniturile procurate de stat din impozite si taxe, precum si cele de la intreprinderile si proprietatile sale de multe ori nu acopera integral cheltuielile bugetare ordinare. In caz de dezechilibru bugetar completarea veniturilor publice se face cu resurse de imprumut, adica pe calea creditului public care se realizeaza fie pe calea contractarii directe de catre stat de imprumuturi cu persoanele fizice sau juridice detinatoare de mijloace banesti libere, fie prin intermediul unor institutii specializate: banci, case de economii, societati de asigurare si reasigurare. In afara de autoritatile publice centrale si locale, apel la resurse de imprumuturi mai fac intreprinderile private publice sau mixte, pentru asigurarea desfasurarii normale a activitatii lor economice.

Resursele banesti care alcatuiesc oferta de capital de imprumut sunt puse la dispozitia acelor solicitanti, care accepta conditiile de acordare a creditului - garantie, termen de rambursare, rata dobanzii, precum si eventualele avantaje. Orice imprumut trebuie sa produca imprumutatorului un anumit venit care difera in functie de destinatia data imprumutului.

Actiunile emise de catre societatile de capital reprezinta inscrisuri care certifica detinatorului lor calitatea de coproprietar al acelei societati. Ca titluri de proprietate, actiunile dau dreptul detinatorului lor la o cota - parte din profitul realizat, denumit divident si care variaza de la un an la altul in functie de rezultatele obtinute. Obigatiunile puse in circulatie de o societate de capital certifica detinatorului lor calitatea de creditor si-i dau dreptul sa primeasca o dobanda la sumele imprumutate indiferent de rezultatele financiare obtinute de societatea care a emis obligatiunile.

Actiunile, ca si obligatiunile societatilor de capital, nu au valoare proprie, ci reprezinta numai o anumita valoare si anume capitalul real concretizat in mijloace de munca procurate cu banii primiti de la actionari sau de la diverse categorii de creditori pe baza de obigatiuni sau alte inscrisuri. Cu toate ca actiunile si obligatiunile emise de o societate nu au valoare proprie, ele circula totusi independent de capitalul real adica se cumpara si se vand ca si cum ar avea o valoare. Aceste inscrisuri sunt capital fictiv. Imprumutul de stat apare ca o intelegere intervenita intre o persoana fizica sau juridica si stat.

Caracteristici ale imprumutului de stat:

- Imprumutul de stat are un caracter contractual. Modul in care se stabilesc conditiile de emisiune si rambursare a unui imprumut de stat confera contractului dintre stat si persoana fizica sau juridica, care la imprumutat, un caracter diferit de cel al contractului de credit bancar, care intervine intre o banca ca imprumutator, iar ca imprumutat o persoana fizica sau juridica. In cazul contractului de credit bancar conditiile de acordare si rambursare a imprumutului se negociaza de la banca cu fiecare solicitant. Acest contract prevede obligatia imprumutatului sa prezinte o garantie materiala in favoarea imprumutatorului. Imprumuturile de stat au la baza principiul facultativitatii.

- Imprumutul cu caracter rambursabil. Ca mijloc de procurare a resurselor banesti de care statul are nevoie, imprumutul se caracterizeaza prin aceea ca se restituie la termenul fixat persoanelor fizice si juridice care l-au acordat. La plasarea unui imprumut, statul stabileste termenul de rambursare a acestuia in functie de veniturile si cheltuielile publice.

- Imprumutul de stat asigura detinatorilor de inscrisuri publice, pe langa rambursarea sumei imprumutate si o anumita contraprestatie. Pentru a putea intra in posesia sumei de bani care ii lipseste si sa o foloseasca potrivit trebuintelor, sale statul se angajeaza sa achite sistematic detinatorilor de inscrisuri publice dobanda cuvenita.

Destinatia si rolul imprumuturilor de stat

Statul apeleaza la imprumuturi fie din necesitati de trezorerie, fie din necesitati de echilibru bugetar. In cazul in care disponibilitatile de resurse ale unor institutii publice nu acopera golul de casa al bugetului, atunci se solicita imprumuturi pe termen scurt la alti detinatori de resurse banesti de pe piata. Resursele banesti imprumutate de la diversi detinatori publici sau privati nu maresc masa semnelor banesti in circulatie ci numai o redistributie, dar resursele imprumutate de la banca centrala reprezinta o emisiune de bani fara acoperire materiala.

In cazul in care veniturile fiscale nu acopera integral cheltuielile bugetare pe intregul an pentru finantarea deficitului rezultat, statul se imprumuta pe piata interna sau pe cea externa. Daca deficitul bugetar atinge dinensiuni mari, iar creditul public este limitat, statul apeleaza la resursele bancii centrale. Aceasta ii asigura imprumutul solicitat punand in functiune bani fara acoperire. Pentru imprumuturile contractate pe piata interna, inclusiv la banca centrala, pe termen scurt se emit bonuri de tezaur. In unele tari, emisiunea de bonuri de tezaur este plafonata prin lege, in timp ce in altele aceasta este nelimitata. Sumele imprumutate de stat de la banca centrala au un caracter rambursabil.

Imprumuturile de stat pentru acoperirea deficitelor bugetare se incheie de regula pe termene mijlocii si lungi. Rambursarea ratelor scadente si achitarea dobanzilor aferente au drept consecinta sporirea cheltuielilor bugetare, ceea ce inseamna majorarea impozitelor. In conditiile in care veniturile bugetare ordinare nu acopera integral cheltuielile bugetare aprobate pentru anul urmator, guvernul tarii are de ales intre sporirea veniturilor fiscale, adica prin majorarea impozitelor sau prin introducerea de noi impozite si contractarea de imprumuturi. De obicei guvernul opteaza pentru contractarea de imprumuturi deoarece:

- majoarea impozitelor constituie o masura nepopulara, afectand nivelul de trai al populatiei;