Politică fiscală în UE. necesitatea armonizării în zona euro

CAP.I. Caracteristici ale politicii fiscale în UE

În cadrul Uniunii Europene nu putem vorbi de o politică fiscală comună pentru toate statele membre. Politica fiscală a rămas zona de autonomie naţională în elaborarea politicii macroeconomice, respectiv, cel mai important instrument al statelor în asigurarea stabilităţii economice.

Gradul de libertatate al fiecătui stat membru în elaborarea politicii sale fiscale se restrange, deoarece, unii parametri esenţiali ai acestei politici sunt prestabiliţi, cum sunt; nivelul deficitului bugetar şi cel al datoriei publice care au fost definiţi prin criteriile de convergenţă de la Maastricht. Aceasta înseamnă mai multă disciplină financiară atât în etapa elaborării bugetului, cât şi în cea a execuţiei bugetare. Odata cu introducerea monedei unice, liniile generale directoare pentru politica economică a statelor memebre prevăd că un buget cu un deficit bugetar cât mai aproape de zero sau un surplus este o condiţie a stabilităţii macroeconomice .

Toate statele membre ale Uniunii Europene devin responsabile pentru stabilitatea economică din UE privită ca o stabilitate pe termen lung. În acest sens, o importanţă majoră prezintă identificarea de către fiecare stat membru a posibilelor cause de dezechilibre viitoare şi prevenirea din timp a acestora.

Din acest punct de vedere, UE este responsabilă pentru ca fiecare stat membru să aplice o politică fiscală sănătoasă astfel încât stabilitatea economică a UE şi, mai ales, stabilitatea monedei unice să nu fie preclititate. UE foloseşte în acest sens nu numai criteriile de convergenţă dar şi coordonarea politicilor economice.

În condiţiile monedei unice, diferenţele între regimurile fiscale ale statelor membre ies mult mai mult în evidenţă, deoarece instrumentele monetare absorbante ale unor şocuri nu mai pot fi folosite în cadrul politicilor economice naţionale. Deciziile de politică fiscală capătă o mai mare însemnătate în orientarea comportmentului companiilor şi persoanelor.

Impozitarea este un instrument important al suveranităţii naţionale, deoarece dacă nu ar avea venituri, guvernele nu ar putea să-şi pună în aplicare politicile în anumite domenii.

Ca instrument de reglare economică, impozitarea poate fi folosită la influenţarea consumului, la încurajarea economisirii sau la ajustarea modului de organizare al societăţilor comerciale. Politica în domeniul impozitării este esenţială pentru toate cele 25 de statele mebre, iar acţiunile unei ţări pot avea impact nu numai în acea ţară, dar şi în ţările învecinate. Din acest motiv, în cadrul pieţei unice a UE, statele membre trebuie să coopereze şi nu să întreprindă acţiuni în direcţii diferite.

Sursele de divergenţe între regimurile fiscale ţin în special de cotele de impozitare, de baza de impozitare şi de greutatea fiscala resimţită de către populaţia statelor membre. Dacă într-o piaţă unică, mobilitatea factorilor creşte, producătorii şi rezidenţii tind să se mute în regiunile în care fiscalitatea este mai scăzută. Se creează astfel o distorsiune a concurenţei favorizate fiind acestea din urmă .

Pentru a impiedica astfel de tendinţe, statele membre, dar şi UEM depun eforturi privind armonizarea sistemelor de impozitare practicate, astfel încât:

- să se asigure că politica impozitării dintr-un stat membru nu are un impact nedorit asupra altui stat membru;

- să asigure o suveranitate reală cetăţenilor UEM, dar şi Uniunii Europene şi reprezentanţilor acestora, suveranitate manifestată prin acţiuni comune ale statelor membre.