Uniunea Europeană

1.1. Prezentare a Uniunii Europene şi scurt istoric

La baza actului de nastere a Comunitatilor Europene sta declaratia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, care prezenta astfel un plan pus la punct impreuna cu Jean Monnet, pe atunci comisar al planului de modernizare a Frantei de dupa razboi.

"Declaratia Schuman" a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea, la Paris, de catre sase tari fondatoare (Franta, R. F. Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg) a "Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului" (CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.

Primele succese ale CECO precum si avantajele pe care le-ar fi presupus continuarea operei de unificare europeana au determinat ministrii de externe ai celor sase tari fondatoare sa opteze pentru continuarea procesului de integrare in domeniul economic, unde pasiunile nationale erau mai putin intense si deci sansele de gasire a unui teren de interese comune erau mai mari. Conferinta de la Messina, din 1955, a incredintat unei comisii prezidate de ministrul belgian de externe Paul Henry Spaak sarcina studierii posibilitatii unei integrari progresive in acest domeniu. Raportul prezentat de acesta in 1956 a servit drept baza de negociere a Tratatului Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA) si Tratatului Comunitatii Economice Europene (CEE). Semnate in martie 1956 de catre cele sase state membre ale CECO, aceste tratate au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Succesele înregistrate de cooperarea celor şase în cadrul CEE au condus la integrări succesive ale altor state:

- 1973 Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie

- 1981 Grecia.

- 1986 Spania şi a Portugalia

- 1995 Austria , Finlanda şi Suedia

- 2004 Malta, Cipru şi 8 state din fostul bloc comunist ( Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria)

Uniunea Europeana are astazi 25 state membre. Cel de-al cincilea val se va incheia odata cu aderarea Romaniei si Bulgariei, programata sa aiba loc la 1 ianuarie 2007. Turcia si Croatia sunt tari candidate cu care negocierile de aderare tocmai au inceput.

Principalele obiective ale Uniunii Europene sunt:

- promovarea progresului economic si social (piata unica a fost instituita in 1993, iar moneda unica a fost lansata in 1999);

- sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internationala (prin ajutor umanitar pentru tarile nemembre, o politica externa si de securitate comuna, implicare in rezolvarea crizelor internationale, pozitii comune in cadrul organizatiilor internationale);

- sa instituie cetatenia europeana (care nu inlocuieste cetatenia nationala dar o completeaza, conferind un numar de drepturi civile si politice cetatenilor europeni);

- sa dezvolte o zona de libertate, securitate si justitie (legata de functionarea pietei interne si in particular de libera circulatie a persoanelor);

- sa existe si sa se consolideze in baza dreptului comunitar (corpul legislatiei adoptate de catre institutiile europene, impreuna cu tratatele fondatoare);

Cinci institutii sunt implicate in conducerea Uniunii Europene: Parlamentul European (ales de catre popoarele statelor membre), Consiliul (reprezentand guvernele statelor membre), Comisia (executivul si organismul cu drept de a initia legislatie), Curtea de Justitie (care asigura compatibilitatea cu dreptul comunitar), Curtea de Conturi (responsabila de controlul folosirii fondurilor comunitare). Aceste institutii sunt sprijinite de alte organisme: Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor (organisme consultative care acorda sprijin ca pozitiile diferitelor categorii sociale si regiuni ale Uniunii Europene sa fie luate in considerare), Avocatul Poporului in Uniunea Europeana (care se ocupa de plangerile cetatenilor cu privire la administratia la nivel european), Banca Europeana de Investitii (institutia financiara a UE) si Banca Centrala Europeana (raspunzatoare de politica monetara in zona euro).

Istoria Uniunii Europene, asa cum rezulta din Raportul general asupra activitatilor Uniunii Europene, se bazeaza pe cronologia celor mai importante realizari ale Uniunii si institutiilor sale. De la declaratia lui Robert Schuman, din anul 1950, pana la primele valuri de aderare din anii '70 si '80, de la instituirea Pietei Unice in 1993 pana la lansarea monedei euro in 1 ianuarie 1999 si deschiderea negocierilor de aderare cu tarile Europei Centrale si de Est.

- 1950, 9 mai: Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, inspirat de Jean Monnet, propune planul ce va sta la baza Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului sau CECO ("Declaratia Schuman");

- 1951, 18 aprilie: Este semnat Tratatul de la Paris pentru constituirea CECO, de catre Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda;

- 1953, 10 februarie: Piata Comuna a carbunelui si otelului devine functionala. Cele sase state fondatoare inlatura barierele vamale si restrictiile cantitative cu privire la materiile prime mentionate;

- 1954, 30 august: Proiectul de tratat pentru crearea unei Comunitati politice europene esueaza, odata cu respingerea de catre Parlamentul francez, in august 1954, a tratatului asupra Comunitatii Europene a Apararii;

- 1957, 25 martie: Sunt semnate tratatele care instituie Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM) si Comunitatea Economica Europeana (CEE) de catre cele sase tari - Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda; tratatele de infiintare sunt cunoscute sub numele de Tratatele de la Roma si au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958;

- 1967, 1 iulie: Intra in vigoare Tratatul de constituire a unui singur Consiliu si a unei singure Comisii a Comunitatilor Europene;

- 1987, 1 iulie: Intra in vigoare Actul Unic European (AUE), care adauga cooperarea politica celei economice;

- 1993, 1 noiembrie: Intra in vigoare Tratatul asupra Uniunii Europene. Comunitatile Europene (CECO, EURATOM si CEE), impreuna cu Politica externa si de securitate comuna si Justitia si afacerile interne reprezinta cei trei piloni ai UE;