Raport de Analiză Fundamentală Privind Estimarea Prețului Acțiunilor Societăților de Investiții Financiare

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Finanțe
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 1460
Mărime: 332.14KB (arhivat)
Publicat de: Andra Iorga
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Brad Laura
Academia de Studii Economice Bucureşti, 2014

Extras din referat

Rezumatul lucrării

In prezenta lucrare ne-am propus să estimăm, printr-un raport de analiză fundamentală, preţul acţiunilor deţinute de Societăţile de investiţii financiare.

Astfel, am început lucrarea cu o prezentare generală a acestor societăţi, cadrul legal în baza căruia îşi desfăşoară activitatea.Pentru realizarea analizei performantelor financiare am luat în considerare date privind profitul, cifra de afaceri, numărul de acţiuni deţinute, evoluţia cursului, relevante în acest sens.

Pentru determinarea preţului țintă am folosit un model de evaluare specific SIF-urilor, ce presupune determinarea unui target price în corelaţie cu valoarea actualizată a activului net.

Aşadar, se ajunge la o anumită valoare estimată a preţului acţiunilor în viitor, ceea ce îi ajută pe analişti în luarea unei decizii favorabile în prezent, pentru îmbogăţirea portofoliului.

Introducere

Societăţile de investiţii financiare sunt societăţi comerciale pe acţiuni, constituite prin transformarea Fondurilor Proprietăţii Private, în conformitate cu prevederile Legii nr. 133/1996. Prin dispoziţiile Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societăţilor comerciale, s-a stipulat înfiinţarea a cinci Fonduri ale Proprietăţii Private, societăţi comerciale pe acţiuni, care, iniţial, au deţinut 30% din capitalul social al societăţilor comerciale de stat, transformate prin reorganizarea fostelor unităţi economice de stat, fiind exceptate entităţile transformate în regii autonome.

Privatizarea societăţilor comerciale urmează a se realiza prin transferul gratuit al unei părţi din acţiunile statului şi prin vânzarea acţiunilor rămase după transfer. Transferul gratuit a avut loc pe calea distribuirii de certificate de proprietate, beneficiarii acestui transfer gratuit fiind cetăţenii români cu domiciliul în România, care au împlinit 18 ani până la data de 31 decembrie 1990.

Pe lângă randamentele spectaculoase, SIF-urile oferă investitorilor şi alte elemente foarte importante: o lichiditate foarte bună ce permite intrări şi ieşiri rapide şi chiar speculaţii, un randament din dividende peste media acţiunilor listate la bursă şi o volatilitate rezonabilă. În final, raportul rentabilitate/risc în cazul SIF-urilor a oferit satisfacţii mari investitorilor.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) fac parte dintre cele mai lichide , adică sunt cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut acţiuni de la BVB. Având în vedere acest fapt, indicele lor este un punct de reper pentru restul pieţei. Indicii ne arată evoluţia preţurilor acţiunilor şi sunt calculate ca medii ponderate ale variaţiilor acestora, raportate la o bază fixă, care în România este 1000.

SIF-urile sunt fonduri de investiţii care au propriile lor portofolii divesificate în aproape toată economia din România, inclusiv investiţii în anumite societăţi la care decât ele au acces. Acest fapt explica atracţia investitorilor străini către acestea şi existent chiar a unui indice special dedicate, BET FI, a cărui evoluţie se crede a fi corelată cu cea a întregii burse.

Analiza performanţelor financiare

Preţul rezulta din confruntarea cererii şi a ofertei, iar acestea sunt puse sub microscop făcând analiza fundamental. Se porneşte de obicei de la contextual macroeconomic, apoi se restrânge analiza către sectorul de activitate şi în final se calculează indicatorii pe baza situaţiilor financiare ale firmei.

Scopul acestei analize este de a estima valoarea corectă a unei acţiuni, adică preţul ţintă la care analişti estimează că va ajunge preţul acţiunii, bazându-se pe toate informaţiile financiare de care dispun. Preţul pe piaţa al unei acţiuni poate să fie subevaluat sau supraevaluat.

Bibliografie

CFA, Bodie Kane Marcus, Essentials of Investments, 5th Edition

John J. Murphy, Technical analysis of the financial markets

http://www.sif1.ro/wp-content/raportare-financiara/2013/semestru2013/Situatia_activului_net.pdf

http://www.sifm.ro/raportari/trimestriale/T3_2013/Anexa%2016.pdf

http://www.siftransilvania.ro/romana/Rapoarte/Raport_noua/situatii.pdf

http://www.sifmuntenia.ro/index.php?section=investitori&id=629

Preview document

Raport de Analiză Fundamentală Privind Estimarea Prețului Acțiunilor Societăților de Investiții Financiare - Pagina 1
Raport de Analiză Fundamentală Privind Estimarea Prețului Acțiunilor Societăților de Investiții Financiare - Pagina 2
Raport de Analiză Fundamentală Privind Estimarea Prețului Acțiunilor Societăților de Investiții Financiare - Pagina 3
Raport de Analiză Fundamentală Privind Estimarea Prețului Acțiunilor Societăților de Investiții Financiare - Pagina 4
Raport de Analiză Fundamentală Privind Estimarea Prețului Acțiunilor Societăților de Investiții Financiare - Pagina 5
Raport de Analiză Fundamentală Privind Estimarea Prețului Acțiunilor Societăților de Investiții Financiare - Pagina 6
Raport de Analiză Fundamentală Privind Estimarea Prețului Acțiunilor Societăților de Investiții Financiare - Pagina 7
Raport de Analiză Fundamentală Privind Estimarea Prețului Acțiunilor Societăților de Investiții Financiare - Pagina 8
Raport de Analiză Fundamentală Privind Estimarea Prețului Acțiunilor Societăților de Investiții Financiare - Pagina 9
Raport de Analiză Fundamentală Privind Estimarea Prețului Acțiunilor Societăților de Investiții Financiare - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Raport de Analiza Fundamentala Privind Estimarea Pretului Actiunilor Societatilor de Investitii Financiare.docx

Alții au mai descărcat și

Analiza pieței produselor și serviciilor de Private Banking în lume

CAPITOLUL 1 - DELIMITĂRI CONCEPTUALE 1.1. Definirea conceptului de private banking Noțiunea de private banking a primit în literatura de...

Comerțul internațional al României

Scurt istoric România este o țară situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la...

Analiza instrumentelor de politică monetară ale Băncii Naționale a României

CAPITOLUL 1 - INSTRUMENTE DE POLITICĂ MONETARĂ 1.1. Definirea politicii monetare și obiectivul fundamental al acesteia În lucrarea “European...

Taxe și impozite datorate statului pe specificul societății cu răspundere limitată

Această lucrare are ca scop, cunoașterea taxelor și impozitelor unei societăți cu răspundere limitată datorate statului. “Societatea cu răspundere...

Politici și Practici Fiscale

I. Utilizarea impozitului ca instrument Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea se impune definirea...

Moneda în România

Infiintarea bancii nationale a romaniei (1880) Banca Nationala a Romaniei este prima institutie de emisiune a statului roman independent....

Te-ar putea interesa și

Studiul cursului acțiunilor SC Oltchim SA Râmnicu Vâlcea la Bursa de Valori București

STUDIUL CURSULUI ACTIUNILOR S.C.OLTCHIM S.A. RM. VÂLCEA LA BURSA DE VALORI BUCURESTI I. Prezentarea generala a Societatii Comerciale OLTCHIM S.A....

Studiul cursului acțiunilor SC Oltchim SA

CAPITOLUL I PREZENTAREA SOCIETĂŢII COMERCIALE OLTCHIM S.A. RM. VÂLCEA OLTCHIM este una dintre cele mai mari companii de produse chimice din...

Analiza piețelor financiare

CAPITOLUL I. ANALIZA FUNDAMENTALA Analiza fundamentală are ca principal obiectiv estimarea preţului acţiunii prin studierea "sănătăţii" financiare...

Sisteme Bazate pe Modele Genetice

1.Notiuni generale despre algoritmi genetici(AG) ALGORITMII GENETICI sunt o familie de modele inspirate de teoria evoluţiei, sunt programe...

Piețe de Capital

Unitatea de învãtare nr. 1 Piata financiarã si piata bursierã 1.1. Piata de capital în acceptiunea economicã Bursa este cea mai reprezentativã...

Evaluarea Întreprinderii

1.1., Evaluare, reevaluare În limbajul curent, a evalua înseamnă a aprecia, a stabili o valoare, a calcula, a socoti, a determina un preţ care să...

Ai nevoie de altceva?