Sighișoara - trăsăturile mediului înconjurător

Sighişoara este o aşezare urbană de podiş care, prin caracteristicile culoarului Târnavei Mari şi a dealurilor, impune limitarea extensiunii construcţiilor şi o structură încorsetată şi dirijată de aspectul şi poziţia reliefului local. (Fig.3)

Se află situată în sudul judeţului Mureş, la întretăierea drumurilor între Târgu Mureş la N şi Braşov la S, între Odorheiul Secuiesc la E şi Mediaş şi Alba Iulia la V, reprezentând un centru polarizator important pentru întreaga zonă.

În ceea ce priveşte aşezarea matematică, Sighişoara se găseste situată la întretăierea coordonatelor 24046’40” long. estică şi 46012’38” lat. nordică

Teritoriul Sighişoarei însumează o suprafaţă totală de 9.605 ha, din care 1.078 ha reprezintă intravilanul. Oraşul este situat la o altitudine medie de circa 380 m. Altitudinea maximă în zona este de 560,5 m pe Dealul Gării şi 557,5 m pe Dealul Bisericii ( la N şi NV de oras ), 498,5 m pe Dealul Strâmb şi 503,0 m pe Dealul Braite (la V de oras) şi 573,0 m pe Dealul Ciutăriei (la SV de oraş). Lunca şi culoarul Târnavei Mari se desfăşoara E-V şi reprezintă altitudinile minime din oraş, variind între 350,0 m la intrarea în oraş şi 343,4 m la ieşirea de pe teritoriul oraşului.

Cetatea veche din centrul oraşului se găseşte situată între 357,0 m la baza acesteia şi 428,9 m în vârful Dealului Cetătii. Majoritatea construcţiilor din oraş se găsesc între cotele de 347 m în apropierea Târnavei Mari şi circa 400-410 m pe versanţii dealurilor din jur.

Oraşul are o poziţie ideal aleasă în cadrul fizic natural, în culoarul depresionar al Târnavei Mari şi pe dealurile învecinate, la confluenta Tarnavei Mari cu Valea Saesului, respectându-se configuraţia locului şi morfologia reliefului.

Structura mediului natural

Asemenea oricărui alt sistem, sistemul environmental este caracterizat printr-o structură complexă, fiind alcătuit din următoarele componente : componenta fizică(abiotică), componenta biotică şi componenta antropică.

Componentele abiotice şi rolul lor în structurarea mediuluiului urban Sighişoara

Componentele abiotice ale mediuluiului sunt caracterizate printr-o structură complexă, reprezentată de următoarele elemente: substratul geologic,componenta morfologică (relieful), componenta hidrică şi cea atmosferică.

Componentele abiotice ale mediului au constituit suportul matricii teritoriale în care a apărut oraşul Sighişoara, având de asemenea şi o contribuţie hotărâtoare în evoluţia şi devenirea acestuia în timp.

Substratul geologic

Substratul geologic şi caracteristicile sale au contribuit major la exploatarea spaţiului sighişorean de către componenta umană constituind totodată şi un factor de

Fig.3 Localizarea geografică

constrângere pentru populaţie şi activităţile acesteia.

Alcatuirea geologică în care se încadrează oraşul Sighişoara este simplă, reprezentată dintr-un fundament cristalin, peste care s-a aşezat cuvertura sedimentară propriu-zisă, formată din două cicluri distincte – ciclul paleogen-miocen inferior şi ciclul miocen superior - pliocen. Formaţiunile paleogene şi miocene inferioare nu apar la zi în zona Sighişoarei. Formaţiunile miocenului superior şi pliocenului au însă o largă extindere, evidenţiindu-se îndeosebi prin depozitele sarmaţiene şi pliocene,

reprezentand umplutura neogena a Depresiunii Transilvaniei. (Fig.4)

Fig.4. Harta geologică

Depozitele ponţiene sunt grupate în trei orizonturi (Josan, N., 1979) :

- orizontul nisipurilor inferioare, alcătuit din bancuri groase de nisip cu concreţiuni de gresii, conglomerate şi intercalaţii de marne ce apar la zi în jurul Sighişoarei (în conglomeratele acestui orizont Târnava Mare şi-a săpat valea îngustă cu aspect de defileu din această regiune) ;

- ; orizontul marnelor medii, cu grosimi de circa 200 m de formează, aproape în exclusivitate, regiunea de la est de Sighişoara, fiind întalnite mai ales în cuprinsul Dealurilor Boiului ;

- orizontul nisipurilor superioare, mai fine decât cele inferioare şi cu o culoare alb-galbuie ; prezintă intercalaţii de marne compacte sau nisipoase, bancuri de gresii compacte cu concreţiuni grezoase sau marno-bituminoase. Mai apar de asemenea şi orizonturi de conglomerate, care nuanţează astfel situaţia geologică a acestei regiuni. Aceste orizonturi de conglomerate ponţiene se întâlnesc pe o suprafaţă restrânsă în cadrul Dealurilor Boiului, la nord de Sighişoara.

Pentru lucrarea de faţă au însemnătate doar depozitele situate la suprafaţă, ce aparţin panonianului, alcătuite din argile, marne, gresii, conglomerate, nisipuri şi tufuri.

Ultimele depozite apar în această zonă în lungul albiei Târnavei Mari şi a afluenţilor acesteia ( Valea Şaeşului, Valea Câinelui ) aparţinând holocenului, şi sunt alcătuite din pietrişuri, nisipuri, argile nisipoase şi mâluri.