Hoarda de aur - modul de viață și religia

O persoană creează în jurul ei propriul mediu înconjurător, umplut cu obiecte care reflectă personalitatea şi care fac parte din viaţa lui. Ne-ar ajuta o descriere a acestui mediu să îl înţelegem? Ne-ar lăsa o reconstructie a vieţii zilnice antice să ne simţim mai apropiaţi, pe noi cei din secolul xxi, de acele timpuri de mult apuse-de psihologia, viziunea asupra lumii şi comportamentul predecesorilor noştrii, toate acele lucruri despre care ştim aşa puţin? Înţelegerea modului de viaţă al generaţiilor trecute, a valorilor lor (ceea ce ei credeau că este sănătos, care era gradul de sărăcie) e sigur unul dintre cele mai importante lucruri în explorarea trecutului. Cum munceau, ce făceau în timpul liber, unde trăiau şi cum mâncau, ce foloseau pentru a-şi decora casele şi a se îmbrăca. Toate aceastea sunt foarte importante pentru un istoric.

În perioada de înflorire şi unitate politică a Hoardei de aur, drumurile erau sigure şi locuitorii oraşelor nu avea motive pentru a-şi fortifica oraşele. Era puţină nelinişte în ţară. Antropologii au arătat ca scheletele îngropate în cimitirele urbane din acea perioadă aveau puţine urme de răni sau traume căpătate în bătălii. Dar orăşenii aveau arme, incluzând săbii de fier, pumnale, suliţe, arcuri cu săgeţi (inclusiv săgeţi fluierătoare), buzdugane şi topoare de război aparte. Ei aveau armuri, platoşe şi căşti care adesea aveau măşti de fier pentru a proteja fata. Inelele din os şi bronz cu creste erau folosite pentru a proteja degetul mare de la mâna dreaptă de coardă arcului când se trăgea (aşa numita tehnica mongolă). Armata Hoardei de aur era echipata cu artilerie primitivă, precum şi cu diferite dispositive de aruncare a pietrei şi arbalete, dar şi cu catapulte capabile să arunce pietre peste ziduri şi vase umplute cu amestec de petrol, aşa numitul foc grecesc. Luptătorii hoardei luptau adesea pe cămile.

Aparent, tipul armamentului folosit de orăşeni era de cele mai multe ori identic cu cel folosit de nomazi. Piano Carpini descrie o suliţă cu cârlig pentru doborârea călăreţilor din şa; o asemenea sulita a fost găsită în situl Tsarev. Detaşamentele de orăşeni participau în armata Hoardei de aur: erau regimente din Caffa, Krim, Azaq şi Bolgar împreună cu trupe din Mamay şi Toqtamish.

O frăţie religioasă de meşteri, numită akhi, s-a răspândit din Asia Mică către părţile vestice ale Hoardei de Aur, până la Krim şi Azaq, unde Ibn Battuta s-a întâlnit cu unul din membrii. Asociate cu akhi erau şi organizaţiile de tineri ai căror membrii cultivau prietenia, curajul, exerciţiile miliare şi sporturile şi călăria. În acelaşi timp ei se bucurau de un mod de viaţă liber şi uşor, uneori acordând ajutor săracilor, în detrimentul violenţei împotriva bogaţilor. Ei erau responsabili pentru nenumărate excese, fiind implicaţi în incidente şi scandaluri în oraş.

Mediul înconjurător al clasei de mijloc şi a celei înalte era bine dezvoltat şi foarte confortabil. Casele erau luminate cu lămpi pe ulei confecţionate din ceramică şi metal, precum şi cu lumânări. Sfeşnicele din ceramică şi metal sunt cunoscute şi ele din descoperirile arheologice. A fost descoperit un sfeşnic din marmură, cu bogate decoraţii şi inscripţii, care provenea, fără nici o urmă de îndoială, dintr-o casă înstărită. Casele prospere şi clădirile publice erau luminate cu lămpi din sticlă suspendate, provenite din meşteşugăria arabă, precum şi cu candeblare formate din mai multe lămpi. Grilaje de alabastru cu sticlă transparenta sau colorată erau aşezate în geam. Camerele erau pline de ceramică , precum şi sticlă şi uneori porţelan importat.

Cărbunele erau adesea folosit. Mâncarea era preparată în living (nici măcar conacele sau casele bogate nu aveau bucătarii separate). Cuptoarele erau potrivite pentru coacerea pâinii. După încălzirea cuptorului, bucăţi rotunde de aluat erau aşezate pe pereţii cuptorului, iar pâinea era gata în scurt timp. Săracii, clasele de mijloc şi chiar şi cei bogaţi aveau acelaşi tip de cuptor. În perioada verii mâncarea era gătită afară cu ajutorul focurilor în aer liber.

Formatul caselor oamenilor obişnuiţi erau standard: o cameră aproape pătrată cu o bancă de un metru lungime de-a lungul a trei pereţi. Locuitorii unei case puteau discuta evenimentele întâmplate în oraş şi afacerile proprii stând pe covoare şi pâsle, aşezate deasupra băncilor. Noaptea, aceleaşi bănci erau echipate cu aşternuturi, transformând cameră într-un dormitor. Sub bănci se aflau canale orizontale de încălzire, care porneau de la cuptor trecând printr-un şemineu din colţ. Această metodă de încălzire a fost împrumutată de la chinezi, care demuneau acest sistem kan. Kan-ul ţinea băncile calde mult timp după ce focul a fost stins.

Nu a supravieţuit nici un fel de mobilă din lemn şi nu ştim nimic despre ele, chiar dacă unele surse conţin referiri către unele bănci din lemn. Judecând după suprafaţă mică a podelei şi după cât de apropriate erau aceste bănci de pereţi, nu exista altă mobilă. Rogojinile acopereau podeaua.