Administrația publică ca element al statului

Se afirma ca, fiind un element al statului, administratia publica sau administratiile publice constituie o concretizare a acestuia. De altfel, statului ii lipseste aspectul real, intrucat in viata practica el nu este decat o idee superioara si abstracta. 1

Consideratii generale privind statul

Acceptiunile termenului de stat sunt foarte diverse, in functie de autori si de perioada istorica la care ne raportam. Astfel, in sens traditional, statul reprezinta o chintesenta a puterii politice, o adevarata personificare a acesteia. Stiglitz defineste statul ca fiind “ o organizatie ce are drept caracteristica estentiala puterea de constrangere”. Theret considera statul ca fiind “o forma suprastructurala a intereselor economice si a coeziunii sociale si o entitate organizationala speciala cuprinsa in arhitectura de ansamblu a unui mod de reglare a sistemului economic si social”. Definirea exacta a notiunii este foarte greu de realizat datorita multitudinii punctelor de vedere din care se pune problema si nu in ultimul rand , a regimurilor politice.

Astfel, pana la caderea regimurilor comuniste totalitare, doctrina marxist-leninista elaborase, inclusiv in tara noastra, o serie de definitii precum: “statul-element de suprastructura”, “statul-organ de dominatie a unei clase sociale, masina de dominatie a unei clase asupra alteia” etc.

Doctrina moderna asupra statului pleaca de la tezele contractului social, a drepturilor naturale ale omului si a separatiei puterilor. Ca urmare, definirea statului trebuie sa cuprinda, neaparat, referiri la demnitatea si libertatea umana. Astfel, statul nu este o suprastructura, nu se afla deasuora societatii, el este chiar societatea insasi. Statul a aparut tocmai pentru a oferi cadrul institutional care, pe de o parte, sa legitimize puterea, iar pe de alta parte sa-i asigure realizarea si eficacitatea, iar puterea astfel institutionalizata este o putere etatica-adica o putere de stat:

-in sens restrans, statul este “ ansamblul autoritatilor publice care asigura guvernarea, adica aparatul prin care se realizeaza directionarea societatii”

-in sens larg, statul este “o organizare politica a societatii, deci a unei populatii in limitele unui teritoriu istoric recunoscut de comunitatea internationala, in care puterea si libertatea se infrunta si coexista pentru asigurarea prosperitatii fiecaruia si a binelui comun”.

Luc Weber arata, la randul sau, ca statul isi manifesta aceste calitati prin omniprezenta sa in viata economica si sociala. Astfel, pe de o parte, el furnizeaza colectivitatii nenumarate prestatii in domenii foarte variate, iar pe de alta parte, statul intervine in mod continuu asupra functionarii economiei de piata cu ajutorul masurilor de reglementare si a celor financiare pentru a fixa regulile jocului si pentru a corecta deficientele pietei.

In conceptia juridica a specialistilor in drept public “termenul de stat”, desemneaza o colectivitate umana situata pe un teritoriu si supusa unei autoritati suverane. El desemneaza, de asemenea, un ansamblu de institutii, care ii permite sa comande si sa actioneze.

Statul este perceput atat ca instrument de reglare a comportamentului actorilor societali, cat si ca instrument ce indeplineste o functie de reglare, similara cu cea a pietei, dar care utilizeaza metode alternative si are obiective diferite.

Din definitiile de mai sus, reiese ca notiunea de stat poate fi definita prin prisma a doua caracteristici: organizationala si functionala. Din perspectiva organizationala, statul reprezinta un set de institutii de reglementare si guvernare care au menirea de a produce reguli, de a controla, de a indruma sau de a regal. Din perspectiva functionala, exista doua moduri de abordare si de definire a statului. Primul, denumit abordarea ex-ante, defineste statul ca pe un set de institutii care are grija sa realizeze anumite scopuri si obiective. Cel de-al doilea mod, numit abordarea ex-post, defineste statul prin consecintele pe care le poate avea dezvoltarea unor functii sau institutii.

Aparitia si transformarea administratiei publice

Organizarea administratiei publice, ca fenomen social, a aparut odata cu statul. Se afirma ca, fiind un element al statului, administratia publica sau administratiile publice constituie o concretizare a acestuia. De altfel, statului ii lipseste aspectul real, intrucat viata practicata de el nu este decat o idee superioara si abstracta.

Administratia, ca si statul, este un produs istoric, deci aceasta tema trebuie sa fie studiata referindu-ne la epoca moderna, deoarece administratia publica exista numai atunci cand apare din punct de vedere istoric statul.

Aceasta nu exclude existenta in alte epoci istorice a unei organizari in serviciul puterii, inclusive in grupuri de entitate minima. Evident, in diverse epoci, au existat formatiuni politice cu organizatii proprii foarte dezvoltate. In Egipt, China, Imperiul Roman si Imperiul Bizantin au existat importante organizatii care aveau capacitatea de a mobiliza mari ansambluri de mijloace in serviciul puterii.

Insa, nu este nimic mai periculos decat a face paralele de la o epoca la alta referindu-ne la institutiile din trecut ca si cand acestea ar avea acelasi sens ca cele din prezent. Organizatiile din diversele epoci istorice nu erau administratii publice pentru ca administratia, asa cum o intelegem astazi, actioneaza ca un element al statului care nu se poate identifica cu orice fel de organizatie politica. In plus, administratia, ca element indispensabil al statului, contribuie la identificarea insasi a statului contemporan si pentru ca exista o relatie intima intre stat si administratie , aceasta trebuie sa se situeze intr-o imprejurare istorica.

Toate aceste observatii implica necesitatea de a ne referi la epoca incepand cu cea in care au aparut statul si administratia. Din acest punct de vedere exista, insa, pozitii diferite.