Criza Economică

Cap.1 Criza economică- aspecte generale

1.1 Criza economică: noţiune, evoluţie, cauze, efecte

Dicţionarul limbii române defineşte conceptul de “criză economică” drept o manifestare a unor

dificultăţi (economice, politice, sociale etc.); perioade de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în societate, fază a ciclului economic în care se formează un surplus relativ de mărfuri în raport cu capacitatea de cumpărare limitată a populaţiei, ceea ce duce la scăderea producţiei, la falimente, şomaj etc.

La nivel mondial, începând cu luna august a anului 2007, se declanşează cea mai grava criză financiară după cea din 1929-1930, aceasta resimţindu-se şi în prezent şi care, conform opiniei analiştilor, va mai dura încă 2-3 ani. De asemenea, apogeul crizei se estimează a fi al doilea trimestru al anului 2009.

Marea depresiune din 1929-1930, cunoscută în istorie ca cea mai mare criză pe care a traversat-o omenirea, s-a declanşat datorită măririi ratei dobânzii de către băncile centrale, precum şi aplicării unor măsuri protecţioniste care au dus la contracţia comerţului internaţional. Criza a apărut datorită unor măsuri de tip intervenţionist aplicate în momente nepotrivite şi care se bazau pe evaluări greşite. În plus, colaborarea între diferite organizaţii publice ale statului american a fost proastă.

Spre deosebire de Marea criză a anilor 1929, cea prin care trecem în prezent este provocată tot de măsuri de tip intervenţionist, dar aplicate pe un interval de timp mult mai mare decât în anii 20-30.

Criza curentă reprezintă punctul culminant al unui uriaş avânt economic care a durat peste 25 de ani. Momentul declanşator este acela în care Japonia şi Statele Unite încep sa scadă ratele dobânzilor pentru a evita recesiunea. Accesul facil la credite cu dobânzi mici a crescut preţurile activelor la nivel mondial, fie că este vorba de active imobiliare, fie că este vorba de acţiuni. Aceste măsuri de ordin intervenţionist diferă faţa de ce s-a petrecut acum 79 de ani. De pildă, politica monetară aplicată în ultimii ani în SUA se află la polul opus de cea din anii ’30.

Începând din anul 2002, preşedintele SUA, George W. Bush declara că are obiectivul de a mări procentul de proprietari. Legislaţia este astfel modificată pentru a permite creditarea persoanelor fără investigaţii preliminare. Procentul de proprietari din SUA atinge în scurt timp valoarea record de 70%.

În anul 2003, nivelul dobânzii în Statele Unite atinsese 1%, creşterea preţurilor la active şi prognozele optimiste antrenând ca un “ bulgare de zăpadă” noi împrumuturi.

În data de 7 februarie 2007, banca britanică HSBC este prima companie mare care consemnează pierderi cauzate de sectorul ipotecar american.

Momentele cheie ale crizei economice ale anului 2008 pot fi prezentate astfel:

-17 februarie- Marea Britanie naţionalizează banca Northern Rock;

-16 martie- în SUA, Bear Stearns este achiziţionată de JPMorgan Chase;

-13 iulie- IndyMac, o mare companie de finanţare din SUA, se prăbuşeşte;

-7 septembrie- peste ocean sunt naţionalizaţi gigantii ipotecari Fannie Mae şi Freddie Mac;

-14 septembrie- Merill Lynch este achiziţionată de Bank of America;

-15 septembrie- Lehman Brothers falimenteaza. Statele Unite nu intervin, inexplicabil pentru a salva banca;

-17 septembrie- rezerva federala a SUA împrumută American International Group( AIG) cu 85 de miliarde de dolari. HBOS cea mai mare companie britanică de credite ipotecare este preluată de Lloyds;

-19 septembrie- Guvernul SUA alcatuieşte “Planul Paulson” in valoare de 700 de miliarde de dolari, pentru a salva sistemul financiar;

-25 septembrie- Washinton Mutual este vândută către JPMorgan Chase;

-28 septembrie- grupul Fortis este naţionalizat de autorităţile din Olanda, Belgia şi Luxemburg, pentru a nu fi închis;

-6 octombrie- BNP Paribas preia Fortis;

-13 octombrie- Marea Britanie naţionalizează trei bănci: Royal Bank of Scotland (HBS), Lloyds şi HBOS.

1.2 Fenomene caracteristice crizei economice privind resursele umane din Administraţia Publică

Nevoia de reformă a administraţiei publice s-a simţit cu preponderenţă după criza economică din anii ’90 invocându-se în principal superficialitatea guvernării publice. Liberalizarea fluxurilor de capitaluri, independenţa tot mai mare a pieţei , emigrarea forţei de muncă în exterior şi în cele din urmă declinul economic reprezintă probleme faţă de care mecanismele administraţiei publice moderne şi structurile administrativ-politice devin inoperante şi ineficiente.

Rolul guvernării , e tot mai pus sub semnul întrebării şi se presupune ca libertatea de initiaţive economică privată a fiecărui agent economic este de natură să aloce corect stimulentele şi , implicit , produce creşterea economică; cum intervenţia guvernamentală limitează libertatea individuală, precum şi stimulentele productive şi anteprenoriale , ea ar trebui redusă doar la aspectele ce ţin de realizarea ordinii, impunerea drepturilor de proprietate, producerea bunurilor publice.(infrastructura rutieră, feroviară, sistem standardizat de măsurători.etc). Părerile erau împărţite încât în contextul apariţiei unei crize se atacă fie sectorul privat , fiind considerat prea “libertin”, fie sectorul public ineficient şi consumator principal de resurse.Sectorul privat constituia în acea perioadă , înainte de anul 1929 , motorul dezvoltării economice, producea profit , inovaţie tehnologică şi creau locuri de muncă. Dimpotrivă , statul consumă resurse imense fără a produce beneficii marginale pe măsură.

Însă, noi suntem de părere că factorii care conduc la apariţia unei crize economice nu provin strict numai din neatenţia sectorului privat sau neglijenţa sectorului public, mai cu seamă că între acestea pe plan social se creează interferenţe şi interdependente atât de ordin economic cât şi administrativ.

Astfel, în domeniul public , fenomenele caracteristice crizei economice care îsi fac simtită prezenţa mai devreme sau mai târziu sunt:

-Şomajul – ca urmare a decalajului dintre cerere şi oferta de forţa de muncă;

-Blocarea posturilor- ca urmare a diminuării resurselor financiare;

-Eficienţa şi randamentul scăzut- efect al disproporţiilor dintre productivitate şi rezultate;

-Profesionalism şi performanţa scăzute

-Demotivare- rezultat al neîndeplinirii necesităţilor psihologice umane.

-Migraţie- Pierderea încrederii într-o carieră reuşită în ţara de origine.